Stațiunea Biologică Marină Ioan Borcea Agigea

🇷🇴
În istoria Stațiunii Biologice Marine de la Agigea există cercetători ale căror nume sunt mai puțin cunoscute publicului larg, dar care au contribuit, prin munca lor, la înțelegerea și protejarea ecosistemelor Mării Negre. Printre aceștia se numără și Junona Costin.

Activitatea sa este menționată în colectivele de cercetare ale stațiunii în perioada 1995–1998, ani în care cercetarea marină românească traversa o etapă importantă de dezvoltare și adaptare la noile provocări de mediu. În acea perioadă, studiile dedicate Mării Negre urmăreau să înțeleagă efectele poluării, modificările ecosistemelor costiere și procesele care influențau echilibrul biologic al mării.

Junona Costin a activat în domeniul hidrochimiei, una dintre disciplinele fundamentale ale cercetării marine. Prin analiza compoziției chimice a apei, hidrochimia oferă informații esențiale despre starea ecosistemelor și despre transformările care au loc în mediul marin. Parametri precum salinitatea, oxigenul dizolvat, pH-ul sau concentrația nutrienților reprezintă adevărate „semnale” ale sănătății unei mări, iar interpretarea lor contribuie la înțelegerea proceselor care susțin viața acvatică.

În anii în care Junona Costin își desfășura activitatea la Agigea, astfel de cercetări aveau o importanță deosebită. Marea Neagră trecea prin schimbări semnificative, iar monitorizarea atentă a caracteristicilor chimice ale apei era esențială pentru documentarea și înțelegerea acestora.

Deși informațiile păstrate despre activitatea sa sunt limitate, prezența Junonei Costin în colectivele de cercetare ale stațiunii reflectă contribuția sa la efortul științific desfășurat la Agigea. Ca mulți dintre cercetătorii care au lucrat aici de-a lungul timpului, ea a făcut parte din generația care a continuat tradiția începută de profesorul Ioan Borcea, contribuind la acumularea cunoștințelor despre unul dintre cele mai complexe ecosisteme ale României.

Astăzi, cercetările de hidrochimie și monitorizare a mediului marin sunt continuate de specialiștii Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina Grigore Antipa Constanta, care duc mai departe tradiția studiului și protecției ecosistemelor Mării Negre (mai jos este citat un studiu al colectivului de cercetători).

La un secol de la înființarea stațiunii, evocarea numelui Junonei Costin reprezintă nu doar o recuperare a memoriei instituționale, ci și o formă de recunoaștere pentru cercetătorii care, departe de lumina reflectoarelor, au participat la construirea istoriei cercetării marine românești.

🇬🇧
In the history of the Marine Biological Station of Agigea, there are researchers whose names are less familiar to the general public but who contributed through their work to the understanding and protection of the Black Sea ecosystems. Among them is Junona Costin.

Her activity is mentioned among the station’s research teams during the period 1995–1998, years in which Romanian marine research was undergoing an important stage of development and adaptation to new environmental challenges. During that time, studies dedicated to the Black Sea sought to understand the effects of pollution, changes in coastal ecosystems, and the processes influencing the biological balance of the sea.

Junona Costin worked in the field of hydrochemistry, one of the fundamental disciplines of marine research. By analyzing the chemical composition of seawater, hydrochemistry provides essential information about the condition of ecosystems and the transformations occurring in the marine environment. Parameters such as salinity, dissolved oxygen, pH, and nutrient concentrations serve as important indicators of the sea’s health, and their interpretation contributes to understanding the processes that sustain aquatic life.

In the years when Junona Costin carried out her work at Agigea, such research was of particular importance. The Black Sea was undergoing significant changes, and the careful monitoring of the water’s chemical characteristics was essential for documenting and understanding these developments.

Although the information preserved about her activity is limited, Junona Costin’s presence within the station’s research teams reflects her contribution to the scientific efforts carried out at Agigea. Like many of the researchers who worked there over the years, she was part of the generation that continued the tradition established by Ioan Borcea, contributing to the accumulation of knowledge about one of Romania’s most complex ecosystems.

Today, hydrochemical research and marine environmental monitoring are being continued by the specialists of the Institutul National De Cercetare-Dezvoltare Marina, who carry forward the tradition of studying and protecting the ecosystems of the Black Sea (a study conducted by the institute’s team of researchers is cited below).

