23/05/2026
📚 **Săptămâna Educației – Dialoguri despre prezentul și viitorul educației**
În cadrul evenimentului organizat de MEC cadrele didactice ale catedrei noastre au avut oportunitatea de a participa la un dialog inspirațional despre transformarea educației prin empatie, colaborare și leadership colectiv.
Prezentările și intervențiile din cadrul evenimentului au evidențiat idei esențiale pentru pedagogia contemporană:
✨ motivarea autentică a elevilor;
✨ învățarea bazată pe sprijin și conexiune;
✨ rolul profesorului ca facilitator al dezvoltării;
✨ importanța muncii în echipă în comunitatea școlară;
✨ crearea unui mediu educațional sigur, empatic și incluziv.
Un mesaj puternic al evenimentului a fost că educația nu înseamnă doar transmitere de cunoștințe, ci formarea încrederii, a curajului și a dorinței de a învăța. Așa cm s-a subliniat în cadrul conferinței, „o școală se schimbă atunci când oamenii încep să spună *noi*, nu *eu*”.
Participarea la astfel de inițiative ne motivează să promovăm în continuare principii pedagogice moderne, centrate pe elev, pe cooperare și pe dezvoltarea potențialului fiecărui copil.
💙 Mulțumim organizatorilor pentru inspirație și pentru oportunitatea de a face parte dintr-un dialog care contribuie la transformarea educației din Republica Moldova.