06/09/2026
Astăzi a fost o zi plină de lumină, zâmbete și emoție: am deschis oficial noul an școlar în mijlocul comunității noastre! 🎒✨🇷🇴
Dimineața a început în tihnă și în rugăciune, la Sfânta Liturghie. Copiii, însoțiți de părinți, au adus pomelnicele la altar, au cântat cu glasuri limpezi, s-au spovedit și s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie. Părintele Gabriel a rostit rugăciunea specială de binecuvântare pentru începutul noului an de învățătură, iar apoi, cu mic, cu mare, am trăit bucuria împărtășirii. 🙏🕊️
După slujbă, pașii ne-au purtat către școală, ghidați cu grijă de voluntarii noștri. Acolo ne aștepta o masă caldă și primitoare, gătită cu atâta dragoste de Alina Pascaru cakes, căreia copiii i-au mulțumit din toată inima! 🍲❤️ Îmbrăcați cu toții cu mândrie în tricourile noastre de școală — simbolul micii noastre familii unite — eram gata pentru marea aventură a zilei: un veritabil escape room cu 6 probe pline de suspans și voie bună! 👕🔑
Toate grupele au intrat în joc — de la prichindei și școlari, până la adolescenți și voluntari. A fost o mare bucurie să-i revedem pe adolescenții noștri, copiii de ieri ai școlii, care astăzi s-au întors ca voluntari dedicați. Le mulțumim din suflet pentru sprijin și implicare: Aaron Drehluta, David Podaru, Taisia Bliorțu, Miruna Talmaciu, David Ruscior, Emma Martinescu și surorilor Chirilă — Livia, Taisia și Eftasia! 👏🌟
Fiecare misiune îndeplinită le-a adus celor 6 echipe câte o literă din cuvântul secret — cheia menită să deschidă larg ușa cunoașterii în acest an. Traseul a fost plin de energie și haz:
🏃♂️S-a râs în hohote la săriturile în saci, iar cursa cu oul în lingură a fost un test veritabil de viteză și stăpânire de sine: au alergat fără să clipească, doar-doar n-o cădea oul! 💨
📚 S-au descifrat comorile limbii române: copiii au aflat când au făcut „din țânțar armăsar”, cm e să fii „prins cu mâța-n sac”, ce înseamnă să fii „cu capul în nori” sau cât curaj îți trebuie ca să-ți „iei inima-n dinți”! 💡
🎨 Au deslușit semnificația cuvintelor creștine de bază, iar cei mai mici au contribuit la descifrarea literelor colorând cu drag icoana Sfântului Nicolae, ocrotitorul școlii noastre, și rostind rugăciuni din inimă.
Atmosfera a fost atât de molipsitoare încât oaspeții noștri nu au rezistat pe margine! Ne-am bucurat nespus de prezența doamnei Andreea Berchet, Consul General, și a doamnei Janina Cismaru, Consilier Diplomatic la Consulatul General al României la Edinburgh, care s-au alăturat jocurilor cu tot sufletul și ne-au mărturisit că, de fiecare dată când ne trec pragul, își doresc să redevină copii. 🤝🎈
Tot astăzi, am pus la cale și proiecte minunate pentru viitorul apropiat: am discutat cu doamna consul și doamna consilier despre modul în care școala noastră va sprijini și anul acesta organizarea Zilei Europene a Limbilor, eveniment ce va avea loc la Institutul Francez din Edinburgh, pe 24 și 25 septembrie 2026. Din partea școlii noastre vor participa Antonia și Andreea, ducând mai departe dragostea pentru limba și cultura română! 🌍📖🏴
La final, efortul unit al tuturor a scos la iveală cuvântul cheie al zilei: SUCCES! Iar reușita a fost sărbătorită pe măsură, cu un tort festiv delicios, meșteșugit tot de mâinile pricepute ale Alinei. 🎂🎉
Și pentru că viitorul se clădește de timpuriu, lista noastră de așteptare este deja deschisă și plină de speranță! Îl avem deja pe micuțul Ioachim, de un an și jumătate, căruia i s-a alăturat astăzi gingașa Mavra, care are doar 3 luni. Amândoi au îmbrăcat cu mândrie tricoul școlii și au venit să viziteze locul unde, peste doar câțiva ani, vor învăța și vor crește alături de noi. Vă așteptăm cu dragă inimă, dragi părinți ai lui Ioachim și Mavra, să creștem împreună copii frumoși! 👶🌱👕✨
Un gând imens de recunoștință se îndreaptă către toți voluntarii noștri minunați, care au muncit neobosit zile la rând pentru a pune la punct fiecare detaliu al acestei deschideri de neuitat! Munca voastră din spatele cortinei a făcut posibilă această sărbătoare! Mulțumim din suflet și Mădălina Și Iulian Șleapcă pentru măiestria cu care a surprins în fotografii fiecare clipă și entuziasm! 📸🙌💖
A fost un început de vis, iar povestea continuă: de duminica viitoare vă așteptăm cu drag la activitățile noastre săptămânale, organizate pe grupe de vârstă! Un an nou școlar binecuvântat și plin de roade tuturor! 🔔🕊️