A century after the station’s establishment, recalling the name of Junona Costin represents not only a recovery of institutional memory but also a form of recognition for the researchers who, far from the spotlight, helped build the history of Romanian marine research.

🇷🇴
De la primele observații ale naturalistului Nordmann, la expedițiile și viziunea profesorului Ioan Borcea — întemeietorul primei stațiuni de cercetare marină din România, la Agigea — și până la tehnologia care astăzi ne permite să privim dincolo de limitele ochiului omenesc, Marea Neagră a rămas un spațiu al fascinației și al misterului.

În paginile revistei Universul din august 1930 descoperim o incursiune în istoria cercetării faunei marine românești, dar și o reflecție asupra felului în care bogățiile mării puteau fi înțelese, protejate și valorificate. Articolul vorbește despre pescuit, despre biodiversitatea litoralului și despre exemple de bune practici observate la vecinii bulgari — modele care, încă de atunci, arătau cât de importantă este legătura dintre cercetare și dezvoltarea durabilă a comunităților maritime.

La aproape un secol distanță, Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea continuă această misiune: să descifreze secretele Mării Negre și să transforme cunoașterea în educație, conservare și viitor.

🇬🇧
From the earliest observations of the naturalist Nordmann, to the expeditions and vision of Professor Ioan Borcea — founder of Romania’s first marine research station in Agigea — and all the way to the technologies that today allow us to see beyond the limits of the human eye, the Black Sea has remained a realm of fascination and mystery.

In the pages of the August 1930 issue of Universul, we discover a glimpse into the history of Romanian marine fauna research, as well as a reflection on how the sea’s riches could be understood, protected, and sustainably utilized. The article discusses fishing, the biodiversity of the coastline, and examples of good practices observed among Bulgaria’s coastal communities — models that, even then, demonstrated the vital connection between scientific research and the sustainable development of maritime societies.

Nearly a century later, the “Prof. Dr. Ioan Borcea” Marine Biological Station in Agigea continues this mission: to uncover the secrets of the Black Sea and to transform knowledge into education, conservation, and future progress.

🇷🇴
Povesteam în postarea trecută despre explorarea celebrului Câmp al lui Zernov, spuneam atunci că doi cercetători români au reușit să studieze și să documenteze această lume aproape necunoscută.

Primul era academicianul Marian-Traian Gomoiu.

Cel de-al doilea a fost Geza Iuliu Müller — biolog marin, cercetător al bentosului Mării Negre și unul dintre oamenii care au aparținut generației romantice a biologiei marine românești, acea generație pentru care cercetarea însemna nu doar laborator, ci și expediție, aventură și explorare.

În anii în care Stațiunea de Cercetări Marine de la Agigea devenea unul dintre centrele majore ale biologiei marine românești, Geza Iuliu Müller s-a dedicat studiului ecosistemelor bentale ale Mării Negre, lumea ascunsă de pe fundul mării, acolo unde trăiesc organismele care susțin întregul echilibru al ecosistemului marin.

A participat la cercetările dedicate Câmpului lui Zernov, acel adevărat „oraș” submarin format din algele roșii Phyllophora. Sub aceste vaste câmpuri de alge trăiau mii de specii de nevertebrate, crustacee și moluște, într-un ecosistem atât de bogat încât biologii îl comparau cu o pădure subacvatică.

Dar Geza Iuliu Müller nu a rămas doar un cercetător al Mării Negre.

Între 1973 și 1974, academicianul Mihai Băcescu a organizat și condus o expediție de cercetare pe coasta Tanzaniei, în estul Africii — o inițiativă extraordinară pentru România acelor ani. Geza Iuliu Müller s-a numărat printre membrii echipei, alături de ihtiologul Teodor Nalbant și de alți cercetători ai Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.

Timp de luni întregi, cercetătorii români au explorat recifurile de corali și ecosistemele tropicale ale Oceanului Indian, colectând probe marine prin dragaj și scufundări autonome la adâncimi de până la 30 de metri. Pentru biologia marină românească a vremii, era aproape o expediție de pionierat.

Müller participa direct la scufundări și la colectarea organismelor marine dintre corali, alge și recifuri tropicale — un contrast extraordinar față de apele reci și tulburi ale Mării Negre pe care le studiase ani la rând.

