Ina Crasnojon Psiholog

CUVINTE AMINTIRI 🫶🫶🫶

☝️☝️☝️ Copilul tău ce cuvinte aruncă în “contul amintirilor”?

Zilele acestea am învățat cuvinte noi:
- Nirocel (rinocer”
- Paratușa (parașuta)
- Cotpoavă (potcoavă)
- Mineni (nimeni)

Weekend minunat să avem cu multă hlizâtură!!
Alături de copii niciodată nu vom fi singuri și plictisiți! Alături de ei avem parte doar de multă culoare!
❤️❤️❤️❤️❤️

💥💥💥FOARTE GRAV pentru orice tip de relație!!!

Când ajungi să verifici telefonul partenerului, problema nu mai este telefonul.
Este încrederea.
Obiceiul de a controla, de a căuta conversații, parole sau dovezi ascunse spune multe despre starea unei relații. Vorbește despre frici, nesiguranțe, lipsă de comunicare și, uneori, despre răni pe care niciun telefon nu le poate vindeca.
☝️Un telefon este un obiect.
🫶 O relație este un spațiu construit pe respect, libertate și încredere. Atunci când controlul ia locul încrederii, ambii parteneri pierd: unul devine supraveghetor, celălalt se simte urmărit.

☝️☝️☝️Dacă simți nevoia să verifici constant telefonul persoanei iubite, poate că întrebarea importantă nu este “Ce ascunde?”, ci “Ce lipsește între noi ca să nu mă simt în siguranță?”.

🧏‍♀️ Încetați să mai trăiți relația ca pe o investigație. Nimeni nu poate construi iubire autentică din suspiciuni, verificări și control.

❤️❤️❤️
Trăiți-vă viața frumos. Vorbiți deschis. Întrebați atunci când aveți nelămuriri. Iar dacă încrederea a dispărut complet, căutați soluții reale, nu dovezi ascunse într-un telefon.

🫶 O relație sănătoasă nu are nevoie de parole descoperite, ci de sinceritate împărtășită.

Telefoane se mai cumpără…dar relația nu mai poate fi sigură 🥹🥹🥹

💥💥💥 Familia nu este un proiect. Este o relație vie, cu oameni reali!

✍️ În cabinet întâlnesc frecvent femei și bărbați care se tem de eșecul în relație. Se tem că nu sunt suficient de buni, că vor fi răniți, abandonați sau că, într-o zi, tot ceea ce au construit se va prăbuși.

☝️Dincolo de aceste temeri, observ adesea o perspectivă care merită analizată: mulți privesc relația ca pe un proiect.

🤷‍♀️ Psihologic vorbind, proiectele sunt orientate spre rezultate. Au obiective, termene și criterii de succes. Dacă rezultatele nu apar, apare dezamăgirea și tendința de a abandona.

🧏‍♀️ Relațiile sănătoase funcționează diferit.
Ele nu sunt construite pentru a atinge un punct final, ci pentru a evolua continuu. Nu există un moment în care poți spune: “Am terminat, relația este gata.”
În fiecare etapă a vieții apar noi provocări, noi nevoi și noi oportunități de creștere.
Dacă ar exista “gata”, apoi ehehe…ne-am plictisi repede și ne-am întreba “și acum ce mai fac?”.

Când privim partenerul ca pe un “proiect”, riscăm să devenim mai preocupați de performanță decât de conexiune. Începem să evaluăm, să comparăm și să contabilizăm. Iar acolo unde relația devine o listă de rezultate, intimitatea emoțională începe să se piardă.

💥De reținut: o relație matură nu se bazează pe perfecțiune, ci pe capacitatea celor doi de a rămâne implicați, chiar și atunci când realitatea nu corespunde așteptărilor.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă relația ta va rezista în timp….
Poate că întrebarea este: privești relația ca pe un obiectiv de atins sau ca pe un spațiu în care doi oameni aleg, zi de zi, să crească împreună?

Tu ce alegi pentru tine?
Tu, care ai deja 10, 20, 30 de ani în relație, ce te ajută să construiești continuu?

❤️❤️❤️

P.s. dacă ceva, vă pot povesti despre cm au fost în familia noastră 6 luni de reparație 😂😂😂 Poate vă motivez cumva 🙈

Tradiția rămâne tradiție, mai ales atunci când părinții zilnic îți amintesc ❤️❤️❤️

🥳🥳🥳
Astăzi este despre copii. Despre toți copiii lumii!!! ❤️❤️❤️
☝️ Da, e și despre copilul din interiorul nostru!

