IP LT „Dimitrie Cantemir” din or. Cantemir, republica Moldova

📚Ministerul Educației și Cercetării a pregătit un set de materiale didactice pentru prima lecție din nou an de studii. Aceasta va avea tema „Valorile care ne unesc”. Materialele didactice sunt adaptate fiecărui nivel de studiu și au fost elaborate cu sprijinul Consiliului Europei.

➡Setul de material didactice poate fi accesat aici: https://bit.ly/3Vc0J35

🗓Anul de studii 2025-2026 va începe luni, 1 septembrie în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Una din cele mai grotești minciuni servite cu lingura propagandei ruse e că URSS a adus civilizația în Moldova. Că fără sovietici n-am fi avut școli, drumuri, fabrici, avioane. În capul lor, Moldova era o glodărie primitivă până a venit armata roșie să ne învețe alfabetul și să ne deschidă ochii spre lumină.
Frumos basm... dar e complet fals.

În 1940, Basarabia era una dintre cele mai dezvoltate regiuni din întreaga URSS. Nu datorită Kremlinului, ci pentru că fusese parte dintr-o țară capitalistă modernă, România interbelică. Și nu orice Românie, ci una aflată tehnologic la ani-lumină față de imperiul sovietic. Basarabia avea atunci aeroporturi funcționale, rute aeriene regulate, piloți instruiți, avioane românești, franceze și germane, hărți de zbor și bilete ștampilate.
Da, în 1940, când prin Siberia se circula cu sania, iar în Kazahstan oamenii își duceau copiii la spital cu cămila, Basarabia era împânzită de linii aeriene locale.

România a lansat prima companie aeriană din Europa Centrală în 1920: CFRNA, devenită apoi CIDNA și LARES. Înainte de România, companii aeriene de transport marfă și pasageri au avut doar Germania, Franța, Marea Britanie, SUA și Italia.
Linia aeriană regulată între București și Chișinău a fost inaugurată la 24 iunie 1926 și includea segmentele București – Galați – Iași – Chișinău. În 1930 Bucureștiul a fost legat de mai multe orașe din Basarabia și Bucovina prin curse aeriene regulate, care atingeau Cernăuți, Hotin, Bălți, Orhei, Cahul, Cetatea Albă, Ismail și Tighina. Nu basme, date oficiale!

Aviația, să fim clari, nu era pe atunci o banalitate, ca autobuzul de azi. Era tehnologia viitorului, ceva atât de spectaculos încât și în Vest era rezervată elitelor. Iar în Moldova se zbura între Chișinău, Bălți, Cahul, Hotin sau Ismail cu o regularitate care ar face invidioase multe regiuni din prezent. Pe scurt: eram cu un picior în secolul XXI, în timp ce URSS trăia cu ambele picioare în feudalismul colectivizat.

La Chișinău primul aeroport a fost construit în anul 1921, în zona unde se află astăzi bulevardul Kiev, iar pista de decolare se întindea aproximativ pe locul actualei străzi Dimo. Aeroportul dispunea de două aerodromuri: unul civil, cu o suprafață de 43 de hectare, și unul militar, de 18 hectare. Aeroportul Cetatea Albă, inaugurat în 1935, era o bijuterie arhitectonică modernistă. Lângă el, aeroporturile din Cernăuți și Ismail rivalizau cu cele din Praga sau Varșovia. Anual, erau programate 240 de zboruri complete pe fiecare rută regională, cu avioane Potez și Junkers, tehnologii de top pentru vremea aceea. Adică, mai pe înțelesul oricui: Moldova avea în anii ’30 ceea ce azi ar însemna rețele de mașini autonome și trenuri de levitație magnetică.

Ce-au făcut sovieticii când au „eliberat” Basarabia?
N-au construit nimic. Doar au pus mâna pe ce-au găsit.
Au confiscat hangarele, avioanele IAR și Junkers, și-au instruit proprii piloți, îmbrăcați în uniformă sovietică, au lipit eticheta Aeroflot și au început să se laude cu „mărețele realizări” ale comunismului.
Practic, au dat b***a într-un avion gata de decolare, au schimbat steagul și au strigat că ei l-au inventat.

Realitatea era prea incomodă: Moldova era mai civilizată decât marea parte a URSS-ului. Drumuri pavate, sate iluminate, curse aeriene scurte dar frecvente, în timp ce prin republicile „veterane” oamenii mergeau cu trenul mii de kilometri, sau cu trăsura prin noroi.

Sovieticii nici măcar n-au fost în stare să întrețină ceea ce au moștenit. Până în anii ’70, majoritatea rutelor aeriene locale au fost închise pe motiv că erau „neeconomice”. În traducere: prea moderne și civilizate pentru gustul lor. Moldova era prea occidentală, prea românească, prea greu de digerat. Așa că au dat cu var peste tot și au rescris istoria.

Niciun manual sovietic n-a pomenit vreodată că Moldova zbura când URSS se târa. Ar fi însemnat să recunoască un adevăr rușinos: că n-au adus civilizația, ci au confiscat-o. Și că „eliberarea” n-a fost decât o operațiune de preluare a unei lumi pe care n-o înțelegeau.
Așa că, dragi moldoveni, dacă vi se spune că sovieticii ne-au învățat să zburăm, trebuie să cunoasteți: când au intrat în Basarabia, avionul era deja pe pistă. Ei doar au sărit la manșă, au făcut poză cu steagul roșu și s-au dat constructori.
În realitate, erau doar niște pasageri clandestini ai progresului pe care nu-l meritau.

Un text de Michael Jura

David Popovici ne-a oferit, din nou, o lecție incredibilă la Campionatul Mondial de Natație de la Singapore, câștigând aurul în proba de 200 de metri liber. Nu este o victorie a sportului românesc, ci a lui, a părinților lui și a celor care i-au fost alături.

Este dovada vie a harului întâlnit cu disciplina, a talentului modelat cu inteligență, perseverență și smerenie.

Harul este acea sclipire pe care o observăm, rareori, la oameni ca David. Dar harul, fără disciplină, rămâne doar o promisiune neîmplinită.

În spatele unei performanțe ca a lui stau mii de ore de antrenament, renunțări, repetiție – și o modestie autentică, ce impresionează și mai mult decât rezultatele. E o reamintire că marea valoare o găsim nu doar în rezultate, ci în caracter.

Pentru părinți, modelul lui David Popovici arată, probabil, cea mai sănătoasă cale către performanță: aceea de a încuraja pasiunea copilului, fără a-l împinge obsesiv; de a cultiva respectul, echilibrul și curiozitatea; de a oferi libertate, dar și ghidaj – astfel încât harul și disciplina să devină parte din cine sunt copiii noștri, nu doar ce fac ei.

Adolescenții au nevoie de astfel de modele. Nu pentru presiune, ci pentru inspirație. Ne arată că succesul real nu ține doar de podium, ci de felul în care alegem să parcurgem drumul.

Dincolo de cifre, medalii și recorduri, cred că David Popovici este dovada vie că excelența începe cu visul, dar se împlinește cu efort, reziliență și inimă curată.

Sunt recunoscătoare că România are un astfel de exemplu pentru generațiile tinere și, la rândul meu, sunt inspirată să cred că fiecare copil poartă în el o promisiune la fel de frumoasă atunci când este ghidat cu iubire, răbdare și încredere. 💜

Sursă foto: pagina oficială Facebook David Popovici