The Australian Institute for Orthodox Christian Studies

A Șaptea Duminică Pascală
24 mai

Fapte 20,16–18,28–36 În drum spre Ierusalim, Pavel s-a oprit la Milet, unde i-a chemat pe preoții din Efes. Odată adunați, i-a încurajat să fie conștiincioși în slujirea poporului lui Dumnezeu, Biserica lui Hristos, pentru că mulți lupi urmau să intre în turmă spre a o tulbura. La sfârșitul adunării, s-au rugat.

Ioan 17,1–13 Iisus s-a rugat Tatălui, cerând să-i fie restituită slava sa eternă. A mai cerut ca discipolii săi să fie întăriți în credință, în iubire și în comuniune cu Dumnezeu. De vreme ce-l urmau pe Hristos, asemenea lui ucenicii nu erau din această lume, ci participanți la viața dumnezeiască. Iisus s-a mai rugat ca ucenicii să fie întăriți în comuniunea divină și să cunoască bucuria divină.

Înțelepciune. Cele două pericope scripturale descoperă un important aspect al revoluției pascale, anume, faptul că trebuie să călătorim împreună (pasajul din Fapte) spre a moșteni slava și bucuria împărăției (citirea din Ioan). Doar călătorind împreună prin faptul de a împărtăși credința noastră comună vom fi în stare să sporim înțelegerea revoluției pascale în toată cuprinderea și bogăția sa. În schimb, înțelegerea face posibilă moștenirea promisiunii Domnului. Nu putem căuta ceea ce nu cunoaștem; trebuie să călătorim împreună spre a cuprinde adevărul revoluției pascale. Spre a ne atrage atenția asupra acestei concluzii, în duminica dintre Înălțare și Cincizecime Biserica își amintește de Părinții adunați la Primul Sinod Ecumenic, ținut la Niceea în anul 325. Cele două citiri sunt prescrise pentru a ne da o idee, fie și indirect, despre importanța sinodului—ori a sinoadelor în general—pentru viața poporului lui Dumnezeu. Sinodul din Niceea a reiterat predica apostolică despre identitatea lui Hristos ca Dumnezeu veșnic și creator întrupat pentru mântuirea noastră. Crezul formulat la sinod—constituind prima parte a celui pe care-l recităm împreună în timpul fiecărei liturghii—proclamă această credință. Privit însă prin lentila citirilor zilei, Crezul de la Niceea reprezintă expresia autentificată a comuniunii celor ce cred cu Dumnezeu și între ei/ele. Din cauza condiției noastre create, dar și a păcatelor noastre, Dumnezeu nu ne este la îndemână, spre a zice astfel. Totuși, în Hristos putem construi un pod peste prăpastia alienării noastre prin urmarea căii adevărului. Credința, ori aderența noastră la adevăr, este o forță unificatoare care ne aduce în proximitatea lui Dumnezeu. Ceea ce ne așteaptă în prezența divină este slava—și astfel urmăm traiectoria pe care Hristos însuși a parcurs-o prin întoarcerea către Tatăl pentru mântuirea noastră. Dar credința este de asemenea calea spre a deveni una cu surorile și cu frații noștri în Hristos. Credința noastră comună, formulată la Niceea și în alte locuri, este numitorul nostru comun, o șansă de a călători împreună. În cadrul acestei platforme ne întâlnim—unii cu ceilalți, unele cu celelalte, unii cu celelalte, unele cu ceilalți—indiferent de diferențele dintre noi, de s*x, vârstă, statut social, etnie ori educație. Fără credința comună, prăpastia care ne separă nu poate fi trecută. Credința de la Niceea, credința creștină în general, este așadar cruciformă, făcând posibilă atât unirea noastră cu Dumnezeu, în plan vertical, cât și unirea credincioșilor, în plan ecclesial, orizontal. Trebuie, așadar, să prețuim și să ne aprofundăm credința. Trebuie să reflectăm asupra ei și să o predicăm, astfel încât să putem călători împreună cu tot mai mulți dintre frații și surorile Domnului, pe cât este posibil. Dar trebuie să înțelegem că adevărata credință este puterea iubirii, chemarea unirii, nu un factor al separației. Adevărata credință este viață și bucurie, nu o ideologie uscată care îndeamnă la ura de semeni. Când ceea ce numim credință ne împiedică să-i iubim pe cei și pe cele pentru care Hristos a murit pe cruce, credința noastră nu este cruciformă: comuniunea noastră este întreruptă, bucuria ne este luată și pierim degeaba, convinși de puritatea credinței noastre sterpe. Lupii fără de credință, iubire și bucurie, despre care Sfântul Pavel spunea că vor tulbura Biserica lui Hristos, sunt printre noi, nu afară.

