Total Business Land

Total Business Land

Share

Rezolvăm repede și simplu servicii tehnice complicate. Urbanism, cadastru, geologie, mediu, proiectare, arheologie, restaurări, fonduri europene.

Photos from Total Business Land's post 12/05/2024


Alba Iulia, 10-11 mai 2024
Săptamâna aceasta Alba Iulia a fost capitala Geodeziei. Cei mai importanți reprezentanți ai specialiștilor în domeniu, autoritățile din instituțiile centrale și județene, companiile de profil, profesori, cercetători și studenți s-au reunit la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Simpozionului Național cu Participare Internațională „GeoCAD”.

Am fost onorați să fim gazde și parteneri ai acestui eveniment la Universitatea unde ne-am format și am crescut cea mai mare parte dintre noi, echipa de topografie si cadastru a TBL Grup.

Am urmărit cu mare interes prezentările conducerii Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara privind evoluția Programului național de cadastru și carte funciară.

Standul nostru a fost una dintre principalele atracții in cadrul expoziției de tehnologie avansată în domeniul geodeziei.
Specialiștii TBL au organizat un atelier interactiv pentru studenți intitulat “Proprietar pentru o zi”, oferind studenților oportunitatea de a participa la procesul complex de înscriere a imobilelor în cartea funciară.

Am urmărit cu mândrie și cu bucurie prezentarea colegei noastre Ioana Berindeie cu privire la evoluția și aplicarea legislației în domeniul cadastrului.

TBL Grup este una dintre cele mai importante firme din domeniul sau de activitate – inginerie, proiectare, constructii si cea mai importanta firma din România in domeniul proiectelor de cadastru general. Suntem mobilizați in peste 300 de proiecte in intreaga tara, in 182 de UAT-uri din 30 de judete avem in desfasurare lucrari de cadastru la nivel de UAT.

Multumim Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia pentru întreg efortul comun și parteneriatul dezvoltat pe parcursul colaborării noastre! Multumim comunitatii geodezilor din Romania pentru organizarea acestei serii de evenimente care permite specialistilor in domeniu sa impartaseasca problemele cu care se confrunta, dar si experiente, solutii, bune practici.

31/12/2023

TBL Grup vă urează La mulți ani!

În prag de An Nou privim cu recunoștință anul care se încheie, mulțumim pentru echipa minunată construită în cei 9 ani de existență ai companiei noastre.

TBL Grup înseamnă o echipă de 1000 de oameni implicați cu pasiune și dăruire în sute de proiecte pe întreg cuprinsul țării, încredințați că prin munca noastră contribuim la construcția și modernizarea României.

Mulțumim tuturor partenerilor, colaboratorilor și beneficiarilor noștri, vă dorim realizări frumoase, sănătate și belșug în noul an!

Photos from Total Business Land's post 21/12/2023

Primiți cu colinda? La am întâmpinat cu drag și cu bucurie Ceata de feciori din Comuna Câlnic Județul Alba însoțită de Domnul Primar Lucian-Tiberiu Bodea care ne-au adus vestea minunată a Nașterii Domnului.

Vă mulțumim, Primăria Comunei Câlnic, Domnule Primar Lucian-Tiberiu Bodea, vă felicităm pentru păstrarea obiceiului de colindat de ceată bărbătească, tradiție veche de sute de ani!

Sărbătoarea Crăciunului să vă învăluie pe toți cu colinde, bucuria de a fi împreună cu toți cei dragi și daruri binecuvântate!

01/12/2023

La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români de pretutindeni!
Împreună Construim România!

Photos from Total Business Land's post 22/11/2023

TBL GIS Day 2023

Astăzi am sărbătorit Ziua GIS în cadrul TBL Grup, un eveniment afiliat la rețeaua globală de celebrare a tehnologiilor GIS înregistrate în platforma ESRI care cuprinde câteva mii de evenimente în întreaga lume, oportunități de networking și împărtășire a experienței în domeniul analizei spațiale.