☝️Indiferent de etnie, culoarea pielii, limba pe care o vorbesc sau familia în care s-au născut; indiferent dacă vin din case bogate sau modeste, fiecare copil merită același lucru: iubire, siguranță și șansa de a crește fericit.

Toți copiii să se simtă bine în corpul lor, în sufletul lor și în casele lor. Să fie acceptați așa cm sunt, fără comparații, fără etichete și fără judecăți.

🙏 Și, mai presus de toate, să nu cunoască niciodată durerea bullyingului. Nici în școală, nici pe stradă, nici în mediul online. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur, umilit sau neimportant.

La mulți ani tuturor copiilor! Să vă fie copilăria plină de râsete, încredere, curaj și oameni care vă iubesc exact așa cm sunteți. 🫶🫶🫶

La mulți ani tuturor copiilor lumii! Astăzi și în fiecare zi!!!

Noi vă iubim! ❤️❤️❤️

P.s. dragi părinți, ai tuturor copiilor cu care am lucrat, lucrez…spuneți-le că-i îmbrățișez strâns și le șoptesc la ureche că sunt cei mai minunați pentru mine ❤️❤️❤️

Duminica Mare avea altă frumusețe pe vremuri…❤️
✍️ Nu era nevoie de invitații, notificări sau fotografii perfecte. Sărbătoarea se simțea în aer încă de dimineață.
Prin case mirosea a plăcinte proaspăt scoase din cuptor, iar oamenii își pregăteau gospodăriile cu drag și respect pentru tradiție. Corovatica lua locul covoarelor, împodobind casele cu verdele ei viu, iar nucarii apăreau la porți, la uși și pe lângă fântâni, ca semn al binecuvântării și al belșugului. ❤️

Mama avea grijă să miroasă a sărbătoare în toată casa. Din bucătărie veneau arome de plăcinte și de bunătăți pregătite cu dragoste. Tata avea o altă misiune. El era omul nucarilor. Îl vedeam cm mergea prin ogradă, la poartă, la fântână și la uși, împodobind totul cu ramuri verzi. Parcă nu se liniștea până nu era fiecare colț pregătit așa cm cerea tradiția.

Noi, copiii, aveam misiunea noastră importantă. Plecam pe malul râpei, pe toloacă, prin câmp, căutând corovatica pentru sărbătoare. Ne întorceam acasă cu brațele pline și cu sufletele și mai pline. Nu ne gândeam la insecte, la zgârieturi sau la haine murdare. Eram liberi, fericiți și bucuroși că putem ajuta.
🫶🫶🫶
Iar unul dintre cele mai frumoase momente era când intram în casă și mergeam desculț pe corovatica așternută pe jos. Îmi plăcea atât de mult să simt răcoarea ei și gâdilatul acela fin al firelor verzi sub tălpi. Pentru mine era mai frumos decât orice covor. Închid ochii și parcă simt și acum acea natură intrată în casă, aducând prospețime, liniște și bucurie…

🥹 Astăzi, toate aceste amintiri au un gust dulce-amărui. Mama este încă aici, dar tata nu mai este. Mi-e dor să-l văd prin ogradă cu nucarii în brațe, să-l aud spunând că încă “acolo, acolo…trebuie de legat”…🥹
Golul lăsat de plecarea lui va rămâne mereu acolo. Sunt doruri care nu trec și locuri în inimă care rămân pentru totdeauna ale celor pe care i-am iubit. Au rămas însă amintirile. Și, uneori, ele sunt atât de vii, încât parcă îl văd din nou la poartă, prin ogradă umblând cu crengile în mână…

Duminica Mare nu era doar o sărbătoare. Era familie. Era acasă. Era copilăria noastră. Era mama în bucătărie și tata cu nucarii prin curte. Era râsul nostru de copii și fericirea aceea simplă pe care nu o prețuiam pe atunci, dar pe care o purtăm astăzi în suflet ca pe o comoară.

