21/06/2024
TABARA GRATUITĂ LA SIBIU pentru elevii Școlii Gimnaziale Bănița, prin Proiectul „Momârlanii de la Bănița-Cetatea dacică” / cod proiect 24/I5-2 finanțat prin
Planul Național de Redresare și Reziliență
Apel PNRR/2022/C11/I5 - 2
Vacanța nu a venit cu trenul din Franța, ca în cartea Adinei Popescu, însă tot asemeni unei povești a început, mai exact cu "Povestea Calendarului", locul unde am poposit prima oară. Am intrat în lumea magiei și, trecând pe lângă Stejarul cu povești, am intrat în căsuțele dedicate fiecărei luni a anului, conform denumirii populare. În fiecare căsuță am descoperit o nouă poveste, o nouă lume, înțelegând mai bine legendele românești. Am participat și la un atelier de lucru unde am învățat să facem gogoși pe care le-am degustat cu muuultă plăcere! Aveam nevoie de energie în continuare...
A doua zi ne-am continuat umbletul prin Sibiu, ajungând la Muzeul Astra unde am văzut numeroase case tradiționale și unde am avut parte de un atelier de lucru în care am învățat tehnica împâslirii și nu doar atât. Am realizat produse artizanale din lemn și lână, am pictat, ne-am jucat și, cel mai important, am învățat lucruri noi într-un mod plăcut.
Nu am ratat ocazia de a vizita și Zoo Sibiu, în cadrul acestei grădini zoologice observând diverse specii de viețuitoare și aflând denumirile științifice ale acestora. Ne-am continuat plimbarea și joaca,bucurându-ne de venirea vacanței de vara, o binemeritată relaxare după un an cu multe provocări.
Am părăsit Sibiul încântați de experiență, iar pe drumul de întoarcere am avut parte de încă o surpriză, o întâlnire cu zimbrii de la Hațeg. Am luat din experiența tot ce a fost mai frumos și am început să înțelegem: sfârșitul este doar un alt început! ♥️