Expediția avea să ducă la descoperirea de informații noi pentru știință și a consolidat prestigiul internațional al școlii românești de biologie marină construite în jurul lui Mihai Băcescu.

Astăzi, multe dintre ecosistemele pe care Geza Iuliu Müller le-a studiat — atât în Marea Neagră, cât și în alte colțuri ale lumii — s-au schimbat profund.

Dar prin cercetările, expedițiile și observațiile sale, a rămas parte din generația care a încercat să înțeleagă marea înainte ca aceasta să înceapă să se transforme ireversibil.

În anul centenar al stațiunii de la Agigea, ne amintim de oamenii care au avut curajul să coboare sub apă, să exploreze necunoscutul și să transforme pasiunea pentru mare într-o adevărată istorie a cercetării marine românești.

🇬🇧
In the previous post, I was talking about the exploration of the famous Zernov’s Field, mentioning that two Romanian researchers managed to study and document this almost unknown world.

The first was the academician Marian-Traian Gomoiu.

The second was Geza Iuliu Müller — a marine biologist, researcher of the Black Sea benthos, and one of the scientists who belonged to the romantic generation of Romanian marine biology, a generation for whom research meant not only the laboratory, but also expedition, adventure, and exploration.

During the years when the Marine Research Station in Agigea was becoming one of the major centers of Romanian marine biology, Geza Iuliu Müller dedicated himself to studying the benthic ecosystems of the Black Sea — the hidden world on the seafloor, where the organisms that sustain the entire balance of the marine ecosystem live.

He took part in the research dedicated to Zernov’s Field, that true underwater “city” formed by the red algae Phyllophora. Beneath these vast algal fields lived thousands of species of invertebrates, crustaceans, and mollusks, in an ecosystem so rich that biologists compared it to an underwater forest.

But Geza Iuliu Müller did not remain only a researcher of the Black Sea.

Between 1973 and 1974, academician Mihai Băcescu organized and led a research expedition along the coast of Tanzania, in East Africa — an extraordinary initiative for Romania in those years. Geza Iuliu Müller was among the members of the team, alongside ichthyologist Teodor Nalbant and other researchers from the “Grigore Antipa” National Museum of Natural History.

For months, the Romanian researchers explored the coral reefs and tropical ecosystems of the Indian Ocean, collecting marine samples through dredging and autonomous diving at depths of up to 30 meters. For Romanian marine biology at the time, it was almost a pioneering expedition.

Müller directly participated in the dives and in collecting marine organisms among corals, algae, and tropical reefs — an extraordinary contrast to the cold and murky waters of the Black Sea that he had studied for years.

The expedition led to the discovery of new scientific information and strengthened the international prestige of the Romanian school of marine biology built around Mihai Băcescu.

Today, many of the ecosystems that Geza Iuliu Müller studied — both in the Black Sea and in other parts of the world — have changed profoundly.

But through his research, expeditions, and observations, he remains part of the generation that tried to understand the sea before it began to transform irreversibly.

In the centennial year of the Agigea station, we remember the people who had the courage to descend beneath the water, explore the unknown, and transform their passion for the sea into a true history of Romanian marine research.

🇷🇴
Chiar și peste cele mai luminoase locuri se aștern uneori umbre.

În postările trecute am vorbit despre anii de început ai Stațiunii Marine de la Agigea – despre efervescența cercetării, colaborările internaționale și spiritul vizionar al profesorului Ioan Borcea, cel care a pus bazele acestui loc dedicat cunoașterii.

Dar istoria stațiunii nu a fost lipsită de încercări.

Articolul pe care îl prezentăm astăzi, publicat în Ziarul Științelor și al Călătoriilor în 1943, surprinde una dintre cele mai dificile perioade din existența sa. România traversa anii grei ai războiului, iar asupra Agigei se așternuse o atmosferă apăsătoare. Dispariția prematură a profesorului Ioan Borcea, în 1936, urmată de instabilitatea politică și de contextul dramatic al celui de al doilea război mondial, au lăsat stațiunea într-un moment de profundă cumpănă.

Și totuși, chiar și în aceste rânduri marcate de neliniștea epocii, se păstrează o speranță: convingerea că munca începută aici nu se va pierde.

Istoria le-a dat dreptate.

