Scoala Dimitrie Cantemir - Baia Mare

Scoala Dimitrie Cantemir - Baia Mare Şcoala a fost înființată în anul 1996. În prezent aici se pilotează un program de învățare nou.

Ieşind din tiparele proiectelor standardizate ale celorlalte şcoli, clădirea se remarcă printr-o arhitectură deosebită.
Şcoala funcţionează numai cu învăţământ de zi, indice I, limba de predare româna. La ora actuală, şcoala dispune de 3 laboratoare – chimie, fizică şi biologie -, de 25 săli de clasă în care s-au amenajat cabinete de limba română, limbi moderne, matematică, geografie, muzică, săli multifuncţionale pentru clasele I-IV, un laborator de informatică dotat ultramodern, un cabinet multimedia. Acestora li se adaugă un cabinet de consiliere școlară, cabinet de logopedie, câte un cabinet pentru fiecare arie curriculară şi o sală profesorală dotată cu toată aparatura necesară unei bune informări a cadrelor didactice. Amfiteatrul, situat la primul nivel, în centrul clădirii, este impresionant. Având peste 250 de locuri, un spaţiu generos şi o staţie de amplificare performantă, acesta este locul ideal pentru desfăşurarea diverselor manifestări cultural-artistice. Activităţile sportive şi orele de educaţie fizică se desfăşoară într-o sală modernă de sport ce dispune de un cabinet pentru profesori, două vestiare, două săli de duş, grupuri sanitare şi o bună dotare materială.
Şcoala mai dispunde de peste 60 de calculatoare, 10 imprimante, două scannere, 5 copiatoare, videoproiectoare în fiecare sală de clasă, televizoare, aparatură audio-video, staţii de amplificare, sistem de radioamplificare pentru sălile de clasă, conectare la internet a tuturor spaţiilor de lucru din şcoală, camere video, sistem de supraveghere video, mobilier modern şi, nu în ultimul rând, un spaţiu ambiental deosebit.
Şcoala noastră promovează egalitatea de şanse, accesul spre interculturalitate, multidisciplinaritatea şi multiculturalitatea, punându-se accent pe o dezvoltare durabilă.. De asemenea, şcoala a dezvoltat programe de integrare a elevilor defavorizaţi din punct de vedere socio-economic, precum şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale.
Încă din 2004 şcoala noastră s-a implicat în cooperarea europeană derulând proiecte cm ar fi: „Europa contemporană -comuniune de tradiţii şi obiceiuri” - Comenius 1, Parteneriat de colaborare bilaterală în domeniul învăţământului cu şcoala din localitatea Iavoriv, raionul Kosiv, regiunea Ivano-Frankivsk, manifestările Sping Day in Europe, Zilele Francofoniei, ceea ce a dus la obţinerea în anul 2007, 2010 și 2013 a Certificatului de „Şcoală Europeană”. Toate aceste realizări, atât de necesare în condiţiile actuale, i-au permis şcolii noastre să se alinieze la standardele europene şi să ofere elevilor şi cadrelor didactice condiţii optime de desfăşurare a procesului instructiv-educativ.

Felicitări pentru performanță!Suntem mândri să anunțăm că Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir “a urcat pe cea mai înalt...
03/10/2026

Felicitări pentru performanță!
Suntem mândri să anunțăm că Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir “a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la Concursul Internațional de majorete și twirling, desfășurat la Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare.
Locul I - echipa “SUPER STARS”(clasa a III-a E), coordonată de prof. Măzăreanu Georgiana și prof. Mureșan Elena.
Locul I - echipa “DREAM TEAM “(clasa a V-a A),coordonată de prof. Măzăreanu Georgiana.
Felicitări elevelor, prof.coordonatoare și părinților pentru susținere!
Mult succes în continuare!

