Meditatii Limba Engleza-Portsmouth

Anglia, in anii 1500. Majoritatea oamenilor se căsătoreau în iunie deoarece îşi făceau baia anuală în mai şi încă mai miroseau cât de cât bine în iunie. Totuşi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nuntă. Baia consta într-un singur butoi mare plin cu apă fierbinte. Bărbatul casei avea privilegiul de a se spăla în apa curată, apoi fiii şi restul bărbaţilor din casă, urmaţi de femei şi în final copiii – ultimii fiind bebeluşii. Între timp, apa devenea atât de murdară încât era posibil să pierzi pe cineva în ea. De unde şi zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca şi copilul odată cu apa de baie”). Casele aveau acoperişuri înalte şi pufoase de stuf (paie groase), fără lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau încălzi, aşa că toţi câinii, pisicile şi alte fiinţe mici (şobolani, gângănii) stăteau acolo. Când ploua devenea murdar şi alunecos şi uneori animalele alunecau şi cădeau de pe acoperiş. De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Plouă cu câini şi pisici”). Nimic nu împiedica ceva să cadă în casă. Asta era o mare problema în dormitor, unde gândaci şi alte lucruri puteau murdări patul. Deci, un pat cu stâlpi şi un cearşaf pus deasupra oferea ceva protecţie. Aşa au apărut paturile cu baldachin. Cei bogaţi aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase când se udau pe timpul iernii, aşa că împrăştiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca să poată merge. Cu timpul, până în primăvară, paiele se tot adunau până când alunecau afară când se deschidea uşa. Astfel s-a proptit o bucată de lemn la intrare. Aşa a apărut pragul (în engleză se numeşte “threshold”, care vine de la “thresh” şi hold” – a ţine, a opri). Pe atunci uneori făceau rost de carne de porc, ceea ce îi făcea să se simtă destul de speciali. Când aveau musafiri, atârnau şunca de tavan ca să se laude cu ea. Era semn de bogăţie că un bărbat “could bring home the bacon” (“era în stare să aducă şunca acasă”).Tăiau puţină ca să împartă oaspeţilor şi apoi stăteau toţi în jurul mesei şi “chewed the fat” (“mestecau grăsimea”). Pâinea era împărţită conform statutului social. Muncitorii luau partea arsă de pe fundul pâinii, familia lua mijlocul şi musafirii partea de sus (“upper crust”). Căni de plumb erau folosite pentru a bea bere şi whisky. Combinaţia asta de obicei dobora un om pentru câteva zile. Cineva care trecea pe drum îi putea lua drept morţi şi îi pregătea de înmormântare. Erau întinşi pe masa din bucătărie vreo două zile, în timp ce familia adunată în jur mânca, bea şi aştepta să vadă dacă se trezesc. Aşa a apărut obiceiul de “priveghi”, care în engleză se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”). Anglia este o ţară veche şi mică, aşa că oamenii începuseră să rămână fără locuri de îngropat. Aşadar dezgropau coşciuge şi duceau oasele la o “casă-de-oase” (“bone-house”) şi refoloseau mormintele. Deschizând acele sicrie, au observat că unul din 25 aveau urme de zgârieturi pe dinăuntru şi au realizat că unii din acei oameni fuseseră îngropaţi de vii. Aşa că s-au gândit ca de atunci încolo să prindă o sfoară de încheietura mâinii mortului care să treacă prin acoperişul sicriului şi prin pământ până la suprafaţă şi să lege de ea un clopoţel. Cineva a stat de atunci noaptea în cimitir (aşa a fost inventată “graveyard shift” – “tura de noapte”) să asculte clopoţeii. Astfel, oamenii vii erau “salvaţi de clopoţel” (“saved by the bell”), acesta mai fiind numit şi “soneria mortului” (“dead ringer”). Cam așa sta treaba cu popoarele care acum dau lecții de civilizație!....
Sursa: grupul pasionaților
de istorie .....

📣 Institutul Cultural Român din Londra / Romanian Cultural Institute in London organizează cursuri gratuite de limba română pentru 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani. Cursurile se adresează membrilor comunității de români din Marea Britanie.

🗓 Cursurile vor avea loc în perioada 25 martie - 16 iunie, respectiv 9 septembrie – 29 noiembrie 2024.

