25/03/2026
💗 Concurs „Reflecții despre viață” cu tema „Mama și copilul ei”
🫶 În perioada 25-30 martie 2026 VOTĂM câștigătorii concursului de fotografie „Reflecții despre Viață” ediţia a II-a!
🌟Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” organizează o expoziție-concurs de fotografie online, a studenților de la Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, cu tema „Mama și copilul ei”, ce dorește să constituie o invitație la a reflecta asupra momentelor de afecțiune profundă, grijă și iubire nețărmurită dintre mama și pruncul ei.
😇 Fotografiile ne dorim să devină mijloc de educație socială și să încurajeze schimbări pozitive în viețile tuturor privitorilor!
🎁 Marți, 31 martie 2026, vor fi premiate primele 3 fotografii (nr. de like-uri) și studentul cu cele mai multe aprecieri (like-uri) cumulate la toate fotografiile înscrise!
🏆Premiile vor fi acordate în funcție de numărul de aprecieri (like-uri) primite de fotografiile postate pe pagina de Facebook Teologie Ortodoxă-Asistență Socială Iași.
💌Fotografiile pot fi distribuite pe alte pagini sau rețele sociale, însă vor fi luate în calcul doar aprecierile de pe pagina curentă.
🙏Mult succes!
25/03/2026
🤩În perioada 20–22 martie 2026, ansamblul de servicii socio-medicale și educaționale din satul Hârja, comuna Oituz, județul Bacău, a găzduit un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aparținând specializării Teologie Ortodoxă – Asistență Socială.
Experiență filantropică și formare profesională pentru studenții de la Teologie, la Hârja
În perioada 20–22 martie 2026, ansamblul de servicii socio-medicale și educaționale din satul Hârja, comuna Oituz, județul Bacău, a găzduit un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din I...
25/03/2026
🥰În contextul manifestărilor dedicate Lunii pentru Viață 2026, comunitatea academică a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, prin specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, a organizat o serie de evenimente formative care au depășit cadrul strict didactic, devenind adevărate exerciții de interacțiune socială și implicare umană.
😇Sub îndemnul Pro Viață din acest an, „Solidaritate pentru amândoi”, studenții și cadrele didactice au construit punți între generații, între teorie și practică, precum și între reflecție și acțiune.
Studenții teologi ieșeni, implicați în activități pro-viață dedicate comunității
În contextul manifestărilor dedicate Lunii pentru Viață 2026, comunitatea academică a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, prin specializarea Teologie Ortodoxă – Asistență Socială, a organizat o serie de evenimente formative care au depășit cad...
18/03/2026
🌟Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași „Sfântul Dumitru Stăniloae”, specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, a organizat marți, 17 martie 2026, în cadrul Cercului de Asistență Socială „Mitropolit Pimen Georgescu”, în Sala Ecclesia Muzeul Mitropolitan Iași, workshop-ul „Cum să sprijin viața?”, ediția a II-a, dedicată Lunii pentru Viață. Întâlnirea a adus în prim-plan tema de anul acesta „Solidaritate pentru amândoi”, subliniind responsabilitatea comunității de a oferi sprijin concret atât mamei, cât și copilului.
🥰Maria Bodale, președinta Studenți pentru Viață Iași, cu ajutorul Bianca Cîrdei, a împărtășit participanților experiențe și exemple concrete de implicare în sprijinul femeilor aflate în criză de sarcină. Dialogul deschis și reflecțiile comune au scos în evidență faptul că sprijinirea vieții nu este doar un ideal, ci o chemare la faptă, la implicare, la solidaritate asumată față de aproapele nostru, în lumina valorilor creștine.
🌸În cadrul workshop-ului, a fost clarificată și diferența dintre perspectivele pro-viață, pro-avort, pro-alegere și anti-avort, oferindu-se participanților un cadru de înțelegere nuanțat și argumentat al acestor poziții. De asemenea, în grupuri, s-au făcut activități aplicative care au implicat rolul asistentului social în interacțiunea cu o femeie aflată în criză de sarcină, evidențiindu-se importanța empatiei, comunicării adecvate și a intervenției profesioniste în astfel de situații sensibile.
