03/09/2026
Astăzi , 03 septembrie, se împlinesc 98 de ani de la nașterea prozatorului Ion Druță . Lumina valorilor druțiene arde și astăzi în fața iconostasului operelor sale, în inimile cititorilor îndrăgostiți de Frumos și de Sfânt.
Începutul lui septembrie a binecuvântat, în veacul trecut, nașterea unui Apostol al cuvântului duhovnicesc, a unui emisar al Credinței ortodoxe, a unui promotor al tradițiilor și al riturilor neamului nostru.
Am visat să-l întâlnesc vreodată, să-l invit la o lecție, pentru a-mi împărtăși împreună cu copiii dragostea și recunoștința pentru atâta înțelepciune și atâta Dumnezeu sădit în tot ce a creat. Nu a fost să fie. Dar Maestrul trăiește în sufletul cititorului, în inimile celor care au așteptat, cândva, la marginea satului Arionești autobuzul, ori s-au oprit pe malul Nistrului din Ocolina, sau care, cu Dor de oameni, au trăit în Ultima lună de toamnă despărțirea dureroasă de Părinți.
Clopotnița așteaptă smerită deșteptarea și trezirea acestui popor, iar Biserica albă va fi cu adevărat albă atâta vreme cât fiecare dascăl va fi o mică Ecaterină, sădind în inimile discipolilor dragostea de Dumnezeu.
Samăriteanca ne cheamă să creștem în iubirea pentru Aproapele, nu în ură, ranchiună și invidie. Onache Cărăbuș a păstrat cămașa albă cu grijă și sfințenie, iar trădarea lui Haralambie l-a întristat. Și totuși, purtând în suflet zicalele, rostind seară de seară Tatăl nostru, el ne-a învățat să ducem pe umeri Povara bunătății noastre cu demnitate.
Maria, Mihai Gruia și Călin Ababii au împletit din amintiri o prietenie luminoasă, iar întoarcerea la baștină a lui Mihai ne deschide porțile Speranței: că încă mai avem o Casă Mătușă acolo, într-un sat departe, unde o Marie, o Vasiluță, un Tată și o Mamă așteaptă la poartă pe cei dragi.
Mai zboară pe cerul păcii de astăzi Păsările tinereții noastre, iar versul lui Mihai Cosașul rămâne o psaltire scrisă de conștiința unui neam păstor.
Sămânța Binelui și a Credinței a prins rădăcini în inimile noastre. Iar iarba de un verde crud de pe mormântul Păstorului Ion Druță, acolo, în vârful dealului de la Soroca, crește semeață și-l așteaptă pe badea Cireș să-și coboare palma domol și să-i atingă șoapta. Îl așteaptă pe moș Mihail, pe Rusanda și pe Gheorghe. Ne așteaptă pe noi…
Cad Frunze de dor, cocostârcii zboară de la cuiburile lor, iar cântecul ciocârliei ne umple auzul cu speranța că nu totul este pierdut.
Elevii clasei a 8-a ,,A” la lecția de limba română au meditat sub Cerul azuriu ,acompaniați de liniștea frunzelor , despre vrednicie , dragoste de plai , realizând metafora grafică 🙏
Cutie Svetlana , profesoară de limba și literatura română🌸