Și ce binecuvântare este să avem amintiri care, chiar și după atâția ani, ne fac inima să zâmbească și ochii să lăcrimeze în același timp.
Chiar dacă oamenii pleacă, anii trec, casele se schimbă, dar copilăria adevărată rămâne mereu acolo unde au fost mama, tata și dragostea lor. 🫶🫶🫶

Sărbătoare în suflete să aveți! Pacea să vă îmbrățișeze frumos!
❤️❤️❤️

A mai zburat un an de studii…
Felicitări tuturor copiilor, dar și părinților acestora! ❤️❤️❤️

☝️Indiferent de media obținută, indiferent dacă rezultatele au fost exact cm ne-am dorit sau nu, copiii noștri rămân minunați. Sunt ai noștri. Ne iubesc sincer și au nevoie, înainte de toate, să simtă că sunt iubiți exact așa cm sunt.

❤️ Avem unul dintre cele mai scumpe daruri pe care le-am putut primi în această viață: copiii. Iar uneori, în graba zilnică, uităm că ei nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți, blânzi și mândri de ei indiferent de note sau rezultate.

🍾🥂 Astăzi începe una dintre cele mai frumoase perioade pentru ei: vacanța mare. Acea libertate pe care o așteaptă cu sufletul la gură, exact cm așteptăm noi concediul după un an greu.

☝️☝️Dragi părinți, alegeți cu grijă activitățile verii. Nu transformați vacanța într-un program mai obositor decât școala. Lăsați-le timp să copilărească, să se plictisească uneori, să stea mai mult cu familia, să râdă, să descopere lumea în ritmul lor.

Amintirile frumoase nu se construiesc din presiune și perfecțiune, ci din liniște, iubire și timp petrecut împreună…

P.s. îmi priveam adolescentul dimineață și mă topeam…recunoscătoare că este copilul meu, că sunt mama lui, care îl iubește pur și simplu, indiferent de ce zice “agenda sime” 🙈, cu ea mă voi clarifica în alt an, anul acesta încă nu-l angajează nimeni ambasador 😉

Încă o adolescentă s-a aruncat în gol 🥹🥹🥹
Doamne ferește de astfel de tragedii în familie…

Mulți se dau cu părerea…cică iar colegii sunt de vină 🥹….Dap și acei colegi, tot din familii vin, tot au părinți care-i educă, tot în această societate trăiesc…

☝️Nu, adolescenții nu aleg suicidul doar din cauza bullyingului din școli.
Da, bullyingul există și lasă răni adânci. Dar dacă vrem cu adevărat să prevenim tragediile, trebuie să avem curajul să privim mai profund.

✍️ Zilnic aud adolescenți care se plâng de prea multe poveri: de școală, de note, de standarde imposibil de atins, de comparațiile constante cu alți copii, de critica zilnică, de lipsa validării, de neglijență emoțională și de sentimentul că niciodată nu sunt suficient de buni.
Uneori, copilul nu este distrus de colegi. Uneori, este distrus încet chiar în locul unde ar trebui să se simtă cel mai în siguranță — la el acasă. 🥹

🧏‍♀️ Cuvintele unei adolescente încă îmi răsună în minte:
“Niciodată n-am avut parte de atâta bullying la școală, cm am avut acasă din partea părinților.”
…Și poate că doare tocmai pentru că este adevărat pentru mai mulți copii decât vrem să recunoaștem.

Dragi părinți, un adolescent nu are nevoie doar de haine, telefon și lecții făcute. Are nevoie:
- să fie ascultat fără frică,
- să fie văzut fără comparații,
- să fie acceptat și când greșește,
- să simtă că iubirea nu depinde de performanță.

Poate e timpul să nu ne mai ascundem doar după cortina bullyingului din școli și să recunoaștem, asumat, că există mult mai multe probleme care îi împing pe copii spre disperare.
Copiii încep examenele, mulți sunt speriați că nu vor lua note bune, că se vor supăra părinții…

Cum să ne supărăm noi pe ei, pe cei pe care-i iubim atât de mult? Nu e mai simplu să-i îmbrățișăm și să le fim alături în timp ce ei trec prin experiențe noi, poate mai dificile?

Poate e timpul să facem ceva diferit.
Mai puțină presiune.
Mai puțină critică.
Mai multă conexiune.
Mai multă prezență.
Mai multă grijă reală.

Ce mai așteptăm?

P.s. postarea nu este despre un adolescent anume…e despre toți care urcă zilnic pe Hotelul Național, doar că ceva încă îi oprește 🥹🥹🥹