Școala Gimnazială Vasile Alecsandri- Baia Mare

Școala Gimnazială  Vasile Alecsandri- Baia Mare Motto:,,O școală pentru toți, un viitor pentru fiecare.” Deși la început de drum, de funcționare, la școalã au avut loc un numãr de trei inspectii școlare.

Anul de naștere al școlii noastre este 1949, sub numele de „ Școala elementarã nr. 9 – Hatvan”, Baia Mare. Școala va funcționa într – un spațiu închiriat, situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 65 și consta într – o salã de clasã cu o suprafațã de 30 de m2, în care existau 15 bãnci, o catedrã și o tablã. Se lucra în douã schimburi și avea ca bazã materialã douã hãrti, una a Republicii Populare Române și una a Europei. Primii dascãli ai acestei școli, la sectia românã, au fost domnul învãtãtor Dragomir Vasile si doamna învãțãtoare Pașca Valeria.
În acest prim an de funcționare au fost înscriși un numãr de 60 de copii, dintre care 11 au plecat la alte școli pe parcursul anului scolar 1949 – 1950, rãmași înscriși la finele anului 49, toți fiind declarați promovați. Sub numele de „ Școala elementarã nr.9 – Hatvan” a funcționat pânã în anul 1955, când unitatea de învãțãmânt va lua numele de „Școala nr.17”, Baia Mare, iar din anul școlar 1957 – 1958, sã funcționeze sub numele de „Școala de 7 ani nr. 5” – Baia Mare.
În anul școlar 2007 – 2008, școala noastrã, își schimbã numele în Școala cu Clasele I – VIII „ Vasile Alecsandri”, Baia Mare și primește titlul de Școala Europeanã, datoritã rezultatelor deosebite obținute în plan judetean, național si internațional.
Școala noastră promovează identificarea si dezvoltarea calităţilor si aptitudinilor fiecărui elev pentru a fi capabil să-şi aleagă viitorul cel mai potrivit şi să se adapteze unei societăţi democratice, prin dezvoltarea unui CDŞ specific, prin crearea de competenţe de comunicare socială, prin centrarea managementului resurselor umane pe motivarea profesorilor pentru obţinerea de rezultate, prin asigurarea accesului tuturor elevilor la tehnologia modernă şi nu în ultimul rând prin consolidarea unui curriculum ascuns adecvat unei bune educaţii a elevilor prin directa implicare a părinţilor.

În săptămâna 21–25 septembrie 2026, cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, s-a desfășurat prima activitate organizată la...
28/09/2026

În săptămâna 21–25 septembrie 2026, cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, s-a desfășurat prima activitate organizată la nivelul Catedrei de Limbi Moderne, în cadrul proiectului EUROPE SPEAKS / L’EUROPE PARLE 2026.
Elevii din clasele de a IV-a B, a IV-a A, a V-a A, a V-a B, a VI-a B și a VIII-a A coordonați de doamnele profesoare Camelia Muraru, Manuela Stanescu și Mihaela Roxana Petrutiu, au participat la activități menite să valorizeze diversitatea lingvistică și culturală europeană, să stimuleze curiozitatea pentru limbile străine și comunicarea interculturală. Proiectul urmărește explorarea diversității lingvistice europene și a modului în care limbile îi apropie pe oameni.
Cu creativitate și entuziasm, elevii au descoperit cuvinte și expresii în mai multe limbi europene și și-au realizat propriile pașapoarte lingvistice – passeports linguistiques, transformând învățarea într-o adevărată călătorie prin Europa
Un început frumos pentru activitățile Catedrei de Limbi Moderne și o invitație la descoperire, comunicare și învățare împreună!
Des langues différentes, une même Europe !
Felicitări tuturor!✨
Congratulations to everyone! 🌟
Félicitations à tous ! ⭐️


🇷🇴 O performanță premiată în Bulgaria! 🇧🇬  🎉🏆 LOCUL I ÎN ROMÂNIA pentru jocul „Ținta Uriașă” (GIANT TARGET)! 🏆🎉Suntem ex...
14/09/2026

🇷🇴 O performanță premiată în Bulgaria! 🇧🇬

🎉🏆 LOCUL I ÎN ROMÂNIA pentru jocul „Ținta Uriașă” (GIANT TARGET)! 🏆🎉

Suntem extrem de mândri să anunțăm că jocul „Ținta Uriașă” (GIANT TARGET) a obținut Locul I în România în cadrul concursului „Play for Fun and Health”, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ Sport Break for Health! 🇪🇺🏆

Această frumoasă performanță ne-a oferit și bucuria de a participa în Bulgaria, la festivitatea internațională de premiere, unde am primit cu emoție și mândrie recunoașterea pentru Locul I obținut în România. 🥇👏

👏 Felicitări tuturor elevilor noștri, care au demonstrat entuziasm, spirit de echipă, perseverență și multă pasiune pentru sport:

✅ Boer Alessia
✅ Varga Anays
✅ Lupșe Sandra
✅ Szanto Aisha
✅ Lupșe Matei
✅ Oniga David
✅ Șomcutean Matias
✅ Zubașcu Matei

🌟 Această performanță este rezultatul muncii în echipă, al implicării și al dorinței de a transforma mișcarea și jocul într-o experiență plăcută, sănătoasă și educativă.

