30/01/2022
ION L. CARAGIALE. Aniversare
170 ani de la naștere ( 30 ian. 2022 )
- Născut la 30 ian.1852, Haimanale, Ploiești, azi I. L. Caragiale ;
- Decedat la 8 / 9 iunie 1912, Berlin .
A fost prozator, dramaturg, poet, traducător, gazetar. Fiul lui Luca Caragiali și al Ecaterinei ( născută Karaboa ). Interesul pentru teatru era în tradiția familială : tatăl, înainte de a fi administrator de moșie, avocat, magistrat- fusese actor ; doi unchi, Costache Caragiali ( 1815- 1877 ) și Iorgu ( 1826 - 1894 ), sunt actori, autori dramatici, conducători de trupe teatrale. Clasele primare la Școala Domnească și Gimnaziul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești. Frecventează cursurile de declamație și mimică ale unchiului său Costache la Conservatorul din București ( 1868- 1870 ). Ocupa posturi mărunte : copist la Tribunalul din Ploiești, sufler și copist la Teatrul Național din București.
La 31 octombrie 1873, I. L. Caragiale. debutează în " Telegraful român " și începe să publice în " Ghimpele ".Redactor, corector, girant responsabil, conducător la diverse publicații. Intră în redacția ziarului " Timpul " ( 1878- 1882 ) alături de Eminescu și Slavici, prin intermediul cărora se apropie și de " Junimea ", unde citește comedia " O noapte furtunoasă " ( 1879 ), apoi " Conu Leonida față cu reacțiunea " ( 1879 ), ambele reprezentate pe scena Teatrului Național din București. În 1890 începe să publice nuvele, povestiri precum și o primă piesă din seria momentelor : " Gran' Hotel < Victoria Română > " .
Părăsind redacția ziarului " Timpul ", este numit de V. A. Urechia revizor școlar în jud. Neamț, Suceava, Argeș, Vâlcea. Funcționar la Regia Monopolurilor ( 1884 ), o cunoaște pe Maria Constantinescu din București, mama scriitorului MATEIU I. CARAGIALE. Director general al Teatrului Național din București ( 1888- 1889 ). Se impune prin piesa " O scrisoare pierdută ". Premiera pe scena Nationalului bucureștean, la 13 noiembrie 1884. Un an mai târziu i se reprezintă " D- ale carnavalului ". Se căsătorește cu Alexandrina Burelly, cu care are doi copii : Luca Ion ( alintat Luky ,1893- 1921 ) și Ecaterina ( căsătorită Logardi ). Dintr- o relație extraconjugală, Caragiale mai are un fiu, pe Mateiu l. Caragiale, legitimat, de a cărui educație s- a ocupat îndeaproape.
După 1889, Caragiale se orientează, spre proză psihologică, de analiză ( " O făclie de Paște " , " În vreme de război " ) și spre dramă ( " Năpasta " ). În 1892 apare volumul de proză " Note și schițe " și editează revista umoristică " Moftul român " ( 1893 ). Se desparte de cercul " Junimii " , față de care va formula rezerve s atacuri ( 1892 ) , căutând alte asocieri. Berăria de la Hotelul Universal supranumită " Tunelul Caragiale " ( 1893 ) , " Berăria Academică Bene Bibendi " din strada Șalari ( 1894 ) și restaurantul gării din Buzău ( 1895 ) nu- i aduc prosperitatea așteptată. Scrie și regizează spectacolul omagial " 100 de ani. Revista istorică națională a sec. XIX ", la Teatrul Național din București ( 1899 ) .
" Berăria cooperativă " și " Berăria Gambrinus " din Piața Teatrului nu sunt mai viabile decât cele anterioare. În 1903 primește o parte din moștenirea lăsată de mătușa Mamulo. Acuzat public de plagiat de către un publicist obscur, C. A. Ionescu - Caion, Caragiale devine subiectul unui imens scandal de presă și justiție ( 1901- 1902 ), culminând cu fulminanta pledoarie a lui B. St. Delavrancea, în apărarea lui Caragiale dar și prin achitarea calomniatorului. Repetatele insuccese, contestări, atacuri, precum și afacerea " Caion ", îl determină pe Caragiale să se expatrieze ( 1905 ), stabilindu- se cu întreaga familie la Berlin.
Urmărește de aici, cu viu interes, mișcarea politică și literară din țară, reacționând violent în momentul tragic al răscoalelor țărănești, cu studiul sociologic cu accente pamfletare " 1907, din primăvară până- n toamnă " ( publicat inițial în germană, în ziarul " Die Zeit " ). Ultimele creații în proză îi apar în volumul " Schițe nouă " ( 1910 ). În 1911 participa la Blaj, la serbările ASTRA, asistând la zborul lui Aurel Vlaicu. Se reîntoarce în Germania, unde moare la scurtă vreme.
☆ Alte scrieri de I. L. Caragiale.
" Teatru " ( cu o prefață de Titu Maiorescu, 1890 ) ;
" Note și schițe " ( 1892 ) ;
" Notițe și fragmente literare " ( 1901 ) ;
" Mitică " , 1902 ;
" Opere complete " , l- lll, 1908 ;
De opera originală se leagă și vreo 25 de " traduceri ", prelucrări, adaptări din autori precum Mark Twain ( pare- se scriitorul preferat al lui Caragiale ), Edgar A. Poe, Niccollo Machiavelli și din câteva basme orientale ( inclusiv o povestire japoneză ) care l- au inspirat pe autorul prozelor " Abu - Hassan ", " Calul dracului ", " Kir Ianulea ".
Sursa :
" Mic dicționar- scriitori români " de Mircea Zaciu și colaboratorii. Editura Științifică și Enciclopedică, 1978 ;
" 100 Cei mai mari scriitori români. Ediția a ll- a revizuită. Lucrare elaborata sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Autor Mircea Ghițulescu și colaboratorii. Editura Lider, 2005.
