17/06/2026
🇪🇺 🇷🇴 🇬🇷Mobilitate Erasmus+ în Grecia – „TINERI EXPLORATORI EUROPENI – COMPETENȚE DIGITALE, CULTURĂ și PRIETENIE”
În perioada recentă, cinci dintre elevii școlii noastre: Lungu Maia, Paraschiv Denisa, David Luchian, Dinca Nicolas și Crețu Răzvan, împreună cu Oana Radu, profesor de matematică, au participat la mobilitatea Erasmus+ desfășurată în Grecia, în cadrul proiectului „TINERI EXPLORATORI EUROPENI – COMPETENȚE DIGITALE, CULTURĂ și PRIETENIE”, în perioada 25-30 mai 2026.
Această experiență le-a oferit oportunitatea de a învăța într-un mediu internațional, de a descoperi cultura greacă și de a lega prietenii cu elevi din alte școli participante. Încă din prima zi, am fost primiți cu multă căldură de gazdele noastre și am avut ocazia să interacționăm cu alte grupuri de elevi din România implicate în proiecte Erasmus+, într-o atmosferă de colaborare și prietenie.
Pe parcursul mobilității, elevii au participat la activități educative și interactive: cursuri despre istoria și cultura Greciei, ateliere de prim ajutor, activități de geologie dedicate fenomenelor seismice, cursuri de dans tradițional și experimente de fizică și biologie realizate împreună cu elevii greci. Aceste activități au contribuit la dezvoltarea competențelor digitale, lingvistice și sociale, dar și la consolidarea spiritului de echipă și a încrederii în propriile forțe.
Programul a inclus și activități culturale, prin care elevii au avut ocazia să descopere frumusețile Greciei: stațiunea Paralia Katerini, Muntele Olimp, mănăstirile din zonă și peisajele spectaculoase ale regiunii. Momentele petrecute împreună au transformat această mobilitate într-o experiență de neuitat.
La întoarcerea în școală, participanții au împărtășit colegilor experiențele și cunoștințele dobândite, contribuind astfel la promovarea valorilor europene, a programului Erasmus+ și a oportunităților oferite de acesta.
🙏 Mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul și colaborarea excelentă pe parcursul acestei mobilități:
📌 Casa Corpului didactic Ialomița
📌 4th Gymnasium of Katerini, Grecia
Prin astfel de proiecte demonstrăm că educația depășește granițele unei săli de clasă și că învățarea, cultura și prietenia construiesc punți durabile între tinerii Europei.