20/09/2026
Uneori mă uit la copii în timpul lecției și mă gândesc cât de diferit evoluează fiecare.
Unul prinde repede. Altul are nevoie de mai mult timp. Unul are curaj să greșească, altul se teme și se uită la mine să vadă dacă e bine.
Și tocmai aici simt că rolul meu este cel mai important.
Nu vreau ca un copil să plece de la lecția mea doar știind să calculeze mai repede. Vreau să plece puțin mai sigur pe el. Să nu-i fie frică dacă a greșit. Să știe că poate încerca din nou.
Mă bucur când îi văd rapizi la calcule, bineînțeles. Dar, sincer, mă bucur și mai mult când un copil care spunea „nu pot” începe, într-o zi, să lucreze singur și nici nu mai caută aprobarea mea la fiecare pas.
Atunci îmi spun în gând: „Uite, începe să creadă în el.”
Cred că acesta este lucrul de care mă atașez cel mai mult în munca mea. Nu doar de rezultate, ci de copiii pe care îi văd crescând, căpătând curaj și descoperind, puțin câte puțin, că pot mai mult decât credeau.
Și da… după atâția copii și atâtea lecții, încă mă emoționează. ❤️
Cu drag, Irina Popescu 🌸