Școala Gimnazială "Vasile Pârvan" Bârlad

Școala Gimnazială "Vasile Pârvan" Bârlad Școala Gimnazială "Vasile Pârvan" Bârlad

09/09/2026

Bun venit, dragă școală! Un nou început, o nouă poveste!
Prima zi de școală ne-a adus, din nou, împreună — cu emoții, zâmbete, îmbrățișări și multă bucurie. ❤
Am dat startul unui nou an școlar într-o atmosferă de sărbătoare, alături de elevii noștri, părinți, cadre didactice și întreaga comunitate școlară. A fost o zi plină de emoție și energie, de la festivitatea de deschidere până la primele activități desfășurate în sălile de clasă.
Pentru cei mici, a fost începutul unei frumoase aventuri școlare, iar pentru cei mai mari, o reîntâlnire cu colegii, profesorii și locul în care se construiesc amintiri de neuitat.
Un an școlar cu bucurii, curaj, prietenii frumoase și multe reușite!
Mult succes tuturor elevilor și profesorilor noștri!

✨ Un nou an școlar, un nou început!✨Cu emoție și bucurie, ne pregătim să deschidem porțile unui nou an plin de descoperi...
04/09/2026

✨ Un nou an școlar, un nou început!✨

Cu emoție și bucurie, ne pregătim să deschidem porțile unui nou an plin de descoperiri, învățare, prietenii și reușite.
Le dorim elevilor curaj și încredere, cadrelor didactice inspirație și răbdare, iar părinților putere și încredere în parcursul copiilor.
Să avem împreună un an școlar plin de reușite și momente de care să ne amintim cu bucurie! 📚🎒📖

Vă așteptăm cu drag!

Din arhivele unui an școlar plin de evenimente frumoase :🌟 Felicitări șefilor de promoție! 🌟🏆Chiosa Ianina          🏆 Tr...
12/07/2026

Din arhivele unui an școlar plin de evenimente frumoase :

🌟 Felicitări șefilor de promoție! 🌟
🏆Chiosa Ianina 🏆 Trifan Antonia 🏆 Scînteie Iustin
Cu deosebită bucurie și mândrie, Scoala Gimnazială ,,Vasile Parvan” felicită cei trei șefi de promoție din acest an scolar pentru rezultatele remarcabile obținute de-a lungul anilor de studiu. Această distincție este rodul muncii susținute, al perseverenței, al responsabilității și al dorinței permanente de a vă depăși limitele.
Succesul vostru reflectă efortul personal, detrminarea voastra, dar si sprijinul familiilor, al profesorilor și al tuturor celor care v-au fost alături pe parcursul acestui drum. Sunteți un exemplu de seriozitate, ambiție pentru noi toti și un motiv de mândrie pentru întreaga noastră comunitate școlară.
Vă mulțumim că ați reprezentat cu onoare școala noastră și vă dorim ca fiecare pas pe care îl veți face de acum înainte să vă apropie de visurile voastre. Aveți încredere în forțele proprii, păstrați aceeași pasiune pentru cunoaștere și nu încetați să credeți în potențialul vostru.
🎓 Felicitări și mult succes în tot ceea ce veți întreprinde! Viitorul vă aparține! 💙

Din arhivele unui an școlar plin de evenimente frumoase :Erasmus+ – experiențe europene cu impact în comunitatea școlii ...
12/07/2026