Mesaj. Pătrunsă de iubire, unitatea credinței condiționează accesul nostru la Dumnezeu și la bucuria divină, dar și apropierea reciprocă a celor ce cred.

Extras din D. Costache, Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă:
Ciclul Duminical (Sydney: AIOCS Press, 2023) 29-30.

https://aiocs.net/shop/

The Australian Institute for Orthodox Christian Studies Ltd/AIOCS
ABN 76649025141
Westpac BSB 032-196 Account no 595961
https://www.paypal.com/paypalme/aiocsnet

English
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid0JQKw13sh1d7STKVcnzC6Z31h33ar5hy6Lz2nZmBVbdAy1EpA8eBz5gmo6sX8X1bul

The Seventh Paschal Sunday
24 May

Acts 20:16–18,28–36 On his way to Jerusalem, Paul stopped in Miletus, where he summoned the presbyters of Ephesus. He entreated the elders to be diligent in their ministry to God’s people, Christ’s own Church, because many wolves were about to enter the flock and disturb it. The meeting closed with prayer.

John 17:1–13 Jesus prayed to the Father, asking to be restored to his eternal glory. He also asked for his disciples to be confirmed in faith, love, and unity with God. As followers of Christ, they were not of this world, having a share in the divine life. Jesus prayed for his disciples to be preserved in divine unity and to know divine joy.

Wisdom. In the Sunday between Ascension and Pentecost, the Church remembers the Fathers gathered in the First Ecumenical Council, held at Nicaea in 325. The two readings are supposed to give an indirect idea of the significance of the council—or councils more generally—for the life of God’s people. The council of Nicaea confirmed the apostolic preaching about Christ’s identity as eternal God and creator incarnate for our salvation. The Creed formulated at the council, which we recite at every liturgy, proclaims this very faith. Through the lens of today’s readings, the Creed of Nicaea appears as an authenticated expression of the unity of the believers with God and within the Church. Because of our created status and our sinfulness, God is out of reach, but in Christ we can bridge the gap by walking the path of the truth. Faith, or our adherence to the truth, is a unifying force, presenting us before the Face of God. There glory awaits us, since we reiterate the journey which Christ himself undertook upon his return to the Father. But faith is also the key to becoming one with our sisters and brothers in Christ. Our common faith, articulated at Nicaea, is our common denominator. Due to it we meet one another without regard to differences of gender, age, social status, nationality, or education. Without a common faith, there is no way to bridge the chasm separating people. The faith of Nicaea, the faith of the Church more generally, is therefore cruciform. It facilitates our vertical union with God as well as our ecclesial, horizontal, union with the faithful. We should treasure and defend our common faith. We should ponder and preach it. But we must understand that true faith is the power of union, not of separation. True faith is life and joy, not a dry ideology. If faith is deprived of love for others—for whom Christ died on the cross—our faith is no longer cruciform, fellowship is broken, joy is taken from us, and we perish in vain, convinced of the purity of our sterile faith. The faithless, loveless, and joyless wolves which, according to Saint Paul, disturb the Church, are amongst us, not outside.

Message. Boosted by love, the unity of the faith conditions our communal access to God, to each other, and to joy divine.

An excerpt from D. Costache, Reading Scripture in the Orthodox Church: The Sunday Cycle (Sydney: AIOCS Press, 2018) 28–30.

https://aiocs.net/shop/

Saint Gregory the Theologian's Romanian Orthodox Parish, Inc.
Westpac Bank BSB 032-196 Account number 648939
PayPal account: paypal.me/SGTMission

Română
https://www.facebook.com/aiocs.net/posts/pfbid0cBAHroBJ3wS88PLH9jzYDqDZabxN84c3HFDXHUVy6XNZfAWMdTa8rm2vNG3w95wNl

My previous reflection
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid02qUqbHdEeUgMmChdAWoqGUMwWFQBNTF7FWtM29SfPVbb6F9Y99W2XMVm6Lw5x3fFNl

The Lord’s Ascension
The fortieth day after Easter
21 May 2026

Acts 1:1–12 After his resurrection, Christ spent forty days with his disciples, revealing to them the mysteries of God’s kingdom. Their fellowship occasionally included simple meals, or rather snacks (literally, “sharing the salt”). On one occasion, the disciples displayed a feeble understanding of his intention, enquiring about the restoration of an earthly kingdom. Tactfully, the Lord did not mock their query, but instead drew their attention to what truly mattered—the culmination of his ministry—the bestowal of the Holy Spirit at Pentecost. While giving this last clarification, he began to ascend and a cloud hid him from their sight. The disciples were still gazing upwards when two brightly clad men announced to them that, just as Jesus had ascended, so too would he return (in glory).