🇷🇴 La festivitatea de premiere din Bulgaria, România a fost reprezentată de:

🌟 Boer Alessia
🌟 Lupșe Sandra
🌟 Lupșe Matei
🌟 Oniga David
🌟 Oniga Alexandru

👏 Felicitări copiilor pentru implicare, entuziasm și pentru faptul că au dus cu mândrie rezultatul muncii lor peste granițele României!

👨‍👩‍👧‍👦 Un mulțumesc special părinților care ne-au fost alături și au făcut posibilă această experiență minunată:

❤️ Boer Melinda
❤️ Oniga Anamaria
❤️ Lupșe Teodor
❤️ Lupșe Daniel

🙏 Mulțumiri speciale pentru sprijinul și implicarea oferite:

🏅 Federației Române Sportul pentru Toți, doamnei Natalia Iavin
🏃‍♀️ Doamnei profesoare de educație fizică Suciu Florica
📚 Doamnei profesor pentru învățământ primar Achim Simona
📘Doamnei profesor de limba engleză Manuela Stănescu
📚 Doamnei profesor pentru învățământ primar Creț Melinda
🏫 Doamnei director Tănase Anamaria Mihaela, pentru susținerea și sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.

🌍 Astfel de experiențe ne demonstrează că sportul, jocul, prietenia și colaborarea nu au granițe. Bucuria copiilor, emoția festivității de premiere și sentimentul de a reprezenta România sunt amintiri pe care le vom păstra cu drag! 🇷🇴💙

🥇 LOCUL I ÎN ROMÂNIA!
🇧🇬 O experiență de neuitat în Bulgaria!
🇪🇺 Un pas frumos spre o Europă mai activă, mai sănătoasă și mai unită!

🎉 Felicitări tuturor celor implicați în această minunată reușită! Suntem mândri de voi! 💙🏆

Frumusețea unei școli se regăsește și în spațiile care îi spun povestea.🇷🇴Un loc în care identitatea, valorile și respec...
11/09/2026

Frumusețea unei școli se regăsește și în spațiile care îi spun povestea.🇷🇴
Un loc în care identitatea, valorile și respectul pentru educație ne reprezintă. 💙💛❤️
O școală pentru toți, un viitor pentru fiecare!

07/09/2026

🌸 Un început frumos și pentru grupa maghiară de la Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir”! 🌸

Prima zi de grădiniță la Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” Baia Mare 🌸Astăzi am deschis din nou porțile un...
07/09/2026

Prima zi de grădiniță la Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” Baia Mare 🌸
Astăzi am deschis din nou porțile unei lumi în care copilăria se împletește firesc cu povești, jocuri, zâmbete și noi descoperiri. ❤️

Cu emoție și bucurie, i-am întâmpinat pe cei mici într-un loc pregătit cu grijă și mult suflet pentru ei.

Bine ați venit, dragi copii! Să avem împreună un an frumos, senin și plin de bucuria copilăriei! 🌷

Prima zi de școală – un nou început, trăit cu emoție, bucurie și speranță. 📚Astăzi, școala și-a deschis din nou porțile,...
07/09/2026

Prima zi de școală – un nou început, trăit cu emoție, bucurie și speranță. 📚

Astăzi, școala și-a deschis din nou porțile, iar sălile de clasă s-au umplut de glasuri, zâmbete și nerăbdarea revederii. Începe un nou capitol, cu visuri, provocări și multe momente frumoase de construit împreună.
Să avem un an școlar cu încredere, inspirație și cât mai multe reușite!🤍

Cu grijă pentru fiecare detaliu, școala este pregătită să-și primească elevii.✨Vă așteptăm cu drag să dăm împreună încep...
04/09/2026

Cu grijă pentru fiecare detaliu, școala este pregătită să-și primească elevii.✨
Vă așteptăm cu drag să dăm împreună început unui nou an școlar! 🤍
Școala Gimnazială Vasile Alecsandri- Baia Mare
O școală pentru toți, un viitor pentru fiecare!

Vă așteptăm cu drag!✨
02/09/2026

Vă așteptăm cu drag!✨

Felicitări! 👏🤍
01/07/2026

Felicitări! 👏🤍

Vacanța a început, dar veștile frumoase continuă să ne bucure! ✨🏆Suntem mândri să o felicităm pe Rob Giulia, elevă în cl...
27/06/2026

Vacanța a început, dar veștile frumoase continuă să ne bucure! ✨🏆

Suntem mândri să o felicităm pe Rob Giulia, elevă în clasa a VI-a A( diriginte prof. Corina Cordea), pentru rezultatul remarcabil obținut la Festivalul Internațional de Interpretare „Ursulețul de Aur”, ediția a XLII-a, desfășurat la Baia Mare, în perioada 24–27 iunie 2026.
Prin talent, muncă și sensibilitate artistică, Giulia a câștigat Trofeul genului muzical, reprezentând cu cinste Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare.

Felicitări, Giulia, pentru această reușită deosebită! Îți dorim să urci pe cât mai multe scene și să te bucuri de fiecare succes.
Felicitări familiei și tuturor celor care îi sunt alături în parcursul său artistic! 💗

O școală pentru toți, un viitor pentru fiecare!

Address

Strada Pășunii, Nr. 2A
Baia Mare

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Școala Gimnazială Vasile Alecsandri- Baia Mare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category