31/07/2026
Romanţa ultimului sărut
– Ion Minulescu Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îți sărută gura
Îți soarbe lacomă și respirarea
Cu care-ți prelungești caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ți-a creionat-o după chipul său
– Așa cm i-a dictat-o inspirarea!…
Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce-mpăcați cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Și-n gură cu câte o floare, Culeasă-anume pentru cine moare!…
Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără… „va urma”.
Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ți voi lăsa – drept amintire –
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Și… „Veșnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare De țuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ți purtară
Coșciugul în spinare.
Oprește-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât așa
Cum a vrut Ea…
Și tot așa va săruta mereu,
Fiindcă – fatal – nu sărut
Eu,
Sărută numai Gura mea…