19/08/2026
Când un coleg este atacat pe nedrept, aleg să ies public și să spun lucrurilor pe nume.
Voicu Vușcan este ținta unui atac lansat de domnul Valeriu Nicolae, într-o filmare distribuită în mediul online.
În filmare sunt folosite inclusiv imagini vechi de peste 12 ani, în care Voicu Vușcan mulțumește unor antreprenori care au contribuit la realizarea cinematografului de la Alba Mall.
Contextul e simplu. La vremea respectivă, Voicu era administrator al Alba Mall, iar firmele respective lucraseră la realizarea primului cinematograf 3D din Alba Iulia.
Era absolut firesc ca, la finalul unei investiții private, administratorul să le mulțumească celor care au contribuit la realizarea ei. Așa cm face orice antreprenor cu partenerii și colaboratorii săi.
De aici și până la a sugera că acele firme ar avea astăzi contracte cu statul datorită lui Voicu Vușcan este o distanță uriașă.
Faptul că o firmă a lucrat la un proiect privat în urmă cu peste 12 ani și faptul că aceeași firmă are astăzi contracte publice nu demonstrează că între cele două există vreo legătură. Pentru o asemenea acuzație sunt necesare dovezi, nu insinuări.
Cei din județul Alba cunosc foarte bine firmele despre care se vorbește. Sunt companii cu activitate și experiență în domeniile lor, construite în ani de muncă, atât înainte, cât și după intrarea lui Voicu Vușcan în politică.
Vor continua să existe și să lucreze indiferent dacă eu, Voicu sau oricare altul, vom mai fi sau nu parlamentari.
În Alba sunt mulți antreprenori puternici, care au construit afaceri serioase.
Să sugerezi, fără dovezi, că rezultatele lor se datorează unui parlamentar înseamnă să le nedreptățești și lor munca.
Resping această manipulare și orice acuzație construită prin alăturarea unor imagini, cifre și evenimente între care nu este prezentată nicio dovadă a unei legături.
Astăzi este atacat Voicu Vușcan. Mâine poate fi atacat, la fel de nedrept, oricare alt coleg.
Cred că avem datoria să ne apărăm colegii atunci când sunt acuzați fără dovezi și să răspundem cu argumente.