23/01/2026
Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
24 ianuarie 1859 marchează Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească), un act istoric fundamental realizat prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele țări, considerat primul pas crucial spre formarea statului român modern, Marea Unire din 1918, fiind sărbătorită ca zi națională (Ziua Unirii Principatelor Române). Deși numită uneori impropriu "Mica Unire", această zi a fost declarată sărbătoare națională prin lege în 2014, fiind o zi de omagiu adus acestui moment-cheie.
24 ianuarie 1859, data la care a avut loc Mica Unire. Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – context
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Unirea cea mică de la 1859, un prim pas spre Marea Unire de la 1918
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.
Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.
Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire – înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.
Moș Ion Roată și Unirea
În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
Alexandru Ioan Cuza avea o misiune extrem de dificilă pe care, din fericire, populația a înțeles-o. Prioritară era sincronizarea economiilor din cele două țări, cât se putea vorbi în acel moment de economie, căci erau țări predominant agrare, comerțul era de fapt negustorie, iar industria era încă în stare de gestație.
Reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești, confiscate de stat pentru a-l face mai puternic, sunt două măsuri care au avut un impact major, deși reforma agrară, adoptată în 1962, nu a reprezentat o revoluție, căci conservatorii aflați la putere au vrut să-și păstreze cât mai mult din privilegii.
La mijlocul secoului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate și era nevoie de legi și instituții care să perimită României un salt în timpul istoric.
Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859
Încă din 1859, economiştii realizau importanţa pe care o au investiţiile pentru sănătatea unei economii. Partea bună era că la acea vreme exista un capital intern disponibil care rezulta din exportul de produse agricole.
Pe lângă acest capital intern, insuficient totuşi, politicienii vremii acordau o importanţă sporită şi capitalului extern. În 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. În privința șoselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de către o casă engleza, a 19 poduri metalice.
După Unire, era momentul pentru modernizarea țării.
S-a făcut o reformă fiscală în 1861 prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar.
A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, semn că intenția era de a dezvolta infrastructura țării, impozitul funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.
Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 – CRONOLOGIE
În urma Congresului de la Paris, ce s-a desfăşurat în perioada 13/25 februarie-18/30 martie 1856, protectoratul rusesc asupra Principatelor a luat sfârşit. În ultima zi a Conferinţei, a fost semnat tratatul ce prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane.
Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.
Adunările ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească
Adunările ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească au votat, la 7/19 octombrie 1857 şi, respectiv, la 8/20 octombrie 1857, două rezoluţii în care cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri.
În Moldova, lucrările Adunării Elective au fost deschise la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, fiind validate mandatele a 55 de deputaţi. În seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, după mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi. Adunarea Electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza fiind votat în unanimitate de cei 48 de deputaţi prezenţi.
După alegerea sa, domnul Moldovei a rostit în faţa Adunării următorul jurământ: „Jur în faţa ţărei mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Domnul Alexandru Ioan Cuza a numit la 17/29 ianuarie 1859, primul prim-ministru al Moldovei, pe Vasile Sturdza.
În Ţara Românească, alegerile pentru Adunarea Electivă s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859, deputaţii conservatori obţinând 46 dintre cele 72 de mandate. La 22 ianuarie/3 februarie 1859, lucrările Adunării Elective s-au deschis într-o atmosferă incendiară.
În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei naţionale s-au reunit la hotelul „Concordia” din Bucureşti unde atât deputaţii majorităţii conservatoare, cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri. Lucrările au fost reluate în dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. În numele Partidei naţionale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi, subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenţiei”, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.
Reveniţi în sala de şedinţe, cei 64 de deputaţi, prin votul lor, l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român.
La 25 ianuarie/6 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a numit pe Ioan Al. Filipescu, primul prim-ministru al Ţării Româneşti.
O delegaţie a Adunării Elective a Moldovei, condusă de Costache Negri, şi o delegaţie a Adunării Ţării Româneşti, în frunte cu Ion I. Filipescu, reunite apoi într-una singură, condusă de Costache Negri, a sosit, în februarie 1859, la Istanbul, pentru a obţine de la Poartă acordarea învestiturii pentru domnitor. În toată această perioadă, din februarie şi până în iulie, în vederea obţinerii recunoaşterii dublei alegeri a lui Al. I. Cuza de către guvernele statelor europene, au avut loc o serie de misiuni diplomatice la: Paris, Londra, Torino – Vasile Alecsandri; Berlin, Viena – Ludovic Steege; Berlin, Paris – Ştefan Golescu; Sankt Petersburg – principele Obolenski. („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003). Alexandru Ioan Cuza a sosit la Bucureşti, la 8/20 februarie, unde a fost primit cu mult entuziasm. După jurământul din Adunarea electivă a Ţării Româneşti, Alexandru Ioan Cuza, acum domn al Moldovei şi Ţării Româneşti, a emis o proclamaţie către poporul român.
La 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris a Puterilor garante (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept.), alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure. Austria a recunoscut de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti.
La rândul său, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.
Primul guvern unitar al României a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862, în fruntea acestuia fiind numit Barbu Catargiu. A urmat deschiderea, la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României.
Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, unirea cea mică, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
