Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad

ui Pavel Avacumovici, notabilităţile oraşului Arad şi cei patru profesori ai Şcolii: Dimitrie Ţichindeal (1775-1818), Constantin Diaconovici Loga (1770-1850), Dr. Iosif Iorgovici (1792-1820) şi Ioan Mihuţ (1755-1830). Şcoala s-a înfiinţat cu acordul împăratului Francisc I al Austriei (1792 – 1835), acord exprimat prin hotărârile imperiale din 9 februarie 1811, reluate în septembrie 1811 şi octombrie 1812. Preparandia din Arad a fost cea dintȃi școală pedagogică romȃnească de pe întreg teritoriul țării și între primele de la început de secol XIX de pe continent. Cel dintȃi director al ei – Seniorul în termenii epocii – a fost preotul și învățătorul Dimitrie Țichindeal, cărturar iluminist al vremii. Durata cursurilor școlii, de-a lungul perioadei de pȃnă la 1918 a fost: 15 luni între 1812-1814; 2 ani între 1815-1876; 3 ani între 1876-1884 și patru ani între 1884-1918.
Școala Pedagogică din Arad a rămas ca o școală de stat ”regească” de la înființare și pȃnă în 1869, an în care ea devine o școală confesională, trecȃnd sub patronajul și sub jurisdicția Episcopiei Ortodoxe Romȃne a Aradului. Din anul 1876, Preparandia fuzionează cu Institutul Teologic Ortodox Romȃn. Apare astfel o nouă instituție școlară: Institutul Pedagogic – Teologic Ortodox Romȃn din Arad. Preparandia, în cadrul acestei noi instituții nu a dispărut, ea a rămas de sine stătătoare, precum Institutul Teologic. Noua instituție apărută în 1876 s-a definit și prin faptul că cele două școli care au fuzionat au avut un singur director și un singur corp profesoral. Institutul Pedagogic – Teologic rămȃne astfel pȃnă în 1927, deși din anul 1919 denumirea Preparandiei se schimbă în Școala Normală. De numele Preparandiei din Arad, al profesorilor și al învățătorilor formați în atmosfera ei de înală ținută cultural-pedagogică, moral-creștină și națională, se leagă o bogată și prețioasă literatură didactică. Manuale de pedagogie, psihologie, metodică, gramatică, istorie a pedagogiei, geografie, matematică, elaborate de erudiți profesori precum : Dr. Lazăr Petrovici, Dr. Petru Pipoș, Dr. Atanasie Șandor, Ioan Petranu, Teodor Ceontea ș.a. au fost apreciate încȃt au ajuns să fie folosite și în școlile normale din Romȃnia Liberă, pȃnă în Bucovina (manualele lui Petru Pipoș). Foști absolvenți ai școlii au ajuns învățători și au elaborat și ei înșiși manuale pentru învățămȃntul primar Mulți învățători, foști absolvenți de pȃnă la Marea Unire din 1918 au ajuns în părțile Banatului și ale Crișanei și mai apoi în întreaga Țară Întregită, Nu-i putem uita nici pe acei învățători care au slujit cu jertfă limba romȃnă și școala romȃnească din părțile Banatului Iugoslav, din Valea Timocului, din părțile Ungariei și chiar ale Basarabiei.
Școala Pedagogică din Arad și-a adus o reală contribuție și la dezvoltarea culturală și pedagogică a Principatelor Romȃne încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Pentru prestigiul lor profesional și contribuția adusă la dezvoltarea culturii și învățămȃntului romȃnesc, profesorii școlii precum Vincențiu Babeș, Vasile Mangra, Ioan Iosif Goldiș, Dr. Gheorghe Ciuhandu și foști elevi, Petru Moaler Cȃmpeanu și Emil Petrovici vor ajunge membri ai Academiei Romȃne.
”Nu e aicea grec sau latin, unit ori neunit; să fim noi, romȃnii toți una și adevărați creștini... și atunci în veci fericiți vom fi pe acest pămȃnt...” ; ”Fraților romȃni, nu vă urȃți pentru numele lui Dumnezeu, și nu vă dușmăniți..” ; ”Ce n-aș face eu pentru fericirea neamului meu? Ce fericire ar fi dacă toți romȃnii s-ar iubi și s-ar omeni!” De ce n-am recunoaște că aceste apeluri ale lui Țichindeal ni se adresează și nouă, celor de astăzi, în egală măsură și poate chiar mai mult. Și prin aceste stăruitoare strădanii depuse cu credință și constanță, Țichindeal este contemporanul nostru. Toate acestea sunt apeluri izvorȃte din conștiința curată de înflăcărat naționalist a celui apreciat în epocă și mai apoi ca cel dintȃi fabulist din literatura romȃnă, autorul celebrelor ”Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături” tipărite în 1814 și care, îi vor aduce, în cele din urmă, nu doar demiterea din funcția de senior al Preparandiei, în aprilie 1814, ci și înlăturarea definitivă din școală și din Arad, în vara lui 1815.
”Mintea! Mărită nație daco-romȃnească din Ardeal, Banat, Moldova din Țara Ungurească și Țara Romȃnească. Mintea! Și cȃnd te vei lumina cu faptele și învățăturile cele bune te vei unii și altă nație înaintea ta pre pămȃnt nu va fi!” Ce forță profetică în aceste cuvinte rostite de Țichindeal și care într-adevăr peste 104, adică în anul de grație 1918, unirea pe care a visat-o și, în care a crezut, întocmai s-a înfăptuit. Acesta este, unul din argumentele esențiale, în viziunea noastră, pentru care Eminescu l-a fixat în ”Epigoni” cu metafora: ”Țichindeal - Gură de Aur”! După înfăptuirea întregirii naționale la temelia căreia stau și viețile atȃtor învățători care au căzut în Războiul Mare (1916-1919), Școala Normală din Arad participă, prin dascălii ei și coprul învățătoresc, la opera de consolidare și dezvoltare a Romȃniei Întregite. În pofida constrȃngerilor ideologice și politice ale regimului comunist dintre anii 1944-1989, Școala Pedagogică de băieți, mai apoi Liceul Pedagogic (din 1966), slujite de dascăli formați, în majoritatea lor, în perioada interbelică/antebelică cu o pregătire cultural-pedagogică temeinică, au știut să imprime școlii aceleași note de exigență și de devotament, de instituție formatoare și modelatoare de minți și inimi stăpȃnite și pătrunse de pasiune și vocație pedagogică. Sutele de învățători, învățătoare care au fost formate în cadrul Liceului Pedagogic au onorat și onorează, nu doar școala romȃnească primară ori preprimară ci, chiar nivelul liceal și academic din Romȃnia și de peste hotare. Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal” din Arad, de astăzi, la marele său praznic se închină sub semnul unui cald și neîntinat omagiu, vechii Preparandii – Mame - exprimȃnd gratitudinea profundă tuturor dascălilor și directorilor acestora şi părintelui fondator – celui dintȃi director, Dimitrie Țichindeal. Ei, cu toții au transformat numele școlii în renume și au impus-o de-a lungul anilor ca un ”Altar mistic național” (V.A. Urechia) la care, în aceste zile, de mijloc de noiembrie, toți romȃnii din țară și din afara ei, prin dascălii și reprezentanții lor, vor veni să i se închine.