12/04/2026
Și lumina a luminat în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o...
Uneori, ne pierdem atât de tare în zgomotul lumii încât uităm că am venit aici să fim, nu doar să adunăm. Ne rătăcim pe drumuri străine, alergând după lucruri care ne fură timpul și ne obosesc inima, crezând că „a avea” ne va umple golul din piept.
E tristă înverșunarea cu care încercăm să controlăm totul. Luptăm să fim deasupra tuturor, să fim „primii”, și în goana asta călcăm în picioare tocmai momentele de pace și firimiturile de lumină care ne-ar fi putut salva. Ne transformăm viața într-o bătălie, doar ca să ne trezim, la final, singuri cu luminița care este tot la capătul tunelului.
Nu contează dacă ai mâinile pline de averi sau dacă sunt goale; fără lumină în suflet, toți suntem la fel de săraci.
Privesc pietrele astea așezate cu atâta răbdare... Ele nu se luptă să fie munte. Ele doar stau, una peste alta, în echilibru sub soare.
Să ne amintim, când ne e mai greu, că la capătul drumului nu vom duce cu noi nici măcar un gram de aur. Plecăm doar cu ceea ce am devenit, cu dragostea pe care am dat-o și cu lumina pe care am ales să o lăsăm să strălucească prin noi, în ciuda întunericului. 🌿