Din arhivele unui an școlar plin de evenimente frumoase :
Erasmus+ – experiențe europene cu impact în comunitatea școlii noastre
În cadrul Acreditarii Erasmus+, anul II, participarea la cursul de formare ,,Conflict Resolution Toolkit: Essential Skills for Educators”, desfasurat in Roma, Italia a oferit oportunitatea dobândirii unor competențe valoroase în domeniul inteligenței emoționale, al comunicării empatice și al gestionării emoțiilor în contexte educaționale.
Valorificând cunoștințele și instrumentele dobândite, în școala noastră s-a desfășurat o activitate de consiliere adresată părinților elevilor de clasa a VIII-a, având ca temă „Înțelegerea emoțiilor adolescentului în perioada Evaluării Naționale”.
Întâlnirea a urmărit să ofere părinților repere practice pentru:
✔️ înțelegerea stărilor emoționale prin care trec adolescenții în perioada examenelor;
✔️ identificarea modalităților prin care familia poate deveni o sursă de echilibru și încredere;
✔️ dezvoltarea unei comunicări bazate pe empatie, susținere și încurajare;
✔️ diminuarea stresului și crearea unui climat favorabil performanței și stării de bine.
Această activitate reprezintă un exemplu concret al modului în care participarea cadrelor didactice la cursuri de formare internațională prin programul Erasmus+ generează beneficii reale pentru întreaga comunitate școlară. Experiențele și bunele practici europene sunt aduse în școală și transformate în activități care răspund nevoilor elevilor și părinților, contribuind la consolidarea parteneriatului dintre familie și școală.
Ne bucurăm că investiția în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice se reflectă în inițiative cu impact direct asupra comunității locale, demonstrând că educația de calitate înseamnă nu doar transmiterea de cunoștințe, ci și sprijinirea dezvoltării emoționale și a stării de bine a fiecărui elev.
Împreună construim o comunitate educațională în care orice copil se simte înțeles, susținut și pregătit să își valorifice potențialul!

Inovăm prin Erasmus+: Suntem mândri să vă împărtășim modul în care au fost aplicate cunoștințele dobândite ca urmare a p...
09/07/2026

Inovăm prin Erasmus+:
Suntem mândri să vă împărtășim modul în care au fost aplicate cunoștințele dobândite ca urmare a participării la cursul "Integrating AI and ICT into Classroom", desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319203, în mai 2026, Barcelona!
Într-o lume digitală în continuă schimbare, educația trebuie să țină pasul cu tehnologia. Sub îndrumarea prof. Gociu Oana, elevii clasei a V a A au explorat modalități practice prin care Inteligența Artificială (AI) poate contribui la un proces de învățare interactiv și captivant, personalizat pentru fiecare elev.
Cunoștințele dobândite au fost implementate în sala de clasă, pentru a le oferi elevilor o pregătire la standarde internaționale.
Elevii au lucrat individual și pe echipe, teste gamificate și fise interactive, au participat la jocuri didactice generate în aplicații precum Blooket, Gamma și NotebookLM. Astfel, recapitularea de final de an a devenit o etapă în care consolidarea cunoștințelor de gramatică a limbii engleze și de vocabular s-a realizat în sesiuni antrenante pe parcursul cărora elevii au fost evaluați folosind mecanici de joc, punctaje, bare de progres, insigne și scenarii interactive care au înlocuit testele tradiționale.
Felicitări tuturor elevilor pentru deschiderea și entuziasmul cu care au răspuns provocărilor din lumea AI!
Prin dedicarea, curiozitatea și creativitatea lor, elevii clasei a V a A au demonstrat că sunt pregătiți pentru viitor! 🥇

Conferința județeană - Bune practici în proiectele europene și educaționaleMarți, 23 iunie 2026, în holul Liceului Tehno...
26/06/2026