EXERCIȚIU DE ALARMARE ÎN CAZ DE INCENDIUAzi, 29.09.2026, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar au participat ...
29/09/2026

EXERCIȚIU DE ALARMARE ÎN CAZ DE INCENDIU

Azi, 29.09.2026, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar au participat la un exercițiu de evacuare în caz de incendiu.
Acest exercițiu a avut ca scop pregătirea elevilor și a personalului școlii pentru situații de urgență, formarea unor reacții corecte și verificarea timpului de reacție.
Coordonatorul acestei activități a fost dl prof. pentru înv. primar Florian Feidi.

🌍 Ziua Europeană a Limbilor – sărbătorim diversitatea prin cuvinte! 🇪🇺🗣️La Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, am mar...
28/09/2026

🌍 Ziua Europeană a Limbilor – sărbătorim diversitatea prin cuvinte! 🇪🇺🗣️
La Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, am marcat Ziua Europeană a Limbilor printr-o activitate interactivă, desfășurată într-un spațiu al cunoașterii și al descoperirii – biblioteca școlii. 📚✨
Elevii au avut ocazia să descopere frumusețea și diversitatea limbilor străine, să participe la jocuri și activități interactive și să înțeleagă că fiecare limbă reprezintă o nouă perspectivă asupra lumii. 🌎💬
Activitatea a fost coordonată de doamna Valentina Panțiru, împreună cu profesorii de limbi străine Laura Roman și director, Diana Indre.
💙💛❤️ Prin astfel de activități, încurajăm elevii să fie curioși, deschiși către alte culturi și să descopere bucuria de a comunica dincolo de granițele limbii materne.
O limbă în plus înseamnă o lume în plus! 🌍
La mulți ani tuturor limbilor și tuturor celor care le învață și le iubesc! 🇫🇷🇬🇧🇩🇪🇪🇺

Certificatul Național de Calitate eTwinning pentru proiectul „Future Ready Kids”! Felicitări elevilor din clasa a III-a ...
27/09/2026

Certificatul Național de Calitate eTwinning pentru proiectul „Future Ready Kids”!
Felicitări elevilor din clasa a III-a E, coordonați de către profesor inv.primar, Elena Muresan!
Școala noastră își confirmă încă o dată orientarea către excelență! Proiectul european „Future Ready Kids” a fost recompensat oficial pentru valoarea activităților desfășurate și impactul lor în dezvoltarea elevilor. În cadrul proiectului, elevii noștri au colaborat strâns cu parteneri din Turcia , Italia și România, devenind adevărați cetățeni europeni. Prin ateliere digitale și schimburi culturale, echipa a demonstrat o implicare exemplară. Această reușită promovează imaginea școlii noastre la nivel internațional, ca un spațiu modern al inovației și performanței.

Învățăm să coexistăm cu natura! Săptămâna aceasta, 5 elevi ai școlii noastre din clasa a VII-a A, însoțiți de doamna pro...
26/09/2026

Învățăm să coexistăm cu natura!

Săptămâna aceasta, 5 elevi ai școlii noastre din clasa a VII-a A, însoțiți de doamna profesor Ramona Jucan, au reprezentat România la tabăra internațională organizată în cadrul proiectului COOP4SAFE, derulat de WWF-România, Filiala Maramureș.
Alături de elevi din Ucraina și Slovacia, copiii au descoperit importanța marilor carnivore pentru ecosistemele din Munții Carpați – adevărata inimă verde a Europei.
Pe parcursul taberei, elevii au participat la diverse activități non-formale și experiențe educative, care i-au ajutat să înțeleagă mai bine rolul biodiversității și necesitatea protejării acesteia. Maramureșul a fost prezentat ca un exemplu de bună practică în conservarea coridorului carpatic pentru faună și floră, un spațiu în care oamenii și marile carnivore – ursul, lupul și râsul – au împărțit același teritoriu de-a lungul generațiilor.
Schimbul intercultural a fost, la rândul său, o experiență valoroasă. Elevii noștri au avut ocazia să lege prietenii, să descopere alte culturi și perspective și să învețe că respectul pentru natură poate deveni un limbaj comun dincolo de granițe.
S-au întors acasă cu amintiri frumoase, experiențe noi și, mai ales, cu o mai bună înțelegere a responsabilității pe care o avem cu toții pentru un viitor în echilibru cu natura.

