18/07/2026
Când vrei să înveți ceva nou, să descoperi alte oportunități sau să vezi care ar putea fi pasul următor după terminarea liceului, îți rupi puțin din vacanță și accepți o provocare nouă.
Georgiana Tîrșu și Andrada Pește (XII A) au participat la atelierele Școlii de Vară organizate de Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău în perioada 13-17 iulie 2026. Programul a inclus și ateliere de prim ajutor, podcasting, mecanică și mediu, inteligență artificială și energie verde, nutriție inteligentă, coordonare sportivă și contabilitate aplicată.
Cu siguranță, diversitatea activităților și interacțiunea cu cadrele didactice le-a oferit o perspectivă importantă în vederea alegerii domeniului potrivit pentru a-și construi o carieră de succes!
Felicitări fetelor și mulțumiri gazdelor! 🏆
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat
Școala de vară „Responsabilitate față de viitorul nostru”, ediția a IV-a
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, în perioada 13-17 iulie 2026, Școala de Vară „Responsabilitate față de viitorul nostru”, ediția a IV-a. Timp de o săptămână, participanții au luat parte la ateliere interactive și vizite în laboratoare moderne. Activitățile practice, propuse de cele 5 facultăți din cadrul Universității, evidențiază importanța studiilor universitare în dezvoltarea societății și oferă viitorilor studenți oportunitatea de a descoperi specificul fiecărui domeniu.
Elevii au explorat Laboratorul Viitorului în Inginerie, unde au lucrat cu echipamente moderne și au văzut cm se proiectează sistemele inteligente, au participat la activități dedicate lanțului alimentar, descoperind rolul inginerilor în industria alimentară și au experimentat strategiile matematice care dezvoltă gândirea logică, esențială în domeniul tehnic. Programul a inclus și ateliere de prim ajutor, podcasting, mecanică și mediu, inteligență artificială și energie verde, nutriție inteligentă, coordonare sportivă și contabilitate aplicată.
Prin diversitatea activităților, Școala de Vară UBc și-a propus să ofere elevilor o imagine reală asupra oportunităților pe care le oferă studiile universitare. Participanții au avut ocazia să interacționeze cu cadre didactice, să descopere laboratoare performante și să înțeleagă cm pot contribui, la dezvoltarea comunității și la construirea unui viitor sustenabil.
Mulțumim pentru implicare cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și elevilor din liceele: Liceul Tehnologic Tg Ocna, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Cel Mare” Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Liceul cu Program Sportiv Bacău, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onești și Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești.