31/03/2026
Cu aleasă trăire sufletească și profundă emoție duhovnicească, în cadrul Zilelor Naționale Mateevici – Ediția a ###IV-a, a fost organizat spectacolul literar-muzical „Limba noastră îi aleasă, Să ridice slava-n ceruri”, prilej de luminată sărbătoare la împlinirea a 138 de ani de la nașterea marelui poet și mărturisitor al credinței și neamului, Alexie Mateevici.
Desfășurat în cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic cu Profil Arte „Grigore Grigoriu” din s. Cîrnățeni, evenimentul a fost în mod deosebit un omagiu adus limbii române, acest dar sfânt care ne unește în cuget și simțire și ne înalță spre Dumnezeu. Întreaga manifestare a stat sub semnul cinstirii cuvântului, transformat în rugăciune și mărturisire de credință.
Această frumoasă lucrare cultural-duhovnicească a fost realizată cu multă râvnă și dăruire de către poetul și muzeograful Ion Găină, în colaborare cu doamna profesoară Eufrosinia Baltag Mocanu și monahia Eusebia, care au reușit să împletească armonios arta cu spiritualitatea.
Momentul artistic a fost încununat de o expoziție de pictură tematică, prin care elevii au exprimat, în culori și forme, frumusețea și profunzimea limbii române, dar și de piese corale semnate de compozitorul Ion Melnic, pe versurile lui Alexie Mateevici, care au răsunat cu solemnitate și au înălțat sufletele celor prezenți. De asemenea, recitarea versurilor marelui poet a adus o vibrație aparte, reînviind puterea și frumusețea cuvântului românesc.
Au înfrumusețat prin prezența lor aleasă și oaspeții de onoare: dl Eugen Canțîr, șef adjunct al Direcției Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni; dl Ilie Gluh, corespondent local; doamna Natalia Paniș, director, împreună cu întregul colectiv profesoral al instituției gazdă, precum și primarul satului Opaci.
Prin glasurile curate și inimile pline de lumină ale elevilor, spectacolul a devenit o adevărată rugăciune înălțată prin artă, reamintindu-ne că limba noastră este comoară vie, punte între generații și cale spre veșnicie.
Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care păstrează, iubesc și înalță frumusețea limbii române!