Luke 24:36–53 On the first day of his resurrection, Jesus suddenly appeared amidst his disciples, greeting them with the peace salutation. Utterly surprised and frightened, the disciples needed some convincing and so the Lord asked them to touch him and see that he was real, not a ghost. And since, out of joy, they could still not believe their eyes, he ate before them some broiled fish and a honeycomb. Then he reminded them of his many earlier references to the Old Testament passages which announced his death and resurrection. Opening their minds to understand the Scriptures, he plainly stated that the prophecies about him were now fulfilled and promised that he would soon send them “the promise of my Father” so that they would be “clothed with power from on high.” After this he walked with them away from Jerusalem and, bidding them farewell and blessing them with both hands, he ascended. Joyfully, the disciples returned to Jerusalem, spending much time in the temple.

Wisdom. The two passages, both from the plume of Saint Luke, seem to place ascension at different times from Christ’s resurrection. Specifically, the Gospel reading suggests that the Lord ascended on the same day that he rose, whereas Acts places the event on the fortieth day after the resurrection. But this discrepancy does not matter. What matters is what happened and the outcome of that event in terms of salvation. Today we celebrate the complete transfiguration and deification of the Lord’s human side. Christ’s ascension does not mean departure from his people and from the created universe; after all, we Orthodox embrace one another at each and every liturgy, saying “Christ is in our midst! He is, he was, and he will be!” Instead, Christ’s ascension means the complete deification of the human mould he put on through his incarnation. His sanctified and ascended body, while genuinely human, was nevertheless possessed of different characteristics from this mortal coil of ours (1 Corinthians 15:35–49). Thus, without his leaving the created cosmos, at some point his body became invisible to eyes that still opened towards the world in the earthly way. Christ’s ascension therefore refers to another form of presence everywhere within the creation, not only as God, but as God incarnate, crucified, resurrected, and glorified. Ascended to heaven, he is here and he is there, everywhere, in ways which elude the present condition of our bodies. Christ’s ascension, furthermore, refers to the recapitulation of the entire universe within the ascended Christ and thus to the presentation of the creation within him, transfigured, to the Father, as the great Maximus the Confessor clarified (Difficulty 41). More important for us, however, is the fact that Christ’s ascension signifies an existential difference between him and his people. The disciples saw him taking off, or going up, not because he had indeed left, but because they were not yet on his level, to which they had been called. Even later, Saul was unworthy of the glorified Christ and, upon seeing him, was blinded by his dazzling light (Acts 9:8–9). Stephen the Martyr, however, who was pure and faithful, saw the Lord sitting at the right hand of God (Acts 7:55–56). The ascension, therefore, like Christ’s transfiguration on Tabor, was an event that made possible for the disciples to see him as he is and also to realise that they could not see him as he is. It is the same with us. Both his dazzling light and his disappearance in glory mark our incapacity to perceive him as he is, not his literal departure. But since we shall become as he is when we see him again (Colossians 3:4; 1 John 3:2), we must take his ascension as a roadmap pointing to our final destination (Matthew 13:43). After all, as he “brought us from nonbeing into being,” he “raised us up again,” leaving nothing undone until he “brought us up to heaven and bestowed on us [his] kingdom to come” (Liturgy of Saint John Chrysostom, the holy offering). This is the ultimate outcome of his incarnation: his sisters and brothers become how he is and are where he is.

Message. Christ’s ascension reveals the glory to which all believers are called.

An excerpt from D. Costache, Reading Scripture in the Orthodox Church: The Festal Cycle (Sydney: AIOCS Press, 2019) 61–63.

https://aiocs.net/shop/

Image
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid02ChRDL3D76pdDMwz5WcrK3qeMv5KLGuMQ29AUNoL31ZyatQEs5iCC4MsgdFvP3WJbl

Saint Gregory the Theologian's Romanian Orthodox Parish, Inc.
Westpac Bank BSB 032-196 Account number 648939
PayPal account: paypal.me/SGTMission

My previous reflection
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid0fZJP4kq44frJuWPFQJUQcPA7R2nDLWwjgtPQQHfejU5Szt2eJ9nCJNWCYiM6kpkl

