15/10/2015
Convertirea lui Spurgeon:
Mă gândesc adesea la faptul că încă aş fi fost în întuneric şi disperare dacă, în bunătatea Lui, Dumnezeu nu ar fi trimis o furtună de zăpadă într-o duminică dimineaţa, când mă îndreptam spre un anume loc de închinare. Când n-am mai putut merge mai departe, am luat-o pe o stradă lăturalnică şi am ajuns la o biserică mică a vechilor metodişti. Acolo erau cam 12 sau poate 15 oameni. Auzisem despre bisericile metodiste de tip vechi că obişnuiesc să cânte aşa de tare încât oamenii aveau dureri de cap, dar acest fapt nu mă deranja prea mult. Doream să ştiu cm pot fi mântuit, şi dacă ei mi-ar fi putut spune lucrul acesta, nu mai conta câte dureri de cap îmi pricinuiau. Predicatorul nu a venit în dimineaţa aceea; probabil că a rămas înzăpezit. În sfârşit, un bărbat subţirel, un fel de pantofar sau croitor sau ceva de acest gen, s-a urcat la amvon ca să predice. Acum, se ştie că predicatorii ar trebui să fie pregătiţi, însă omul acesta era de-a dreptul diletant. El ar fi trebuit să se ţină aproape de textul biblic, şi asta pentru simplul fapt că nu prea avea ce să spună. Textul ales de el a fost: „Întoarceţi-vă (Priviţi) la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului!” (Isaia 45:22). Nici măcar nu a pronunţat corect cuvintele, dar aceasta nu avea importanţă. Era în acel text, mă gândeam eu, o rază de speranţă şi pentru mine. Şi predicatorul a început: „Dragii mei prieteni, acesta este, într-adevăr, un text simplu. El spune: Priveşte! Ei bine, un om nu are nevoie să facă şcoală ca să privească. Poţi fi cel mai mare nebun şi totuşi poţi privi. Un om nu are nevoie de o mie de ani pentru a fi în stare să privească. Oricine poate privi; chiar şi un copil poate privi. Dar textul spune: Priviţi la Mine! Mulţi privim la noi înşine, dar nu ne foloseşte la nimic dacă privim acolo. Nu vei găsi odihnă în tine însuţi. Unii privesc la Dumnezeu Tatăl. Nu, priveşte la El, numai la El. Isus Cristos a spus: Priviţi la Mine! Unii vor zice să aşteptăm ca Duhul să lucreze. Dar nu e treaba ta să te gândeşti la asta chiar acum. Priveşte la Cristos! Textul spune: Priveşte la Mine!”
Apoi, omul acela a continuat şi a explicat textul aşa: „Priveşte la Mine; Eu am sudori de sânge. Priveşte la Mine! Eu atârn pe cruce! Priveşte la Mine! Eu am murit şi am fost îngropat! Priveşte la Mine: Eu am înviat din morţi! Priveşte la Mine: Eu M-am ridicat la cer. Priveşte la Mine: Eu stau la dreapta Tatălui. O sărmane păcătos, priveşte la Mine, priveşte la Mine!”
După ce a vorbit aşa cam zece minute, a ajuns la sfârşitul mesajului. Apoi s-a uitat la mine, care stăteam sub balcon, şi pot să spun pe faţă că, întrucât erau aşa de puţini oameni prezenţi acolo, şi-a dat seama că sunt un străin. Şi-a fixat ochii asupra mea, ca şi cm mi-ar fi cunoscut toată inima, şi a spus: „Tinere, arăţi mizerabil!” Ei bine, chiar aşa era, dar nu eram obişnuit să mi se facă astfel de remarci de la amvon despre aparenţa personală. Oricum, a fost o lovitură directă, la ţintă. Iar omul a continuat: „Şi totdeauna vei arăta mizerabil – mizerabil în viaţă, mizerabil în moarte – dacă nu asculţi textul meu. Dar dacă îl asculţi acum, în acest moment, vei fi mântuit.” Apoi, ridicându-şi mâinile, a strigat cm numai un metodist de stil vechi poate să o facă: „Tinere, priveşte la Isus Cristos! Priveşte! Priveşte! Nu trebuie decât să priveşti şi să trăieşti!”
Dintr-odată am văzut calea mântuirii. Nu ştiu ce a mai spus pentru că nu am dat importanţă. Eram atât de captat de acel gând. Aşa după cm şarpele de aramă a fost înălţat, iar poporul a privit şi a fost vindecat, acelaşi lucru a avut loc şi cu mine. Eram pregătit să fac cincizeci de lucruri, dar în momentul când am auzit acel cuvânt „Priveşte!”, ce cuvânt mângâietor mi s-a părut. O, am privit până ce aproape mi-am pierdut privirea. Acolo şi atunci norul s-a dus, întunericul a dispărut, şi în acel moment am văzut soarele. Am putut să mă ridic deodată şi să cânt cu cei mai entuziaşti dintre ei despre sângele preţios al lui Cristos şi despre credinţa simplă care priveşte numai la El. (The Early Years, Spurgeon’s Autobiography, pp. 87-88).
