19/09/2026
Festivalul Național Francofon JEUNES VOIX POUR LA PAIX, organizat în perioada 18-19 septembrie 2026 de către Asociația Română a Profesorilor Francofoni-Sucursala Arad, este un eveniment cultural care reunește la Arad tineri și cadre didactice în jurul valorilor păcii, dialogului intercultural, cetățeniei active și dezvoltării durabile, oferind tinerilor un spațiu pentru exprimare artistică, creativitate și colaborare în limba franceză.
Școala Gimnazială „Avram Iancu” a fost reprezentată de către doamna profesoară Adina Hărțău și de către domnul învățător Sebeșan Daniel împreună cu grupul elevilor Piticii Isteți care au încântat publicul participant interpretând piesa La paix sur Terre în acompaniamentul chitarelor.
Mesajul-far din cadrul Festivalului, transmis de către tinerele talente într-o varietate de forme artistice a fost acela că pacea se construiește prin educație, cultură și respect pentru cel de lângă noi.