Felicitări elevilor noștri și doamnei profesor pentru această experiență internațională!

Elevii clasei a VII-a A, diriginte prof. Rodica Tămaș, au participat săptămâna aceasta la o serie de activități din cadr...
10/09/2026

Elevii clasei a VII-a A, diriginte prof. Rodica Tămaș, au participat săptămâna aceasta la o serie de activități din cadrul proiectului transfrontalier ”COOP4SAFE”, organizat de WWF Romania.
Copiii şi-au consolidat cunoştințele despre biodiversitate şi importanța de netăgăduit a carnivorelor mari în natură, iar studiul acestora a culminat cu o dezbatere pe tema ,,Coexistenței cu carnivorele mari'', câştigată de echipa pro, un atelier de creat afişe şi o drumeţie în zona forestieră a oraşului Baia Sprie. Aici, s-a observat modalitatea de funcționare a aplicației Cluey şi înregistrarea căprioarelor şi a urşilor prin camerele de supraveghere montate în pădure.
Această experienţă i-a adus pe elevi mai aproape de natură şi le-a deschis perspectiva asupra necesității imperative de protejare a faunei şi florei Maramureşului.
Coordonatorul acestui proiect este dna prof. LARISA BOZGA.
FELICITĂRI PENTRU ACTIVITATE!

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI ȘCOLAR 2026-2027MULT SUCCES ÎN NOUL AN ȘCOLAR!
07/09/2026

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI ȘCOLAR 2026-2027

MULT SUCCES ÎN NOUL AN ȘCOLAR!

03/09/2026
22/07/2026

Felicitări, absolvenți ai Școlii Gimnaziale "Dimitrie Cantemir" Baia Mare! Suntem mândri de voi și de rezultatele obținute la Evaluarea Națională și la repartizarea la liceu!

Anul acesta, elevii claselor a VIII-a de la "Cantemir" au fost repartizați astfel:
- 16 elevi - Colegiul Național "Gheorghe Șincai";
- 14 elevi - Colegiul Național "Vasile Lucaciu";
- 26 elevi - Colegiul Național "Mihai Eminescu";
- 17 elevi - Colegiul Economic "Nicolae Titulescu";
- 10 elevi - Colegii vocaționale: Colegiul de Arte și Liceul cu Program Sportiv;
- 8 elevi - Liceul Teoretic "Emil Racoviță";
- 4 elevi - Liceul "George Barițiu".

Vă dorim mult succes pe noile drumuri! Continuați să ne reprezentați cu mândrie.
Noi credem în voi! 💙


01/07/2026

Felicitări absolvenților școlii noastre pentru rezultatele obținute la Evaluarea Națională 2026!
Munca, seriozitatea și perseverența voastră au fost răsplătite prin rezultate care ne fac mândri și care reflectă efortul comun al elevilor, profesorilor și părinților în construirea unui parcurs educațional de succes.
Un motiv deosebit de bucurie și de mândrie pentru întreaga comunitate școlară îl reprezintă faptul că cea mai mare medie din județ a fost obținută de un elev al școlii noastre, o performanță remarcabilă care ne onorează și ne inspiră.
Îi felicităm pe toți elevii pentru efortul depus și pentru rezultatele obținute și le dorim mult succes în noua etapă a parcursului lor educațional, încredere în propriile forțe și împlinirea visurilor pe care și le-au propus.
Suntem mândri de voi!

Address

Strada Bogdan Voda , Nr. 4
Baia Mare
430193

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 15:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+40362409677

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scoala Dimitrie Cantemir - Baia Mare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Scoala Dimitrie Cantemir - Baia Mare:

Shortcuts

Share

Category