Conferința județeană - Bune practici în proiectele europene și educaționale
Marți, 23 iunie 2026, în holul Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, s-a desfășurat Conferința județeană de diseminare a proiectelor europene și educaționale – „Bune practici în proiectele europene și educaționale”, un eveniment dedicat promovării experiențelor valoroase și a rezultatelor obținute de cadrele didactice în cadrul proiectelor locale, județene, regionale și europene.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Asociația PROFIZICA, instituții care susțin dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, promovarea educației de calitate și valorificarea exemplelor de bună practică din mediul educațional.
Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad a fost reprezentată de sase cadre didactice, care au prezentat publicului proiectele Erasmus+ și celelalte inițiative educaționale derulate de instituție.
- Proiectul ERASMUS+, KA2- parteneriate strategice, I care... for my TOMORROW implementat de scoala noastra in parteneriat cu scoli din Cipru, Grecia, Malta si Portugalia. Proiectul are ca scop creșterea nivelului de conștientizare a copiilor cu varste între 12-15 ani din cele 5 școli partenere cu privire la necesitatea adoptării un stil de viață sănătos într-un mediu natural sănătos, pentru dezvoltarea lor ca cetățeni activi de mâine ai Europei. Din scoala noastra au fost implicati aproximativ 350 de elevi si 17 cadre didactice.
- Proiectul de acreditare ERASMUS +, cursuri de formare in Roma (3 cadre didactice) si Barcelona (3 cadre didactice) si schimbul de experienta a 8 elevi insotiti de 2 cadre didactice in Grecia. Au fost prezentate atat activitatile de formare si experienta elevilor in Grecia cat si activitatile desfasurate la nivel de scoala d**a participarea la cursuri si la schimbul de experienta al elevilor. 35 de cadre didactice au fost inspirate și implicate în workshopuri și activități de diseminare, în timp ce aproximativ 200 de elevi au descoperit noi perspective în cadrul unor lecții inovatoare și activități extrașcolare, toate construite pe tematica cursurilor europene.
- Proiectul INTERREG VI NEXT România–Republica Moldova – „Collaboration Hubs for Education Supporting Sustainability”
Prin intermediul parteneriatelor, al cursurilor internaționale și al colaborărilor europene, cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala “Vasile Parvan” își dezvoltă competențele profesionale, având un impact direct asupra formării elevilor. Astfel, aceștia sunt pregătiți să devină cetățeni europeni activi, creativi și echilibrați.

Vineri, 29 mai 2026, Cityplex "Victoria" din Bârlad a găzduit o activitate deosebită din cadrul Conferinței Internaționa...
16/06/2026

Vineri, 29 mai 2026, Cityplex "Victoria" din Bârlad a găzduit o activitate deosebită din cadrul Conferinței Internaționale „Orizonturi Deschise”, eveniment dedicat educației, cooperării și schimbului de bune practici la nivel european.
Desfășurată sub egida programelor Erasmus+ și eTwinning, activitatea a reunit cadre didactice, elevi, parteneri educaționali și invitați interesați de dezvoltarea proiectelor internaționale. Evenimentul a oferit participanților un cadru valoros de dialog, inspirație și colaborare, evidențiind rolul esențial al educației în formarea unor generații deschise, creative și conectate la valorile europene.
Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad a fost reprezentată de cinci cadre didactice, care au prezentat publicului proiectele Erasmus+ și celelalte inițiative educaționale derulate de instituție.
- Proiectul de acreditare ERASMUS +, cursuri de formare in Roma si Barcelona si schimbul de experienta a 8 elevi insotiti de 2 cadre didactice in Grecia
- Proiectul ERASMUS KA2, parteneriate strategice, I care... for my TOMORROW.
- Proiectul INTERREG VI NEXT România–Republica Moldova – „Collaboration Hubs for Education Supporting Sustainability”
Prin parteneriate, cursuri externe și colaborări europene, cadrele didactice din Bârlad nu doar că își îmbunătățesc propriile competențe, dar influențează direct și pozitiv viitorul elevilor, pregătindu-i să devină cetățeni europeni asertivi, creativi și echilibrați.

