18/10/2025
În zilele de 16–17 octombrie 2025, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova a găzduit ediția actuală a Conferinței Științifice Internaționale „Universitas Europaea: Towards a Knowledge-based Society through Europeanisation and Globalisation” — un eveniment academic de prestigiu, organizat cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la fondarea universității.
Manifestarea a reunit cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și parteneri academici din țară și din străinătate, inclusiv din România, Franța, Italia, Polonia, Germania și Ucraina, confirmând statutul ULIM de centru universitar cu deschidere internațională și spirit european autentic.
La data de 16 octombrie 2025, Facultatea Științe Economice a desfășurat o secțiune științifică dedicată domeniului economic, cu tema: „Dezvoltarea sistemelor socio-economice bazate pe inovații: condiții, rezultate și oportunități”.
Secțiunea a fost inaugurată în cadrul ședinței plenare de către decanul facultății, Igor BALAN, dr., conf. univ., care a transmis participanților câteva mesaje esențiale privind relevanța cercetării economice în contextul transformărilor globale actuale, subliniind rolul inovației în modernizarea economiilor naționale și consolidarea rezilienței acestora.
Tema aleasă pentru această secțiune reflectă provocările și oportunitățile contemporane ale economiei mondiale, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor modele durabile, competitive și orientate spre progres tehnologic. Totodată, ea evidențiază importanța implicării mediului academic în formularea de soluții inovatoare pentru dezvoltarea socio-economică.
Implicarea activă a facultății în cadrul conferinței reafirmă angajamentul său față de excelență științifică, colaborare internațională și formarea unei generații de economiști capabili să răspundă noilor realități globale.
Prin aceste activități, ULIM își reconfirmă misiunea de a fi o universitate a cunoașterii — un spațiu al reflecției, al inovării și al parteneriatului academic internațional.