24/05/2021
Legenda Macului
,,Se zice că pe vremuri, trăia o văduvă într-o căsuță la marginea pădurii, și avrea un băiat cuminte și bun. Erau foarte săraci.
Într-o zi, biata mamă, nu mai avea ce pune pe masă, și-a trimis băiatul în satul vecin la un văr, pentru a împrumuta ceva de mâncare. Femeia i-a dat băiatului un șterger frumos, ca să nu-l trimită cu mâna goală.
Băiatul s-a grăbit să plece, nu avea mult de mers; trebuia doar să trecă prin pădure, apoi peste un câmp, iar la marginea câmpului era satul vecin.
Mama și-a sărutat feciorul și l-a trimis cu DOAMNE AJUTĂ!
Apoi ea s-a apucat de dereticat prin curte.
Timpul a început să se scurgă.
Au trecut câteva ore, dar copilul nu se mai întorcea.
Apoi s-a făcut seară. Deja femeia a început să se îngrijoreze. Și a pornit în căutarea lui.
A trecut prin pădure strigându-l.
A ajuns la marginea câmpului și tot nu a zărit băiatul.
Inima îi bătea cu putere, iar lacrimi fierbinți îi curgeau pe obraji.
A început să alerge pe câmp strigându-l și căutându-l cu ochii în toate părțile. De atâta grabă opincile se rupseseră de tot, dar femeia nu mai simțea ghimpii și mărăcinii câmpului ce-i înțepau picioarele la fiecare pas. Se gândea doar la copil și se ruga necontenit MAICII DOMNULUI să nu fi pățit copilul ceva.
Și fiecare strop de sânge unde cădea se preschimba într-o floare mare și roșie de culoarea sângelui. Și așa s-a umplut câmpul de maci.
Într-un târziu, l-a găsit.
Zăcea, dragul de el, întins, căci slăbit și nemâcat cm era nu avusese putere să ajungă până în celălalt sat.
Bucuroasă că în sfârșit l-a aflat, femeia și-a luat copilul în brațe și l-a adus înapoi acasă, mulțumind Cerului că și-a găsit băiatul.
Și de atunci au rămas macii pe câmpuri!
Macii amintesc de dragostea oricărei mame și efortul și sacrificiile pe care aceasta le face pentru copiii ei.
Se mai zice că nimeni nu a reușit să numere toții macii de pe câmp, așa cm nimeni nu poate număra toate eforturile și sacrificiile pe care le face o mamă pentru copilul ei."