Povestea unei zile magice. Fii bun, daruieste bucurie!De 1 Iunie, elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Pârvan” care fac part...
13/06/2026

Povestea unei zile magice. Fii bun, daruieste bucurie!
De 1 Iunie, elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Pârvan” care fac parte din echipa proiectului ERASMUS +KA2 cu titlul “I care... for my TOMORROW”, au ales să celebreze Ziua Copilului printr-un gest plin de generozitate și solidaritate. Cu multă emoție și entuziasm, copiii noștri au pregătit pachețele speciale încărcate cu dulciuri, cărți captivante și jucării, dorind să aducă o bucurie semenilor lor dintr-o școală din mediul rural.Dincolo de darurile oferite, ziua a fost marcată de magie, joc și prietenie. Elevii celor două școli s-au unit în cadrul unor activități interactive, ateliere creative și jocuri în echipă, demonstrând că zâmbetele și copilăria nu cunosc granițe. A fost o lecție vie de empatie și spirit civic, o zi în care darul de a oferi a fost cel mai frumos cadou pentru noi toți!
Mulțumim tuturor copiilor și părinților care au susținut această inițiativă din suflet!

🌍✨ Erasmus+ înseamnă educație, incluziune și grijă pentru fiecare copil! ✨🌍Suntem incantati sa vă impărtăsim vesti impor...
28/05/2026

🌍✨ Erasmus+ înseamnă educație, incluziune și grijă pentru fiecare copil! ✨🌍
Suntem incantati sa vă impărtăsim vesti importante din cadrul Proiectului Erasmus+ 2025-1-RO-01-KA121-SCH-000319203! In perioada 11-15 mai, trei cadre didactice ale scolii noastre au participat la cursul de formare international ,, Conflict Resolution Toolkit: Essential Skills for Educators’’, desfasurat in Roma, Italia. Cursul a fost experiență valoroasă care ne-a oferit idei, metode și instrumente moderne pentru a răspunde mai bine nevoilor elevilor din școala noastră. Prin activități practice, colaborare europeană și schimb de bune practici, am învățat cm să construim un mediu educațional mai incluziv, mai empatic și mai aproape de fiecare copil. Ne dorim ca elevii să se simtă ascultati, sprijiniti și încurajati să își atingă potențialul. 🤝
Acest proiect ne motivează să dezvoltăm o școală în care respectul, echitatea și starea de bine a copiilor sunt priorități reale.
Mulțumim ANPCDEFP pentru sprijinul oferit și pentru oportunitatea de a face parte din această experiență europeană care contribuie la dezvoltarea profesorilor și la creșterea calității educației.

Inovăm prin Erasmus+: Profesori în pas cu viitorul la Barcelona!Suntem mândri să vă împărtășim vești excelente din cadru...
13/05/2026

Inovăm prin Erasmus+: Profesori în pas cu viitorul la Barcelona!
Suntem mândri să vă împărtășim vești excelente din cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319203! În perioada 4-8 Mai, trei dintre cadrele didactice ale școlii noastre au participat la cursul de formare internațională „Integrating AI and ICT into Classroom”, desfășurat în Barcelona, Spania.
De ce acest curs?
Într-o lume digitală în continuă schimbare, educația trebuie să țină pasul cu tehnologia. Colegii noștri au explorat modalități practice prin care:
Inteligența Artificială (AI) poate personaliza învățarea pentru fiecare elev.
Instrumentele TIC de ultimă generație pot face lecțiile mai interactive și mai captivante.
Digitalizarea simplifică procesele administrative, oferind mai mult timp pentru creativitate la catedră.
Schimb de experiență european
Dincolo de orele de curs, această experiență înseamnă un schimb cultural prețios și colaborarea cu dascăli din alte țări europene precum Spania, Italia, Polonia, Germania și Ungaria. Toate cunoștințele dobândite vor fi implementate în sala de clasă, pentru a le oferi elevilor noștri o pregătire la standarde internaționale.
„Educația nu este pregătirea pentru viață; educația este viața însăși.” – Această mobilitate ne reamintește că un profesor care învață continuu este cea mai bună resursă pentru elevii săi.
Felicitări colegilor noștri pentru implicare și abia așteptăm să vedem noile metode puse în practică!

Address

Primăverii Nr 14
Bârlad
731135

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+40235410470

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Școala Gimnazială "Vasile Pârvan" Bârlad posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Școala Gimnazială "Vasile Pârvan" Bârlad:

Shortcuts

Share

Category