❗ Înscrierile încep luni, 18 martie, de la ora 10:00 GMT. Locurile se rezervă în ordinea primirii solicitărilor de înscriere.

📌 Linkurile de înscriere din anunț vor deveni active în 18 martie, ora 10:00 AM GMT.

https://www.rcilondon.co.uk/event-details/cursuri-de-limba-romana-pentru-copii-2

DETALII

Cursurile vor fi predate online și vor avea loc săptămânal, fiind introduse gradual cunoștințe specifice pentru nivelul începător A 1.1, acoperind abilități de vorbire, înțelegere, scriere și citire și oferă un echilibru între activitățile de comunicare și fixarea structurilor specifice limbii române și gramatică.

Cursurile sunt susținute de Cristina Nistor și Maria Hirth.

Cristina Nistor este conferenţiar universitar, specilizată în cursuri pentru studenţi străini și coordonatoare a numeroase studii în domeniul literaturii şi educaţiei. Ea este și autoarea unei culegeri de exerciţii şi teste de limba română pentru străini.

Maria Hirth este profesor de limba şi literatura română şi engleză și are o experiență de 27 ani în predarea cursurilor de limbă română şi engleză la toate grupele de vârstă

🔹 Reuben Constantine, a young British student at Oxford University, speaks 10 languages fluently, but confessed that Romanian 🇷🇴 is his favorite, according to Adevărul newspaper. 🔹 He explained why he feels attracted to Romanian language, highlighting the similarities with the Romance languages and the Slavic influence, especially in terms of vocabulary. 👉 Watch the young man's explanations in the video. 👇 🎥: tiktok/oliversoxford

"A fost odată ca niciodată, într-o țară care se numea Morfologia, un împărat pe nume Substantiv. Acesta avea 5 fii: Nominativ, Acuzativ, Dativ, Genitiv și Vocativ. Pentru a verifica vrednicia fiecărui fiu, împăratul i-a trimis în lume, timp de un an, și apoi, în funcție de bogățiile cu care se întorcea, le dăruia ranguri înalte, pe care le-a numit funcții sintactice.
Astfel, împlinindu-se vremea, primul fiu, Nominativ, a venit la tatăl său și i-a adus 2 pietre prețioase pe care le-a numit Cine? și Ce?.
Împăratul s-a bucurat și lăudându-l i-a oferit funcțiile sintactice de Subiect și Nume predicativ.
Apoi a venit al doilea fiu, Acuzativ, care s-a dovedit a fi cel mai vrednic. Acesta a adus un cufăr cu o mulțime de diamante. Pentru diamantele: Pe cine? și Ce? a primit funcția sintactică de Complement direct, pentru diamantele: Pentru cine?, Cu cine?, Despre cine? a primit funcția sintactică de Complement prepozițional, iar pentru diamantele: Cum?, Unde?, Când?a primit funcția de Circumstanțial. Pe fundul cufărului a găsit împăratul și câteva smaralde: Care? Ce fel de? Câți? Câte?, iar pentru acestea i-a oferit funcția de Atribut.
Dativul, al treilea fiu, pentru că îi plăcea tâmplăria, asemenea fratelui său Genitiv, a venit cu un Cui de aur, iar pentru acesta a primit funcția sintactică de Complement indirect.
Genitivul a fost însă mai ambițios decât Dativul și a găsit 4 cuie de aur: A cui?, Al cui?, Ai cui?, Ale cui?, primind astfel funcția de Atribut genitival.
Însă Vocativul, cel mai mic, dar și cel mai leneș dintre fiii împăratului, s-a înfățișat înaintea tatălui său, cu mâinile goale, justficându-se că nu avut timp destul pentru a putea găsi ceva. Atunci împăratul, supărându-se, l-a certat spunându-i: „Vocative, să pleci din fața mea! Sunt foarte supărat pe tine, iar pentru aceasta nu-ți dau nicio funcție sintactică.”

Rodica Curelea
Via Bianca Wollner

Multumesc! ❤️🙏😇

Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cm ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.
Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne, să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.

1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cm de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.
2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cm ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. „Se scrie cm se aude.” Se scrie cm se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.
5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Text preluat de la Georgiana Oana Stanila Manole

❤️