Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

„Un cuvânt. Un cântec. Un destin” – Lansare de carte și momente muzicale cu Ovidiu Purdea – Someș și invitații săi  Cons...
10/09/2026

„Un cuvânt. Un cântec. Un destin” – Lansare de carte și momente muzicale cu Ovidiu Purdea – Someș și invitații săi

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu editura „Ecou Transilvan”, invită publicul la un eveniment care îmbină în mod fericit cultura scrisă și muzica. Este vorba de lansarea volumului „Un cuvânt. Un cântec. Un destin”, semnat de interpretul de folclor și omul de televiziune Ovidiu Purdea-Someș.
Evenimentul va avea loc la sala ATRIUM CENTURIONUM – sediul administrativ al județului Alba, joi, 17 septembrie 2026, ora 17:00.
Programul va debuta cu mesaje adresate autorului de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, colonel Viorel Aurel Josan, comandantul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, colegiu absolvit de autor, și col. (r) Nicolae Panduru, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala Județeană Alba.
Despre carte vor vorbi: dr. Claudiu Purdea, istoric și Nadia Fărcaș, directoarea Editurii „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca.
Lansarea volumului „Un cuvânt. Un cântec. Un destin” va fi completată în mod fericit de momente de muzică și dans susținute de elevii Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, alături de interpreții Rareș-Andrei Păuna și Alisa Toma. Evenimentul se va încheia cu un recital susținut de Ovidiu Purdea-Someș și Ionuț Suciu.
La finalul momentelor muzicale, cei care doresc vor primi autografe, vor putea face fotografii și sunt invitați să participe la un moment de socializare și dialog cu autorul și cu invitații săi.
Intrarea la eveniment este gratuită. Vă așteptăm să descoperim împreună povestea din spatele unui cuvânt, a unui cântec și a unui destin!

09/09/2026
9 septembrie 2026,  Laboratorul de C`ArteTeatru, cu actrița Ioana Bogățan,  la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „L...
09/09/2026

9 septembrie 2026, Laboratorul de C`ArteTeatru, cu actrița Ioana Bogățan, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Organizatori: Consiliul Județean Alba & Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba

Activitate coordonată de bibliotecara Liudmila Cioflică.

# # #

3. ANIMAȚIE CULTURALĂ/3.37 Laboratorul de C’ArteTeatru/Proiect de management 2025-2028
https://www.bjalba.ro/proiecte-de-management

# # #

„Cronicarul literar, între perspectiva vulturului și vocația labirintului” – o nouă dezbatere în cadrul Cercului de Crit...
09/09/2026

„Cronicarul literar, între perspectiva vulturului și vocația labirintului” – o nouă dezbatere în cadrul Cercului de Critică Literară „Nicolae Manolescu”, de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, continuă seria întâlnirilor dedicate analizei și dezbaterii literare, din cadrul proiectului 3.39 Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”.
Joi, 17 septembrie 2026, de la ora 18:00, iubitorii de literatură sunt invitați la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba pentru a participa la o nouă activitate a Cercului de Critică Literară „Nicolae Manolescu”, tema abordată fiind „Cronicarul literar, între perspectiva vulturului și vocația labirintului”. Coordonatorul cercului este și de această dată criticul literar Savu Popa, care îl va avea ca invitat special pe conf. univ. dr. Răzvan Voncu, scriitor, critic și istoric literar. La eveniment va participa și cunoscuta scriitoare Hanna Bota.
„Înconjurat de limite ale interpretării, precum și de nuanțe ale unor lecturi stratificate, cronicarul literar deține două tipuri de priviri care deschid, în furnicarul semnificațiilor estetice ale unui text literar, două perspective relevante: este vorba despre așa-numita vedere de survol (Michel Serres) și de perspectiva vulturului (Paul Cornea). Acestea două facilitează o abordare nuanțată a universurilor textuale, o descoperire a semnificațiilor unui text, în funcție de palierele imaginative, estetice, stilistice sau hermeneutice ale acestuia. Totodată, această optică interpretativă este dublată de o vocație de arheolog a criticului care, implicat în structurile de adâncime textuală, sondează, interpretează, dinamitează straturi, sedimente ale unor viziuni, idei, imagini ascunse, tainice. În această ipostază, cronicarul literar capătă vocația labirintului, întrucât străbate alei sau cărări care se pot intersecta, uneori haotic, la nesfârșit”, afirmă Savu Popa.
Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu” este un proiect organizat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și de Consiliul Județean Alba. Participarea la eveniment este deschisă tuturor iubitorilor de literatură, fie ei creatori sau simpli cititori. Vă așteptăm!

