28/08/2026
În această vară, am absolvit o formare în Hipnoză Ericksoniană, și vreau să las aici câteva gânduri despre acest parcurs…
Hipnoza mi-a părut mereu cam magică, și departe de ȘTIINȚĂ. O abordam cu un soi de scepticism.
De fapt, asta s-a întâmplat cu mai multe abordări și tehnici de-a lungul formării mele profesionale.
Paradoxal, unele din instrumentele mele preferate- sunt exact cele de care înainte fugeam, pe care le criticam sau glumeam sarcastic.
Nu pentru că erau neapărat inutile, ci pentru că nu le înțelegeam.
Viața mi-a adus de mai multe ori că problema nu este că ceva nu are sens- ci că eu nu-l înțeleg încă. Așa că atunci când apare o oportunitate să explorez ceva, înainte să-mi formez o părere- asta fac. Așa am ajuns și la hipnoză.
În reclamele care tor veneau spre mine (majoritatea despre formări și conferințe, mă urmărea un Dr. Fantechi, un om care chiar crede în puterea HIPNOZEI, care vorbea inclusiv despre situații în care hipnoza a ajutat acolo unde nu a făcut față terapia clasică. Hehe, eu le pescuiesc cu ochi de vultur “nu contează ce instrumente va trebui să aplic- important e să fie etice și eficiente”
M-am gândit că el poate fi poarta către hipnoza de care tot fugeam, am fost o studentă conștiincioasă, am abordat cu curiozitate toate subiectele propuse, am practicat, am făcut exerciții, am susținut examenul și totuși nu știu dacă hipnoza va deveni o parte importantă din activitatea mea.
Interesant este că, privind în urmă, mi-am dat seama că aplicam deja intuitiv anumite principii și tehnici pe care le-am studiat în formare.
Nu spun că hipnoza funcționează.
Dar nici nu spun că nu funcționează.
Nu am suficientă experiență profesională cu ea, ca să pot avea o concluzie- și cred că e mai sănătos să spun exact atât.
Deocamdată am luat de aici ceva mai important, mai multă claritate, înțelegere și mai puțină nevoie de a respinge ceva doar pentru că la început mi se pare “magic”
Formarea a fost una bună, acreditată, cu bază științifică, practică și cu multe exerciții, iar aici am văzut hipnoza altfel decât mi-am imaginat-o, nu ca pe ceva misterios, ci ca pe un instrument pe care acum îl înțeleg suficient ca să nu mai fug de el.
Gata.