TBL GIS Day 2023 a fost organizat în același spirit de colaborare și împărtășire a experienței, cu participarea ESRI România, reunind toate departamentele TBL care utilizează sau explorează soluții și tehnologii GIS în proiectele pe care le desfășoară: cadastru, urbanism, mediu, infrastructură, minerit.

Ziua GIS/Geographic Information System este o sărbătoare internațională organizată anual în luna noiembrie cu scopul de a crește conștientizarea în societate cu privire la tehnologiile geospațiale, pentru a evidenția influența acestora în activitatea specialiștilor care le utilizează, contribuția tehnologiilor GIS la luarea deciziilor, la îmbunătățirea vieții comunităților umane și a mediului.

Mai multe despre istoria GIS puteți afla vizitând website-ul ESRI: https://www.esri.com/en-us/what-is-gis/history-of-gis

Un călduros La mulți ani tuturor profesioniștilor dedicați cu pasiune și entuziasm utilizării și dezvoltării tehnologiilor GIS!

Happy TBL GIS Day!

Photos from Total Business Land's post 20/11/2023

Total Business Land - Distincția de Excelență în Topul Firmelor din Județul Alba
Alba Iulia, 16 noiembrie 2023

Camera de Comert și Industrie a Județului Alba a premiat săptămâna trecută performanța firmelor cu rezultate deosebite în activitatea desfășurată în anul 2022. Clasamentul este realizat pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2007 a Camerelor de Comerț și Industrie. Au fost analizați indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.

Total Business Land a primit Distincția de Excelență acordată firmelor care s-au menținut pe locul 1 în topul firmelor timp de trei ani consecutivi în domeniul de activitate în care operează.

Total Business Land – în prezent parte a grupului de firme TBL Grup – a cunoscut in cei 8 ani de existență o crestere continua, reunind în prezent 1000 de specialisti in domenii multidisciplinare, 17 birouri teritoriale, proiecte in toate judetele tarii si un portofoliu impresionant de clienti publici si privati.

Sub deviza „Construim Romania”, TBL Grup isi propune sa contribuie la construirea si modernizarea tarii printr-un spectru larg de activitati: topografie si cadastru, consultanta de mediu, studii, avize, logistica arheologica, urbanism, proiectare si executie lucrari de infrastructura si constructii civile, servicii complete privind accesarea de fonduri europene, IT si dezvoltarea de aplicatii pentru digitalizarea institutiilor.

Distincția ne onorează și ne inspiră pentru a atinge noi performanțe în activitatea noastră!

Photos from Total Business Land's post 18/11/2023

Săptămâna aceasta TBL Grup a participat în calitate de partener la cea de-a 10-a ediție a Simpozionului Internațional GEOMAT – organizat de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie si Ingineria Mediului din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iasi, Uniunea Geodezilor din Romania si Asociatia Tinerilor Fotogrammetristi. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Academia de Stiinte Tehnice din România, Universitatea Tehnică de Constructii Bucuresti si Universitatea „1 DECEMBRIE 1918" Alba Iulia au fost co-organizatori.

Ediția de anul acesta face parte dintr-o serie amplă de evenimente dedicate Anului Dimitrie Cantemir la 300 de ani de la trecerea în neființă a eminentului cărturar și principe al Moldovei și totodată împlinirii a 210 ani de la înființarea la Iași a primei școli de ingineri hotarnici de către Gheorghe Asachi.

Celebrarea unei tradiții atât de importante a generat tema de anul acesta a Simpozionului Internațional GEOMAT Iași: "Ingineria Geomatică: Trecut, prezent și viitor. Inspirație pentru o lume mai inteligentă".

Rămâneți cu noi pentru a afla mai multe despre evenimentele cu semnificații deosebite pentru echipa TBL Grup.