Scriitorul Ioan Alexandru, comemorat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba la 26 de ani de la moartea saMiercuri, ...
09/09/2026

Scriitorul Ioan Alexandru, comemorat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba la 26 de ani de la moartea sa

Miercuri, 16 septembrie 2026, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba îl vor omagia pe poetul Ioan Alexandru, la 26 de ani de la plecarea sa în eternitate. Activitățile vor viza în primul rând pagini din viața și opera scriitorului și se vor desfășura fizic la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe pagina de Facebook bibliotecii județene și pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, după următorul program:
Ora 8:00 afișarea programului evenimentului pe pagina de Facebook a bibliotecii județene;
Ora 8:00 – 18:00 vizionarea expoziției de carte „Ion Alexandru în colecțiile bibliotecii”;
Ora 10:00 recomandare de carte din opera lui Ion Alexandru pe pagina de Facebook a bibliotecii județene;
Ora 12:00 prezentarea unui medalion literar al poetului ion Alexandru;
Ora 13:00 depunere de flori și jerbe la bustul lui Ion Alexandru de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia.
Prin urmare, pe tot parcursul zilei de 16 septembrie 2026, cei interesați vor putea afla lucruri inedite atât din viața poetului Ioan Alexandru, cât și din interacțiunile lui cu cititorii și oamenii de cultură din județul Alba, acesta fiind prezent în repetate rânduri la proiectele culturale derulate la noi în județ. Cu prilejul participării sale la Alba Iulia, la sărbătoarea națională, a lăsat o definiție remarcabilă referitoare la orașul nostru: “Fiecare popor are câteva cetăți sfinte în jurul cărora s-a urzit ființa sa națională, acele locuri hotărâtoare, blândele Ierusalime ale neamurilor ce-mpart lumina păcii și a bucuriei, a răbdării și a nădăjduirii de-a lungul vremii fiecărei generații. O astfel de cetate sfântă este Alba-Iulia pentru sufletul nostru.”
Ioan Alexandru (n. 25 decembrie 1941, T**a Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist și eseist român. După terminarea Liceului „George Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. Obține o bursă Humboldt în Germania și urmează cursuri de specializare în limba și literatura greacă și ebraică, la Freiburg, Aachen și München. Și-a susținut teza de doctorat: „Patria la Pindar și Eminescu” în 1973. În cursul studenției a fost redactor la revista „Amfiteatru”. A predat limba ebraică veche la Facultatea de Teologie din București, și cursuri de civilizație bizantină la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu". A debutat cu poezie în revista Tribuna, în 1960. În 1964 a debutat în volum, iar mai apoi a avut numeroase apariții editoriale, culminând cu serie de „imne” dedicate diferitelor regiuni istorice ale țării. Acestea îl vor impune definitiv printre poeții de frunte ai generației sale. În 1965 este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1981 cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Dintre cărțile semnate de marele poet, le amintim aici pe următoarele: „Cum să vă spun”, „Viața, deocamdată”, „Infernul discutabil”, „Vămile pustiei”, „Vina”, „Poeme”, „Imnele bucuriei”, „Imnele Transilvaniei”, „Imnele Moldovei”, „Imnele Țării Românești”, „Imnele iubirii”, „Imnele Putnei”, „Imnele Maramureșului ”, „Bat clopotele în Ardeal”, „Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție”, „Amintirea poetului”, „Lumină lină: Imne” și „Iubirea de Patrie”.

În anul 2014, în cadrul Congresului Spiritualității Românești, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru, realizat de artistul plastic Romi Adam.

Address

Strada Trandafirilor, Nr. 22
Alba Iulia
510113

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Telephone

+40258811443

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba:

Shortcuts

Share

Category