Generațiile care au urmat nu doar că au dus mai departe efortul fondatorului, ci au consolidat și dezvoltat această moștenire, transformând Stațiunea de Cercetări Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea într-un reper al cercetării românești și europene.

La 100 de ani de la înființare, privim spre aceste pagini nu doar ca spre o mărturie a unor vremuri dificile, ci și ca dovada rezilienței unei instituții care a continuat să trăiască prin oamenii și idealurile sale.

🇬🇧
Even the brightest places are, at times, touched by shadows.

In our previous posts, we have spoken about the early years of the Marine Station at Agigea — about the vitality of its scientific research, its international collaborations, and the visionary spirit of Professor Ioan Borcea, who laid the foundations of this place dedicated to knowledge.

Yet the station’s history was not without its trials.

The article we present today, published in Ziarul Științelor și al Călătoriilor in 1943, captures one of the most difficult periods in its existence. Romania was going through the harsh years of war, and a heavy atmosphere had settled over Agigea. The premature passing of Professor Ioan Borcea in 1936, followed by political instability and the dramatic context of the Second World War, left the station at a moment of profound uncertainty.

And yet, even within these lines marked by the anxiety of the era, there remains a sense of hope: the conviction that the work begun here would not be lost.

History proved them right.

The generations that followed not only carried forward the founder’s efforts, but strengthened and expanded this legacy, transforming the “Prof. Dr. Ioan Borcea” Marine Research Station in Agigea into a landmark of Romanian and European scientific research.

One hundred years after its founding, we look back at these pages not only as testimony to difficult times, but as proof of the resilience of an institution that continued to endure through the people and ideals that shaped it.

100 de ani de știință. Un nou capitol începe.
La un secol de la înființare, reconfirmăm cu mândrie statutul nostru de centru de excelență în cercetarea biodiversității — nu prin tradiție, ci prin acțiune.
Lansăm un nou proiect de infrastructură care va aduce instituția la standarde moderne, oferindu-le cercetătorilor noștri instrumentele necesare pentru a face știință la nivel european.
100 de ani de cunoaștere. Infrastructura viitorului. Misiunea rămâne aceeași: să înțelegem, să protejăm și să transmitem mai departe diversitatea vieții.
Multumim tuturor celor ce au contribuit la demararea acestui proces!
Mai multe informații sunt postate pe site-ul UAIC (link în primul comentariu)

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut o finanțare de peste 22 de milioane de lei, în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021–2027, pentru implementarea proiectului „Consolidare Pavilion Central – Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea”, cod MySMIS 354076.

Obiectivul general vizează adaptarea la schimbările climatice, prevenirea riscurilor de dezastre și creșterea rezilienței prin consolidarea seismică a pavilionului central al stațiunii și implementarea unor măsuri de eficiență energetică.

Mai multe informații sunt postate pe site-ul UAIC (link în primul comentariu)

🇷🇴
Există locuri în mare care, deși ascunse privirii, au devenit legendare pentru cercetători.

În nord-vestul Mării Negre, pe întinsul platou continental dintre gurile Dunării și Peninsula Crimeea, se afla odinioară unul dintre cele mai spectaculoase ecosisteme marine ale bazinului pontic: celebrul Câmp al lui Zernov, o vastă „pajiște” submersă de alge roșii din genul Phyllophora.

Timp de decenii, acest adevărat paradis subacvatic a reprezentat o veritabilă Mecca a biologiei marine din regiune. Sub filoidele algelor roșii se adăpostea o biodiversitate fantastică: nevertebrate, moluște, crustacee, care transformau acest habitat într-un laborator viu al Mării Negre.

Astăzi, mare parte din această bogăție s-a pierdut...

Dar înainte ca acest univers să se stingă, 2 cercetători români au reușit să-i descifreze povestea.

Unul dintre cei care au înțeles profunzimea acestui ecosistem și au contribuit la documentarea lui a fost academicianul Marian-Traian Gomoiu, una dintre personalitățile biologiei marine românești.

Născut la 15 august 1936, la Bazargic, Marian-Traian Gomoiu și-a legat întreaga carieră de cercetarea Mării Negre încă din 1958, când a intrat în colectivul proaspăt înființat al Laboratorului de Oceanografie al Academiei Române de la Constanța, parte a nucleului de cercetare marină dezvoltat în jurul stațiunii de la Agigea, leagăn al biologiei marine românești, și nu doar.Biolog și geograf prin formație, și-a dedicat activitatea studiului bentosului marin, biocenozelor și ecologiei ecosistemelor marine, devenind unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre din a doua jumătate a secolului XX.

