01/08/2023
Orașele de peste 20 de ani vor fi cu totul diferite de cele de astăzi, dacă vom continua să ne îndreptăm spre un viitor alimentat de energie curată și vom alege în mod constant transportul alternativ. Acestea vor fi spații verzi, respirabile, cu un număr mult mai redus de mașini cu ardere internă, înlocuite de vehicule electrice, biciclete, trotinete și roți electrice, transformând orașele în spații prietenoase pentru oameni, nu doar pentru mașini.
Datorită utilizării vehiculelor electrice, poluarea aerului va scădea, transformând orașele în medii mult mai sănătoase pentru locuitorii săi. De asemenea, nivelul de zgomot din orașe va scădea semnificativ, creând un mediu mai liniștit și mai relaxant.
Orașele viitorului vor fi centrate pe oameni și pe nevoile lor. Cu tehnologia avansată și viziunea orientată spre durabilitate, putem crea un viitor urban în care mobilitatea este rapidă, eficientă și prietenoasă cu mediul.
Foto Medium
12/07/2023
Dragi prieteni ai mobilității urbane,
Casca de protecție poate părea un accesoriu neimportant sau chiar o piedică pentru o plimbare relaxată pe bicicletă, trotinetă sau monociclu electric. Dar, în realitate, este o piesă esențială a echipamentului vostru de siguranță, un gardian silențios care poate face diferența între un incident minor și unul cu consecințe serioase.
Nu lăsați aspectul sau discomfortul temporar să vă împiedice să purtați casca. Este, de departe, cel mai eficient mod de a vă proteja capul și creierul în cazul unui accident neașteptat.
Amintiți-vă că indiferent cât de pricepuți sau atenți sunteți pe drum, nu aveți control asupra întâmplărilor neașteptate sau a acțiunilor altor participanți la trafic. Purtați-vă casca cu mândrie, știind că sunteți responsabili nu doar cu propriul vostru bine, dar contribuiți și la promovarea unei culturi a siguranței în comunitatea de mobilitate urbană.
08/07/2023
Dragă bunică,
Înțeleg că ești tentată să te grăbești pe trecerea de pietoni, sperând să ajungi în siguranță de cealaltă parte. Dar, te rog, ia-ți timp. Chiar dacă poate părea frustrant să aștepți, este mult mai sigur să fii precaută. Șoferii nu sunt întotdeauna atât de atenți pe cât ar trebui, iar viteza te poate face mai greu de observat.
Știu că îți place să te bucuri de plimbările tale, bunica mea curajoasă. Așa că, te rog, încetinește puțin. Siguranța ta este cea mai importantă pentru noi toți.
06/07/2023
Dragi șoferi,
Știm că găsirea unui loc de parcare poate fi o provocare în orașele aglomerate, dar vă rugăm să fiți conștienți de impactul pe care îl are parcarea pe banda destinată bicicletelor.
Aceste benzi sunt amenajate special pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru utilizatorii de vehicule alternative. Atunci când blocăm aceste căi, forțăm utilizatorii să intre în traficul general, ceea ce poate fi periculos și intimidează oameni să încerce aceste mijloace alternative de transport.
Este esențial să creăm un mediu sigur și prietenos pentru toți utilizatorii străzilor noastre, fie că sunt pietoni, bicicliști sau șoferi.
Foto Opinia Timisoarei
05/07/2023
Comunitatea noastră se confruntă cu provocări diverse în contextul evoluției transportului urban. Fie că ești pieton preocupat de siguranța pe trotuare, trotinetist frustrat de lipsa de infrastructură adecvată, șoferiță în căutarea unui echilibru între nevoia de parcări și dezvoltarea noilor forme de mobilitate, totul se reduce la o singură concluzie: avem nevoie de dialog și de adaptare.
04/07/2023
Ești pieton și te deranjează bicicletele, trotinetele și roțile electrice? Trotuarul, ultimul tău refugiu, e invadat de mici bolizi electrici și trotinete de închiriat aruncate grămadă? Nu erau suficiente mașinile parcate agresiv, chioșcurile, tonetele și stalpii montați parcă în ciuda ta?
Ai dreptate să fii deranjat. Trăim într-un oraș care nu s-a adaptat încă la prezent și nu are planuri clare pentru viitor. Sunt cateva lucruri importante de făcut în următorii ani.
O infrastructură bine dezvoltată și mai sigură pentru vehiculele alternative este esențială, cu benzi dedicate, largi și bine marcate, separate fizic de restul traficului. Sunt necesare locuri de parcare special amenajate vor preveni abandonul neregulat al vehiculelor pe trotuare și în alte locuri nepotrivite.
Implementarea unui program de educație axat pe regulile de circulație și conduita responsabilă în trafic va putea contribui la crearea unui mediu de circulație sigur și respectuos. Școala de Roată Electrică își găsește sensul în nevoia de a forma o noua generație de utilizatori de vehicule alternative.