Răzlețe: Viața întru înviere

"Înălțarea lui Hristos! Înălțarea Domnului! „Iată, sunt cu voi totdeauna, până la împlinirea veacului” (Matei 28, 20). Domnul este cu noi, întinzându-și cortul în mijlocul nostru, poporul său, pentru totdeauna (Ioan 1, 14; Apocalipsa 21, 3). Bine știind că el este acolo unde ne adunăm în numele său (Matei 18, 20), schimbăm între noi sărutul păcii la fiecare liturghie, spunând: „Hristos în mijlocul nostru! A fost, este și va fi!” Înălțarea, așadar, nu înseamnă plecare. Atunci, ce? Este ascunderea temporară a Domnului care ne pregătește loc în casa Tatălui (Ioan 14, 2–3), în împărăția sa—numele mistic al Duhului Sfânt, cel ce este pretutindeni. Astfel, în timp ce slava sa înfricoșătoare îl ține ascuns de ochii noștri pământești, slava pe care sfinții au văzut-o și continuă să o vadă (Ioan 1, 14; Fapte 7, 55; 2 Petru 1, 16–18), Domnul deschide calea pentru propria noastră înălțare în slavă. Cum spunem în liturghie, „ne-ai înviat din nou, lăsând nimic neîmplinit până ce ne-ai ridicat la cer, dăruindu-ne împărăția ta viitoare.” Suntem deja acolo, cu el și prin el, chiar dacă nu o știm încă. Într-o zi, totuși, călătoria noastră va fi recompensată: vom primi vederea adevărată. Îl vom vedea pe el, slăvitul Domn care este pretutindeni, când vom fi devenit asemenea lui (Coloseni 3, 4; 1 Ioan 3, 2), strălucind în slavă (Matei 13, 43). Acesta este misterul zilei de azi: cm am înviat împreună cu el din morți, la fel, toți am fost înălțați împreună cu el când s-a înălțat în slavă. Domnul n-a plecat nicăieri; doar că noi nu suntem în stare să-l vedem. Fie ca nici o gură să nu se deschidă spre a nega aceasta. Slăviți-l!"

Extras din D. Costache, Primăvara Ortodoxiei: Jurnal (Sydney: AIOCS Press, 2020) 68.

https://aiocs.net/shop/

The Australian Institute for Orthodox Christian Studies Ltd/AIOCS
ABN 76649025141
Westpac BSB 032-196 Account no 595961
https://www.paypal.com/paypalme/aiocsnet

English
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid036WYzXccRCzVQ2Si5GoGeNQsBEydgktNXyffLBT1htsMT5UE6EtoxSUFM7oVrVxCul

Imagine: "O icoană a Zilei a Opta." © D. Costache, octombrie 2012. Cupola katholikon-ului (bisericii principale) a Mânăstirii Pantanassa, Mangrove Mountain NSW, înainte de pictură.

Lucrări academice ale aceluiași autor:

Nature Contemplation in Clement of Alexandria: Elements of the Method
https://www.routledge.com/Nature-Contemplation-in-Clement-of-Alexandria-Elements-of-the-Method/Costache/p/book/9781032785547

A New Copernican Turn: Contemporary Cosmology, the Self, and Orthodox Science-Engaged Theology
https://www.routledge.com/A-New-Copernican-Turn-Contemporary-Cosmology-the-Self-and-Orthodox-Science-Engaged-Theology/Costache-Lewis/p/book/9781032863498

Humankind and the Cosmos: Early Christian Representations
https://brill.com/display/title/60404

Dreams, Virtue and Divine Knowledge in Early Christian Egypt
https://www.cambridge.org/au/universitypress/subjects/classical-studies/ancient-history/dreams-virtue-and-divine-knowledge-early-christian-egypt

Acces gratuit la multe din publicațiile sale de cercetare
https://aucd.academia.edu/DoruCostache

CV complet și lista publicațiilor
https://aucd.academia.edu/DoruCostache/CurriculumVitae

Random thoughts: The resurrectional life

"Christ’s ascension! The Lord’s ascension! “Remember, I am with you always, to the end of the age” (Matthew 28:20). The Lord is with us, forever pitching his tent in our midst, his people (John 1:14; Revelation 21:3). Knowing that he is where we gather in his name (Matthew 18:20), we exchange the kiss of peace at every liturgy, saying, “Christ in our midst! He was, is, and will be!” Ascension, therefore, is not departure. What is it then? It is a temporary occultation of the Lord who prepares a place for us within the Father’s home (John 14:2–3), in his kingdom—the mystical name of the Holy Spirit, who is everywhere. While hidden from our earthly eyes by his tremendous glory, which the saints have seen and continue to do so (John 1:14; Acts 7:55; 2 Peter 1:16–18), the Lord opens the way of our own glorious ascension. His ascension is the signpost of our destination. As we confess in the liturgy, “You raised us up again, and left nothing undone until you brought us up to heaven and bestowed on us your kingdom to come.” We are already there, with him and through him, but we do not know it yet. One day, however, our treading the path will be rewarded with true sight. Then we shall see him, the glorious Lord who is everywhere, when we will become like him (Colossians 3:4; 1 John 3:2), resplendent in glory (Matthew 13:43). This is the mystery of today: as we rose with him from the dead, so did all of us ascend with him when he ascended in glory. Let no mouth open to gainsay it. Glorify him!"