Cercetările sale asupra asociațiilor de alge roșii și asupra efectelor degradării mediului marin au oferit perspective valoroase asupra transformărilor dramatice prin care a trecut ecosistemul pontic. A înțeles devreme că marea nu trebuie privită doar ca sumă de specii, ci ca un echilibru fragil, în care fiecare pierdere reverberează asupra întregului sistem.

Autor a peste 200 de lucrări științifice, participant la expediții oceanologice internaționale și profesor al mai multor generații de specialiști, Marian-Traian Gomoiu a fost și primul guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării după 1990 – semn al recunoașterii unei autorități științifice construite prin decenii de muncă riguroasă.

În anul centenar al stațiunii, ne amintim de cei care au privit dincolo de suprafața apei și au înțeles poveștile tăcute ale mării.

Iar dintre aceștia, Marian-Traian Gomoiu rămâne unul dintre cei care ne-au învățat că, pentru a proteja marea, trebuie mai întâi să-i înțelegem "istoria".

Rămâneți alături de noi pe măsură ce continuăm să „pescuim” povești vechi și să le readucem la lumină prin mijloace noi.

🇬🇧
There are places in the sea that, though hidden from sight, have become legendary among researchers.

In the northwestern Black Sea, across the vast continental shelf stretching between the Danube and the Crimean Peninsula, there once lay one of the most spectacular ecosystems of the Pontic basin: the famous Zernov Field, a vast submerged “meadow” of red algae belonging to the genus Phyllophora.

For decades, this true underwater paradise was a fundamental landmark of marine biology in the region. Beneath the fronds of these red algae thrived an extraordinary biodiversity: invertebrates, mollusks, and crustaceans that turned this habitat into a living laboratory of the Black Sea.

Today, much of this richness has been lost...

But before this world began to fade, two Romanian researchers managed to uncover its story.

One of those who understood the depth of this ecosystem and contributed to documenting it was Marian-Traian Gomoiu, one of the great figures of Romanian marine biology.

Born on August 15, 1936, in Bazargic, Marian-Traian Gomoiu devoted his entire career to Black Sea research, beginning in 1958 when he joined the newly established Oceanography Laboratory of the Romanian Academy in Constanța, part of the research nucleus developed around the Agigea Station, a true cradle of Romanian marine biology. A biologist and geographer by training, he dedicated his work to the study of marine benthos, biocenoses, and the ecology of marine ecosystems, becoming one of the most active Black Sea researchers of the second half of the twentieth century.

His studies on red algae associations and on the effects of marine environmental degradation provided valuable insights into the dramatic transformations of the Pontic ecosystem. He understood early on that the sea should not be seen merely as a collection of species, but as a fragile balance in which every loss reverberates throughout the entire system.

Author of more than 200 scientific papers, participant in international oceanographic expeditions, and professor to several generations of specialists, Marian-Traian Gomoiu also became the first governor of the Danube Delta Biosphere Reserve after 1990 — a recognition of scientific authority built through decades of rigorous work.

In the centenary year of the station, we remember those who looked beyond the water’s surface and understood the silent stories of the sea.

Among them, Marian-Traian Gomoiu remains one of those who taught us that, in order to protect the sea, we must first understand its history.

Stay with us as we continue to “fish out” old stories and bring them back to light through new means.

🇷🇴
„Acum 31 de ani, un om a renunțat la confortul orașului și s-a stabilit pe pământul neprietenos al Agigei. I-a fost tovarășă în înfruntarea greutăților și principal colaborator, soția sa - un talentat cercetător al faunei mării.”

Sunt cuvintele rămase într-un articol publicat în Apărarea Patriei (1957, nr. 13), în care fostul director al stațiunii, Sergiu Cărăușu, evocă figura profesorului Ioan Borcea și începuturile cercetării marine românești la Agigea.

În postările anterioare am vorbit despre reprezentanții școlii românești de hidrobiologie marină, iar astăzi ne oprim asupra acestui document de presă care, sub pretextul unei opriri la Agigea, recompune o adevărată galerie de personalități: fondatorul Ioan Borcea, soții Ioan și Florentina Porumb, alături de cercetătorii care animau atunci viața științifică a stațiunii, pe care continuăm să îi evocăm.

