Grădinița de copii nr. 34, Buiucani

Grădinița de copii nr. 34, Buiucani Instituție de învățământ preșcolară de stat , cu program de activitate de la 7:00-19:00 , 5 zile în săptămână. Activează 5 grupe cu predare în limba română.

17/09/2026
16/09/2026

📚Începutul noului an școlar este un prilej frumos de a oferi susținere celor aflați în dificultate. Educația este una dintre formele care contribuie direct la integrarea copiilor refugiați în comunitatea locală. Școlile din Chișinău au primit 298 de copii refugiați care au mers în clasa întâi.

🗓Precizăm că, în anul de învățământ 2026–2027, în 59 de școli din capitală învață, în total, 1.637 de elevi refugiați, iar în 56 de instituții de educație timpurie frecventează cursurile 597 de copii refugiați.

🏫Instituțiile cu cel mai mare număr de copii refugiați:
Gimnaziul „T. Șevcenco” – 431 de copii;
IPLT „M. Kotiubinschi” – 149 de copii;
LT „N. Levitchi” – 123 de copii;
IPLT „A. Cehov” – 111 copii;
LT „B. P. Hasdeu” – 80 de copii;
LT „T. Maiorescu” – 77 de copii.

Conform datelor oficiale, la data de 14 septembrie 2026, în sistemul informațional al IGM se atestă 58.491 de beneficiari de protecție temporară, dintre care circa 60% sunt stabiliți pe teritoriul municipiului Chișinău.

16/09/2026

RESURSE DIDACTICE GRATUITE PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport invită cadrele didactice și manageriale, părinții și elevii să acceseze gratuit resursele didactice pentru Dezvoltare personală, disponibile în Biblioteca digitală „Educație Online”.

Materialele pot fi utilizate în cadrul lecțiilor, orelor de dirigenție, activităților extracurriculare, ședințelor cu părinții sau pentru studiu individual.

🔐 SECURITATEA PERSONALĂ

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=17&discipline=29
▪️ https://educatieonline.md/Video?class=17&discipline=35

💰 EDUCAȚIE ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=15&discipline=37

💬 SFATUL PSIHOLOGULUI PENTRU ELEVI

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=16&discipline=30

🗣️ SFATUL LOGOPEDULUI

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=18&discipline=30
▪️ https://educatieonline.md/Video?class=18&discipline=33

💻 SIGURANȚA ONLINE

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=21

🌿 EDUCAȚIA PENTRU MEDIU

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=22

🏙️ CHIȘINĂUL MEU

▪️ https://educatieonline.md/Video?class=23&discipline=36

🎬 SUPORT DE CURS VIDEO STORYTELLING

▪️ https://sites.google.com/aise.md/videostorytelling
Curriculum disponibil și pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.

🤝 COMBATEREA FENOMENULUI DE BULLYING

▪️ https://bit.ly/materiale-infomative

💙 STAREA DE BINE ÎN ȘCOALĂ

▪️ https://www.unicef.org/moldova/rapoarte/starea-de-bine-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83-ghid-metodologic

🧭 GHIDAREA ÎN CARIERĂ

▪️ Ghid metodologic:
https://www.unicef.org/moldova/media/14821/file/%20Ghid%20metodologic%20-%20Ghidare%20%C3%AEn%20carier%C4%83%20.pdf

Accesați, utilizați și distribuiți aceste resurse în comunitățile educaționale!

Împreună contribuim la dezvoltarea unor elevi informați, echilibrați, responsabili și pregătiți pentru viață.

🔗 Biblioteca digitală „Educație Online”:
https://educatieonline.md

14/09/2026

DETS Buiucani atrage noi investiții pentru modernizarea instituțiilor de învățământ

Direcția Educație, Tineret și Sport Buiucani continuă demersurile pentru atragerea investițiilor și identificarea unor noi surse de finanțare destinate modernizării infrastructurii educaționale din sector.

În ultima perioadă, șase proiecte investiționale au fost aprobate spre implementare, în baza contractelor de finanțare încheiate cu Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul programelor naționale dedicate dezvoltării infrastructurii educaționale.

Pentru modernizarea și dezvoltarea serviciilor publice de creșă, în cadrul Programului Național „Servicii de creșe publice – părinți angajați, copii la creșe”, ediția a III-a (2026), au fost aprobate următoarele proiecte:

Grădinița nr. 26 – 2 646 935,92 lei;
Grădinița nr. 119 – 2 484 303,84 lei;
Grădinița nr. 62 – 2 650 876,52 lei;
Grădinița nr. 145 – 2 511 235,76 lei.

Totodată, în vederea îmbunătățirii condițiilor de igienă și a infrastructurii sanitare din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, au fost aprobate proiecte pentru:

Liceul cu Profil Buiucani – 1 891 090,73 lei;
Liceul Teoretic „Dante Alighieri” – 1 753 859,70 lei.

Valoarea totală a investițiilor atrase prin cele șase proiecte constituie 13 938 302,47 lei.

Aceste finanțări reprezintă un rezultat concret al eforturilor depuse de DETS Buiucani pentru identificarea și valorificarea oportunităților de finanțare disponibile la nivel național, astfel încât dezvoltarea infrastructurii educaționale să nu se bazeze exclusiv pe resursele bugetului municipal.

Investițiile vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru copii, cadre didactice și familii, extinderea serviciilor de creșă și modernizarea infrastructurii sanitare din instituțiile de învățământ.

Pentru DETS Buiucani, atragerea fondurilor pentru educație reprezintă o direcție constantă de activitate. Fiecare proiect aprobat înseamnă investiții suplimentare în infrastructură, condiții mai bune pentru copii și un sistem educațional mai bine pregătit pentru necesitățile comunității.

Pruteanu Victor Ion Ceban Andrei Pavaloi Alexandr Votcariov

Address

Calea Ieșilor, 25/2
Chisinau

Opening Hours

Monday 07:00 - 19:00
Tuesday 07:00 - 19:00
Wednesday 07:00 - 19:00
Thursday 07:00 - 19:00
Friday 07:00 - 19:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Grădinița de copii nr. 34, Buiucani posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category