An excerpt from D. Costache, The Orthodox Spring: A Diary, second edition (Sydney: AIOCS Press, 2021) 71–72.

https://aiocs.net/shop/

The source of this image
https://cdm21059.contentdm.oclc.org/digital/collection/plutei/id/175695

Saint Gregory the Theologian's Romanian Orthodox Parish, Inc.
Westpac Bank BSB 032-196 Account number 648939
PayPal account: paypal.me/SGTMission

Română
https://www.facebook.com/aiocs.net/posts/pfbid02RJMu1G1aqcjpjDvsBVCWKteSdN3tsMurg2NymSTLpponyC9tGgggLJ8UYgVxd3Nxl

The previous post of this series
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid02GoH55T2F6971XJU8Hy1yqkLyTqknKBR79cf1ipTpjah42hGhwwA78X61h5WckcUjl

Academic works by the same author:

Nature Contemplation in Clement of Alexandria: Elements of the Method
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid0nNpY7dD2xMPGaghUqD6of3EiowSQe6L5sRN28y1LDBR92ggdup2mFk9cHnJCEhZkl

A New Copernican Turn: Contemporary Cosmology, the Self, and Orthodox Science-Engaged Theology
https://www.routledge.com/A-New-Copernican-Turn-Contemporary-Cosmology-the-Self-and-Orthodox-Science-Engaged-Theology/Costache-Lewis/p/book/9781032863498

Humankind and the Cosmos: Early Christian Representations
https://brill.com/display/title/60404

Dreams, Virtue and Divine Knowledge in Early Christian Egypt
https://www.cambridge.org/au/universitypress/subjects/classical-studies/ancient-history/dreams-virtue-and-divine-knowledge-early-christian-egypt

Free access to most of his research and scholarly publications
https://aucd.academia.edu/DoruCostache

Full CV and list of publications
https://aucd.academia.edu/DoruCostache/CurriculumVitae

Hristos a înviat! A Șasea Duminică Pascală
17 mai

Fapte 16,16–34 La Filippi, Pavel și Silas au alungat un demon ghicitor, care intrase într-o tânără sclavă. Pentru că fata câștiga mulți bani din ghicit, când a fost eliberată de demon stăpânii săi au căutat să se răzbune prin organizarea unui mare protest în oraș. Pavel și Silas au fost biciuiți în public și apoi încarcerați. Pe când cântau psalmi în închisoare, un cutremur s-a produs la miezul nopții, desfăcând cătușele pușcăriașilor în mod miraculos. Temnicerul i-a luat acasă la sine pe apostoli și, ascultându-le predica, a devenit credincios împreună cu toți cei din casă, după care a primit botezul.

Ioan 9,1–38 Iisus și studenții ori ucenicii săi erau în Ierusalim. Într-o sâmbătă, pe când se plimbau, au întâlnit un om care era orb din naștere. Discipolii voiau să știe al cui păcat cauzase orbirea omului. Iisus, lumina lumii, l-a vindecat însă pe orb, făcând puțină tină din țărână și din propriul său scuipat. Vindecat, omul a fost luat la întrebări de farisei, cărora nu le venea să creadă și care, ca de obicei, căutau pretexte pentru a-l aresta pe Domnul. Fostul orb a devenit un apologet, apărându-l pe Iisus ca trimis al lui Dumnezeu. În pofida faptului că a fost excomunicat, el a crezut în Fiului Omului.

