26/05/2026
📚📚Performanța nu apare întâmplător, ea se construiește prin muncă, perseverență, disciplină și curajul de a merge mai departe chiar și atunci când drumul devine dificil. Prin muncă, ambiție și dedicare, elevii noștri au demonstrat că succesul se construiește pas cu pas, prin efort constant și dorința de a fi mai buni în fiecare zi.
👏🏻👏🏻👏🏻Suntem mândri să îi felicităm public pentru rezultatele obținute și pentru faptul că au dus numele instituției noastre la nivel raional și republican.
Gimnaziul „Mihai Eminescu” înregistrează, an de an, rezultate deosebite în cadrul Concursului la disciplinele școlare, însă în acest an performanțele elevilor noștri au depășit orice așteptări, confirmând încă o dată valoarea, seriozitatea și potențialul extraordinar al comunității noastre școlare.
Astfel, la etapa republicană, elevii noștri au obținut următoarele performanțe:
🥇Bulmaga Corina, locul I la disciplina Limba engleză, profesoară Mirciu Diana
🥈Marandici Iuliana, locul II la disciplina Limba și literatura română, profesoară Vrăjitoru Lilia
🥈Iliescu Sergiu, locul II la disciplina Educația fizică, profesor Varvarici Sergiu
🏆Galbură Ana-Maria, mențiune la disciplina Limba franceză, profesoară Florean Ludmila
🏆Plop Tudor, mențiune la disciplina biologie, profesoară Chicu Nelea
Etapa raională, Locul I🥇
Bulmaga Corina, locul I la disciplina Limba engleză, profesoară Mirciu Diana
Doni Xenia, locul I la disciplina Limba engleză, profesoară Mirciu Diana
Marandici Iuliana, locul I la disciplina Limba și literatura română, profesoară Vrăjitoru Lilia
Iliescu sergiu, locul I la disciplina Educația fizică, profesor Varvarici Sergiu
Galbură Ana-Maria, locul I la disciplina Limba franceză, profesoară Florean Ludmila
Plop Tudor, locul I la disciplina biologie, profesoară Chicu Nelea
Spancioc Evelina, locul I la disciplina chimie, profesoară Stroici Elena
Plop Tudor, locul I la disciplina fizică, profesoară Zatic Elena
Botnari Daria, locul I la disciplina fizică, profesoară Zatic Elena
Șoiliță Vadim, locul I la disciplina informatică, profesoară Ostrovețchi Ina
Chihai Mirela, locul I la disciplina Arta plastică, profesoară Mațuev Tatiana
Etapa raională, Locul II🥈
Doni Xenia, locul II la disciplina Limba și literatura română, profesoară Vrăjitoru Lilia
Carcea Alexandrina, locul II la disciplina Limba engleză, profesoară Mirciu Diana
Lazăr Ruxanda, locul II la disciplina Geografie, profesoară Stroici Elena
Botnari Daria locul II la disciplina biologie, profesoară Chicu Nelea
Botnari Daria, locul II la disciplina matematică, profesoară Zatic Elena
Bogaiciuc Mirela, locul II la Științe
Eșanu Ionuț-Gabriel, locul II la Științe
Plinschi Corinaa, locul II la disciplina Arta plastică, profesoară Mațuev Tatiana
Etapa raională, locul III 🥉
Gurschi Camelia, locul III la disciplina Limba franceză, profesoară Florean Ludmila
Pîslari Nicoleta, locul III la disciplina Limba rusă, profesoară Turiță Tamara
Josanu Elena, locul III la disciplina Limba rusă, profesoară Turiță Tamara
Gurschi Camelia, locul III la disciplina Chimie, profesoară Stroici Elena
Sinegur Valeria locul III la disciplinaEducație fizică, profesor Varvarici Sergiu
Corcodel Alea, locul III la disciplina istorie, profesoară Corman Larisa
Etapa raională, Mențiune 🏆
Balan Gheorghe, mențiune la disciplina istorie, profesoară Corman Larisa
Plop Tudor, mențiune la disciplina matematică, profesoară Zatic Elena
Țurcanu Ilie, mențiune la disciplina matematică, profesoară Chiriac Ana
Ostap Andreea, mențiune la disciplina matematică, profesoară Chiriac Ana
Agrici Emmanuela, mențiune la disciplina Științe
Tabunciuc Chiril, mențiune la disciplina Științe
De asemenea, rezultate deosebite au fost înregistrate și în cadrul altor competiții educaționale:
Concursul național de lectură „La izvoarele înțelepciunii” – Locul I 🥇la nivel republican pentru elevele Botnari Daria și Doni Xenia
Concursul „À Chace, Une Chance, Eine Chance” – Diplomă de Excelență 🏆 la nivel raional, obținută de elevele: Galbură Ana-Maria și Ciumac Victoria
Apreciem în mod deosebit implicarea profesorilor coordonatori și susținerea familiilor, fără de care aceste performanțe nu ar fi fost posibile. În spatele fiecărei diplome se află ore de pregătire, răbdare, încredere și multă pasiune pentru educație.
Suntem mândri că elevii Gimnaziului „Mihai Eminescu” continuă să ducă numele instituției noastre printre cele mai frumoase rezultate din republică!
Dragi elevi, sunteți un exemplu pentru întreaga comunitate școlară!