Am povestit deja despre Sergiu Cărăușu, demnul discipol al lui Borcea, care nu doar i-a continuat eforturile, ci pare să-i fi urmat și modelul de viață. Aceeași dedicare totală față de cercetare, aceeași solidaritate a muncii în doi se regăsește și în colaborarea dintre Sergiu și Aurelia Cărăușu, asemenea cuplului Borcea.

Articolul surprinde și fragmente pitorești din viața cercetătorilor de la Agigea, dar și efervescența unei comunități științifice conectate la marile direcții de cercetare ale vremii, prin colaborările din cadrul comitetului internațional pentru studiul Mării Negre, alături de Bulgaria și URSS.

Deosebit de sugestivă rămâne descrierea locului înainte de întemeierea stațiunii: o Dobroge sălbatică, aridă, cu stepă întinsă și talazurile albăstrii ale mării. Astăzi, peisajul s-a schimbat — portul și orașul au luat locul întinderilor de odinioară. Și totuși, spiritul stațiunii a rămas același: viu, colaborativ și animat de aceeași curiozitate științifică.

La un secol de la fondare, aventura cercetării românești la malul mării continuă.

🇬🇧
“Thirty-one years earlier, a man gave up the comfort of city life and settled on the harsh, untamed land of Agigea. At his side in facing every hardship was his wife — his closest collaborator and a gifted researcher of marine fauna.”

These words, published in Apărarea Patriei (1957, no. 13), were written by the station’s former director, Sergiu Cărăușu, as he reflected on Professor Ioan Borcea and the beginnings of Romanian marine research at Agigea.

In our previous posts, we explored the figures who shaped the Romanian school of marine hydrobiology. Today, we return to this newspaper article, which — under the pretext of a brief stop at Agigea — unfolds a vivid gallery of personalities: the station’s founder Ioan Borcea, Ioan and Florentina Porumb, and the researchers whose work gave life to the station and whose stories we continue to recover.

We have already spoken of Sergiu Cărăușu as Borcea’s devoted disciple. Yet he was more than a successor: he carried forward not only Borcea’s scientific mission, but also his way of life. The same unwavering dedication to research, the same partnership in both work and purpose, can be seen in the collaboration between Sergiu and Aurelia Cărăușu, echoing that of the Borcea couple.

The article offers more than historical testimony. It captures intimate glimpses of daily life at the station and reveals the vibrant scientific atmosphere of Agigea in those years, when research there was closely tied to international collaborations through the Committee for the Study of the Black Sea, alongside Bulgaria and the USSR.

Especially striking is its portrayal of Agigea before the station was founded: a wild and arid Dobrudja, where endless steppe met the blue edge of the sea. Much has changed since then — the port and the city have replaced those open stretches of land.

And yet, the spirit of the station endures: vibrant, collaborative, and driven by the same spirit of scientific curiosity.

One hundred years after its founding, the Romanian story of biological research on the shores of the Black Sea continues.

🇷🇴
Se întâmplă adeseori să privim marea și să observăm doar ceea ce se vede la suprafață. Însă dincolo de valuri există o lume discretă, esențială pentru echilibrul ecosistemelor marine, o lume pe care generații întregi de cercetători au încercat să o înțeleagă și să o facă vizibilă pentru ceilalți.

Dar cine sunt oamenii care și-au dedicat viața acestei munci tăcute?

Unul dintre cercetătorii care au dus mai departe studiul algelor marine în România și au contribuit decisiv la dezvoltarea cercetării marine românești a fost Hilarius Skolka.

Deschiderea țării noastre către mare, dublată de existența unei stațiuni maritime de cercetare, a creat cadrul pentru formarea unei adevărate școli românești de hidrobiologie.

Povesteam în postările trecute despre lumea macroalgelor descoperită de Maria Celan și despre enigmele fitoplanctonului studiate de Nicolae Bodeanu. Munca lor a pus bazele unei tradiții științifice care avea să fie continuată de cercetători dedicați, iar unul dintre cei mai importanți dintre aceștia a fost Hilarius Skolka.