Înțelepciune. Cea de a șasea duminică pascală se întoarce la tema primelor două duminici ale sezonului: credința, vederea spirituală și perceperea Luminii lumii, Hristos. Cele două pasaje vorbesc despre diverse feluri de orbire: fizică (omul născut orb), duhovnicească (ura fariseilor, mânia filippenilor) și demonică (tânăra sclavă). Dintre acestea, primul tip și cel de-al treilea erau fără vină. Nici orbul, nici sclava nu-și cauzaseră problemele pe care le aveau. Amândoi erau copleșiți de forțe pe care nu le puteau controla. A doua categorie se referă însă la orbirea de bună voie. Fariseii n-au vrut să-l recunoască pe Domnul și, mai departe, s-au arătat lipsiți de sensibilitate față de omul pe care l-au excomunicat. Stăpânii tinerei sclave nu s-au bucurat de eliberarea fetei. Filippenii au refuzat să asculte predica apostolilor. Principala cauză pentru care Domnul s-a arătat ca mântuitor este, mai mult decât orice altceva, al doilea tip de orbire. Din cauza orbirii lor îi cheamă pe oameni să-și schimbe și să-și înnoiască mintea (Matei 4,17; Romani 12,2), să se convertească, să primească Evanghelia. Revoluția pascală îi cheamă pe oameni la Lumină; ține numai de voința lor să abandoneze întunericul în care trăiesc. Faptul că văd fizic și că urmează reguli scrise ori nescrise nu contează. Orbul a văzut Lumina în inima sa mai înainte ca ochii să-i fie deschiși. Faptul că erau farisei nu i-a împiedicat pe Iosif din Arimathea și pe Nicodim să creadă în Hristos. Ceea ce contează este ca oamenii să-și deschidă mințile și inimile spre Lumina lumii, spre a vedea totul în lumina lui Hristos. Ceea ce duce la deplinătate viața umană este a-l vedea pe Hristos, Lumina pe care întunericul nu a cuprins-o. Trebuie să ne convertim la Lumină. În lumina lui Hristos, toți oamenii sunt importanți. Această Lumină este Viața lumii, Viața tuturor. Fără Lumina dătătoare de Viață nu putem împlini nimic, niciun succes nu-i îndeajuns.

Mesaj. Credincioșii primesc vederea duhovnicească prin care îi contemplă pe toți oamenii și în lumina căreia înțeleg valoarea lucrurilor.

Extras din D. Costache, Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă:
Ciclul Duminical (Sydney: AIOCS Press, 2023) 27-29.

https://aiocs.net/shop/

The Australian Institute for Orthodox Christian Studies Ltd/AIOCS
ABN 76649025141
Westpac BSB 032-196 Account no 595961
https://www.paypal.com/paypalme/aiocsnet

Sursa imaginii
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:The_Descent_into_Hell_-_Google_Art_Project.jpg

English
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid02qDYZLuBC7WLBwTENwcjXj6aVDPNmD2PzeM1UFXTtWcxrDnuFiHWQDKhc5j1X2rxUl

Christ is risen! The Sixth Paschal Sunday
17 May

Acts 16:16–34 In Philippi, Paul and Silas drove out a fortunetelling demon which had possessed a slave-girl. Because the girl had made money by divination, once she was freed her masters retaliated by organising a riot. Paul and Silas were publicly flogged and then imprisoned. While they were chanting psalms in prison, an earthquake occurred at midnight, miraculously releasing the bonds of all the prisoners. The jailer took the apostles home and upon hearing their preaching believed and was baptised along with his entire household.

John 9:1–38 Jesus and the company of disciples were in Jerusalem. While strolling on the sabbath, they met a man who had been blind from birth. The disciples were interested in knowing whose sin had caused the man’s blindness. Jesus, the light of the world, healed the man by making mud out of dust with his own spittle. The healed man was questioned by the incredulous pharisees, who were seeking reasons to arrest the Lord. The healed man became an apologist, defending Jesus as God-sent. In spite of being excommunicated, he believed in the Son of Man.

Wisdom. The Sixth Paschal Sunday reiterates the topic of the first two Sundays of the season: faith, spiritual sight, and perception of the Light of the world, Christ. The two passages present various kinds of blindness: physical (the man born blind), spiritual (the pharisaic hatred, the rage of the inhabitants of Philippi), and demonic (the slave-girl). Of these, the first and the third kind were innocent. Neither the blind man nor the slave-girl caused their predicament. Both were overpowered by forces which they could not control. But the second category included self-induced blindness. The pharisees were unwilling to recognise the Lord and insensitive to the man whom they had excommunicated. The masters of the slave-girl could not rejoice at her liberation. The inhabitants of Philippi refused the preaching of the apostles. Above all, it is because of the second kind of blindness that the Lord manifested himself as saviour—to call people to change and to renew their minds (Matthew 4:17; Romans 12:2), to convert, to adhere to the Gospel. The paschal revolution calls all people to the Light, but it is up to them to turn away from darkness. People’s bodily eyesight and the rectitude of their by-the-book opinions do not count. The blind man saw the Light in his heart before his eyes were opened. Their pharisaic allegiance did not hinder Joseph of Arimathea or Nicodemus from turning to Christ. What matters is that people open their minds and hearts to the Light of the world and see everything in Christ’s light. What fulfils human life is to see Christ, the Light who cannot be conquered by darkness. People must convert to the Light. In Christ’s light, all people matter. This Light is the Life of the world, Life for all. Without the Life-giving Light, no fulfilment is possible for us, no achievement perfect.