16/11/2023

Parcul Industrial Holboca din Iași va deveni un factor important în dezvoltarea economică a zonei, asigurând condiții optime pentru investitori și contribuind la crearea unui mediu înalt de productivitate și eficiență.
Descoperă cm specialiștii TBL Grup contribuie la dezvoltarea industriei și conservarea mediului în Parcul Industrial Holboca și rămâi conectat cu departamentul URBANISM accesand link-urile din comentarii.

Photos from Total Business Land's post 08/11/2023

Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Urbanismului.

Ziua Mondială de Planificare Urbană a fost lansată în anul 1949 la inițiativa profesorului Carlos Maria della Paolera de la Universitatea din Buenos Aires. Scopul acestei initiative este de a extinde conștientizarea și de a oferi suport societății, atât cetățenilor obișnuiți cât și specialiștilor în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, în identificarea celor mai bune soluții pentru amenajarea orașelor într-un mod care să răspundă nevoilor umane, protejând totodată mediul înconjurător.

Am sărbătorit această zi împreună cu colegii noștri din Departamentul de Urbanism care au organizat o Expoziție cu proiectele reprezentative pe care le-au realizat sau pe care le desfășoară în prezent.

Departamentul de Urbanism din cadrul TBL Grup are un portofoliu de peste 76 de proiecte realizate sau în curs de realizare. Fiind unul dintre cele mai colaborative departamente din TBL Grup, o parte dintre proiecte sunt desfășurate împreună cu celelalte departamente ale TBL Grup: arhitectura, mediu, arheologie, căi ferate drumuri și poduri, topografie; aceasta reflectă capacitatea TBL Grup de a oferi o expertiză multi-disciplinară integrată și a echipei TBL Grup de a reuni o mare comunitate de specialiști.

Felicitări și La mulți ani colegilor noștri urbaniști, le dorim cât mai multe și mai reușite proiecte in continuare!

13/10/2023

În acest weekend sărbătorim împreună Zilele Municipiului Oradea!
Suntem onorați să fim partea a transformării fantastice a orașului prin proiectele pe care le desfășurăm la Oradea!
Astăzi vă prezentăm proiectul de modernizare a parcului 22 Decembrie propus de specialiștii TBL Grup.
Accesați primul link din comentarii pentru a afla ce prevede proiectul.

12/10/2023

La multi ani, dragi orădeni!
În preajma zilei de 12 octombrie Municipiul Oradea se îmbracă în straie de sărbătoare, marcând eliberarea Orașului de către Armata Română condusă de generalul Traian Moşoiu, în anul 1944.

TBL Grup este prezent în Municipiul Oradea aproape de la înființare, Biroul TBL din Oradea este unul din centrele zonale importante ale Grupului TBL. Prin colegii noștri orădeni suntem și noi parte a acestei comunități, iar prin proiectele de modernizare a parcurilor: Libertatii, Santul Cetatii, IC Bratianu si 22 Decembrie contribuim la îmbunătățirea vieții locuitorilor și creșterea atractivității orașului pentru rezidenți și vizitatori.

Photos from Total Business Land's post 08/10/2023

TBL Grup prezent la Formul International România Construieste
DEVO 2023 – 6 octombrie 2023, București

Alături de cei mai importanți dezvoltatori și investitori din industria construcțiilor, TBL Grup a fost prezent zilele trecute în calitate de suporter la evenimentul internațional DEVO - Forumul Internațional al Marilor Dezvoltatori, parte a seriei de evenimente “România Construiește”.

DEVO urmărește evoluția marilor proiecte de construcții proiecte care construiesc comunități și dezvoltă orașe, iar DEVO ediția 2023 a ales ca temă de dezbatere „Better City” sau cm construim mai bine orașul.

Prin toate proiectele în care se implică, TBL Grup susține viziunea comunităților viitorului - sustenabile, verzi, inteligente.

Want your school to be the top-listed School/college in Alba Iulia?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Alba Iulia