Născut la 12 aprilie 1931, la Orăștie, Hilarius-Vidor Skolka a absolvit Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj, iar din 1955 și-a legat destinul profesional de cercetarea marină de la Constanța și Agigea.

Aici avea să își dedice întreaga carieră studiului algelor marine și fitoplanctonului, contribuind la înțelegerea unor procese esențiale pentru viața din Marea Neagră.

În 1968 obține titlul de doctor în biologie, sub coordonarea academicianului Mihai Băcescu, cu o teză despre variațiile cantitative ale fitoplanctonului de deasupra platformei continentale românești a Mării Negre – una dintre lucrările de referință ale domeniului.

De-a lungul carierei, a publicat peste 70 de lucrări științifice și a contribuit la volume fundamentale precum Ecologie marină și Tratat de algologie.

Cercetările sale au vizat ecologia și taxonomia algelor marine, studiul speciilor de Phyllophora, dinamica fitoplanctonului și distribuția florei marine din sectorul românesc al Mării Negre.

Activitatea sa a fost recunoscută și pe plan internațional. A fost vicepreședinte al Comitetului de Plancton din cadrul Comisiei Internaționale pentru Studiul Mării Mediterane, membru în colegiul editorial al revistei Marine Biology și reprezentant al României în numeroase reuniuni științifice internaționale.

Dar dincolo de realizările sale academice, cei care l-au cunoscut își amintesc de un om modest, riguros și profund dedicat colaborării.

A fost unul dintre acei cercetători care au înțeles că știința nu se construiește individual, ci prin efort comun, prin răbdare și prin formarea generațiilor care vin.

Activitatea lui Hilarius Skolka face parte din firul continuu al cercetării marine românești – o construcție în care fiecare generație a adăugat o piesă importantă.

Astăzi, în anul centenar al stațiunii, ducem mai departe această moștenire.

Rămâneți alături de noi pe măsură ce continuăm să „pescuim” povești vechi și să le readucem la lumină prin mijloace noi.

🇬🇧

It often happens that we look at the sea and notice only what is visible on the surface. Yet beyond the waves lies a discreet world, essential for the balance of marine ecosystems—a world that generations of researchers have tried to understand and make visible to others.

But who are the people who have dedicated their lives to this quiet work?

One of the researchers who carried forward the study of marine algae in Romania and made a decisive contribution to the development of Romanian marine research was Hilarius Skolka.

Our country’s opening toward the sea, combined with the existence of a marine research station, created the framework for the formation of a true Romanian school of hydrobiology.

In previous posts, we spoke about the world of macroalgae discovered by Maria Celan and the mysteries of phytoplankton studied by Nicolae Bodeanu. Their work laid the foundations of a scientific tradition that would be continued by dedicated researchers, and one of the most important among them was Hilarius Skolka.

Born on April 12, 1931, in Orăștie, Hilarius-Vidor Skolka graduated from the Faculty of Natural Sciences at the University of Cluj, and from 1955 he tied his professional destiny to marine research in Constanța and Agigea.

Here, he devoted his entire career to the study of marine algae and phytoplankton, contributing to the understanding of processes essential to life in the Black Sea.

In 1968, he obtained his PhD in biology under the supervision of Academician Mihai Băcescu, with a thesis on the quantitative variations of phytoplankton above the Romanian continental shelf of the Black Sea—one of the reference works in the field.

Throughout his career, he published over 70 scientific papers and contributed to fundamental volumes such as Marine Ecology and Treatise of Algology.

His research focused on the ecology and taxonomy of marine algae, the study of Phyllophora species, phytoplankton dynamics, and the distribution of marine flora in the Romanian sector of the Black Sea.

His work was also internationally recognized. He served as Vice President of the Plankton Committee within the International Commission for the Scientific Exploration of the Mediterranean Sea, was a member of the editorial board of the journal Marine Biology, and represented Romania at numerous international scientific meetings.

But beyond his academic achievements, those who knew him remember a modest, rigorous person deeply committed to collaboration.

He was one of those researchers who understood that science is not built individually, but through collective effort, patience, and the training of future generations.

Hilarius Skolka’s work is part of the continuous thread of Romanian marine research—a construction in which each generation has added an important piece.

Today, in the centenary year of the station, we carry this legacy forward.

Stay with us as we continue to “fish” for old stories and bring them back to light through new means.