Message. God’s people are given spiritual sight through which they contemplate people and everything else.

An excerpt from D. Costache, Reading Scripture in the Orthodox Church: The Sunday Cycle (Sydney: AIOCS Press, 2018) 27–28.
https://aiocs.net/shop/

Saint Gregory the Theologian's Romanian Orthodox Parish, Inc.
Westpac Bank BSB 032-196 Account number 648939
PayPal account: paypal.me/SGTMission

The source of this image
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Unknown_painter_-_Resurrection_of_Christ_and_the_Harrowing_of_Hell_-_WGA23499.jpg

Română
https://www.facebook.com/aiocs.net/posts/pfbid0V4tVRNf54RWHQVjw7xHfTEH7jZZ52uj3stNMZMNUTEi5RVCkUHX5fbDU5XKaWp46l

My previous reflection
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid02ZuzdHpSoFfiJ2G61uzgBvDg6ucjF3VXGKTduq2JykYuQvLiFJobn4EJaQTyo6rbnl

ISCAST’s 15th Biennial Conference on Science and Christianity
COSAC 2026

Entangled Worlds: Seeking Understanding Through Faith and Science

6–8 November 2026
Melbourne, Australia

For information, abstract submission, and registration, check out the official website of the conference:
https://cosac.iscast.org/

Răzlețe: Viața întru înviere

"Hristos a înviat! Avansând către încheierea sezonului pascal, ajungem la o înțelegere din ce în ce mai clară a situației deplorabile a creștinismului contemporan, inclusiv în versiunea sa ortodoxă. Materialismul, xenofobia, rasismul și misoginismul sunt notele dominante, mai ales în zonele tradiționaliste ori conservatoare. Materialism? Da, averile sunt semnul alegerii divine, iar voi nu puteți deveni membri pentru că nu sunteți nici bogați, nici influenți. Xenofobie și rasism? Da, este bine să fii alb, și dacă tot suntem aici, de ce să mai fie și alții? Stai cu-ai tăi, du-te-n țara ta, înapoi; faptul că unele din convingerile tale coincid cu ale noastre nu ne interesează. Misoginism? Da, femeile trebuie să tacă, să-și pună basmale-n cap și să asculte de superiorii lor. Și așa mai departe. Aceste „valori” ale conservatorilor contrazic fățiș cele trei duminici dinaintea Înălțării. Să luăm cea de-a Patra Duminică Pascală (Fapte 9, 32–42; Ioan 5, 1–15). Unii sunt vindecați, iar o credincioasă este readusă la viață. Toate bune! Slăvit să fie Domnul! Dar se vor fi schimbat în vreun fel beneficiarii minunilor după ce-au fost eliberați din boală și din moarte? Trebuie să fi simțit ceva, nu-i așa, să fi început să vadă și să facă lucrurile altfel, astfel încât miracolele să nu fie în zadar. Bine înțeles, pentru că Scriptura nu vorbește despre viețile lor după aceste evenimente, nu putem răspunde acestor întrebări. Dar aceste întrebări sunt oricum importante, mai ales pentru noi. Ne aflăm într-o situație foarte asemănătoare, de vreme ce Hristos, înviat din morți, ne dăruiește viață, nouă celor aflați în morminte. Iar, ca înviați din morți, trebuie să umblăm întru înnoirea vieții. Dar cum? A Cincea Duminică Pascală (Fapte 11, 19–30; Ioan 4, 5–42) oferă trei răspunsuri. Mai întâi, principiul noii vieți se află înăuntrul, nu înafara noastră. Adevărata viață este a trăi prezența lui Dumnezeu în chiar inima mea, care devine izvor de apă ce țâșnește spre viața veșnică—nu o ruină peste care se așează praful zilei. Bunurile materiale nu sunt nici cine sunt eu, nici principiul vieții; aceste bunuri sunt ceea ce am sau nu am, dar ele nu mă pot defini, nu-s eul meu. Fiind bogat ori sărac nu înseamnă nimic pentru cine sunt eu. Trebuie să-mi cultiv eul, identitatea personală, pentru a nu auzi înfricoșătoarea voce de la miezul nopții, care spune că asta-i, gata, și că patima averii nu mi-a folosit la nimic (Luca 12, 20–21). În schimb, măsura eului meu—a ceea ce sunt—este dată de dulcea căldură a suflării Duhului în inima mea. A umbla întru înnoirea vieții înseamnă a cultiva harul lui Dumnezeu revărsat în inima mea. În al doilea rând, a umbla întru înnoirea vieții este a trăi o viață ca a lui Hristos, iubindu-i pe toți oamenii în mod egal. Nu contează dacă-s samarineni ori evrei! Iubirea lui Dumnezeu îi face pe toți oamenii egali, surori și frați, copii iubiți ai singurului Tată (Matei 5, 44–45). Altruismul, compasiunea și ospitalitatea față de toți trebuie să fie norma noastră, nu doar rare excepții de la regula rasismului și a xenofobiei. Rasismul și xenofobia sunt împotriva înnoirii vieții. În al treilea rând, în timp ce ucenicii erau uimiți și nu înțelegeau nimic, femeia samarineancă a devenit apostol și predica unei cetăți întregi. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ea, în duh „conservator,” s-ar fi lăsat copleșită de lașitate și ar fi tăcut, ascunzându-se cuminte îndărătul basmalei și vesel îmbrățișând „tradiția” care le interzicea femeilor să vorbească în public. A merge întru înnoirea vieții înseamnă a discerne că nici stereotipurile privind genul și nici obiceiurile strămoșești nu pot defini umanitatea cuiva. Nu în Hristos. Lașitatea și curajul nu țin de apartenența cuiva la un gen sau la altul; ambele țin de caracterul omului. Femeile nu trebuie să tacă în biserică și nici să poarte basmaua supunerii ca semn al genului de care aparțin. Când vei purta și tu, bărbat arogant, propria ta basma a supunerii? Nu suntem toți, bărbați și femei, miresele lui Hristos? Și când vei tăcea și tu smerit, bărbat arogant ce ești, în loc să răstălmăcești Evanghelia lui Hristos? Nu trebuie să ascultăm toți de Domnul? A umbla întru înnoirea vieții ca purtători ai mesajului pascal înseamnă a deschide ochii înțelegerii noastre. Asta ne învață, de fapt, cea de-a Șasea Duminică Pascală (Fapte 16, 16–34; Ioan 9, 1–38): să vedem și să facem lucrurile diferit, nu precum odraslele Turnului Babel. Înseamnă a vedea lucrurile în lumina Domnului înviat, a trăi și a face lucrurile pe măsură. Aceasta este lucrarea pascală a lui Hristos, și Evanghelia nu promite nimic altceva. Fie ca nici o gură să nu se deschidă spre a nega aceasta. Slava lui să fie!"

