06/10/2026
Sâmbătă a fost despre stâncă, înălțime și bariere date la o parte. 🧗♂️🍂
Am deschis ziua în Cheile Șugăului-Munticelu, pe traseele de la Astragalus, printre pereți impunători de calcar, poduri suspendate și multă concentrare la fiecare miscate.
După-amiază am urcat la Wild Ferenc, deasupra Lacului Roșu, unde peretele vertical și golul de sub picioare cer și mai mult sânge rece.
Fiecare a venit cu miza lui pe stâncă. Pentru unii a fost primul contact cu o via ferrata — cu fiorul primului pas deasupra hăului, o privire scurtă în jos și gândul acela sincer: „oare ce caut eu aici?”.
Doar că ezitarea a lăsat repede locul concentrării, mișcările s-au legat pas cu pas, iar la final satisfacția a fost pe măsură. Alții au revenit pe traseu din dorința de a retrăi senzația și de a-și consolida ritmul.
Iar unii au ales să meargă și mai departe, alegând linia cea mai solicitantă și depășindu-și din nou propriile limite.
Felicitări tuturor pentru determinare, atenție și pentru energia faină pe care ați adus-o pe traseu! Ați fost grozavi.
Așa a arătat sâmbăta noastră pe verticală. 📸🧗
Ne vedem la următoarele ieșiri! ⛰️💪