Extras din D. Costache, Primăvara Ortodoxiei: Jurnal (Sydney: AIOCS Press, 2020) 66–68.

https://aiocs.net/shop/

The Australian Institute for Orthodox Christian Studies Ltd/AIOCS
ABN 76649025141
Westpac BSB 032-196 Account no 595961
https://www.paypal.com/paypalme/aiocsnet

English
https://www.facebook.com/sgtmission/posts/pfbid0DUJNnCudhHQ7BRJcd6kAYT7bHoD3Rdeoe6xxCrmamXCnPBZdaUhNqqc9phc71V8fl

Imagine: "O icoană a Zilei a Opta." © D. Costache, octombrie 2012. Cupola katholikon-ului (bisericii principale) a Mânăstirii Pantanassa, Mangrove Mountain NSW, înainte de pictură.

Lucrări academice ale aceluiași autor:

Nature Contemplation in Clement of Alexandria: Elements of the Method
https://www.routledge.com/Nature-Contemplation-in-Clement-of-Alexandria-Elements-of-the-Method/Costache/p/book/9781032785547

A New Copernican Turn: Contemporary Cosmology, the Self, and Orthodox Science-Engaged Theology
https://www.routledge.com/A-New-Copernican-Turn-Contemporary-Cosmology-the-Self-and-Orthodox-Science-Engaged-Theology/Costache-Lewis/p/book/9781032863498

Humankind and the Cosmos: Early Christian Representations
https://brill.com/display/title/60404

Dreams, Virtue and Divine Knowledge in Early Christian Egypt
https://www.cambridge.org/au/universitypress/subjects/classical-studies/ancient-history/dreams-virtue-and-divine-knowledge-early-christian-egypt

Acces gratuit la multe din publicațiile sale de cercetare
https://aucd.academia.edu/DoruCostache

CV complet și lista publicațiilor
https://aucd.academia.edu/DoruCostache/CurriculumVitae