🙏 Prin astfel de întâlniri, tinerii sunt încurajați să devină mărturisitori ai demnității vieții și să transforme compasiunea în fapte concrete de sprijin uman.
👉Mai multe detalii despre activităţile facultății pe site-ul: https://www.teologie.uaic.ro/studenti/activitati-studentesti/sociala/
16/03/2026
🤩Workshop „Cum să sprijin viața?” ediția a II-a
🗣️În contextul Lunii pentru Viață 2026, vă invităm să participați la workshop-ul „Cum să sprijin viața?”, organizat în cadrul Cercului de Asistență Socială „Mitropolit Pimen Georgescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” prin specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, cu sprijinul Studenți pentru Viață Iași.
📍 Sala Ecclesia a Muzeului Mitropolitan Iași
📅 17 martie 2026
🕐 ora 13:00
💫 Într-o perioadă în care valoarea vieții și drepturile fundamentale ale persoanei sunt tot mai des dezbătute, devine esențial ca tinerii să descopere modalități concrete prin care pot susține și proteja viața.
😇În acord cu tema Lunii pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi”, întâlnirea își propune să aducă în atenție importanța sprijinului uman, comunitar și social oferit atât mamei, cât și copilului, dar și familiei aflate la început de drum.
🎙 Invitată: Maria Bodale – președinta Studenți pentru Viață Iași
🌟 Primul pas spre o societate mai solidară și mai atentă la demnitatea umană începe prin implicare! Vă așteptăm cu drag!
15/03/2026
🥰Atelier Creativ „Viața ca dar”, Ediția a II-a, Solidaritate pentru amândoi
😇Fiecare lucrare realizată în cadrul Atelierului Creativ „Viața ca dar” este o mărturie a faptului că viața este cel mai prețios dar pe care Dumnezeu îl oferă omului.
🥰Prin aceste afișe, studenții și seniorii au exprimat, împreună, adevărul credinței noastre: viața trebuie primită cu recunoștință, ocrotită cu responsabilitate și împărtășită cu dragoste.
✨Mulțumim, Bianca Cîrdei, pentru grija de a surprinde aceste momente prețioase!
🙏Aceste lucrări sunt semn al solidarității dintre generații și al respectului pentru darul sfânt al vieții!
15/03/2026
🎨 Atelier Creativ „Viața ca dar”, Ediția a II-a
👥 În cadrul Lunii pentru Viață 2026, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae”, specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, au participat împreună cu seniorii de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din Iași, la un atelier creativ Pro Viață.
🎁Studenții și bunicile centrului au colaborat la realizarea de afișe care exprimă simbolic viața ca „dar de la Dumnezeu” ce vor fi folosite la Marșul pentru Viață din 28 martie 2026.
🗣 Fiecare afiș realizat a devenit, astfel, un prilej de conversație și reflecție asupra valorii vieții, responsabilității față de aproapele și importanței solidarității în comunitate, în acord cu tema Lunii pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi”.
🫂Marșul pentru Viață rămâne un moment de unitate în jurul valorilor creștine și al respectului pentru viață, iar acest atelier creativ devine o mărturie a solidarității dintre generații!
🙏 Ne vedem la Marșul pentru Viață din 28 martie 2026!
📌 Coordonatori atelier:
🖍️lect. univ. dr. Polixenia Nistor
🖍️asist. univ. drd. Oana-Andreea Neagu
🖍️asistent social drd. Ionela Brînză-Abunei
13/03/2026
✒️ Concurs de creație literară „Cuvinte despre solidaritate și speranță” – Darul Vieții, Ediția a II-a
✍️ Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” invită studenții creativi și pasionați de literatură de la toate specializările facultății noastre să participe la Concursul de creație literară „Darul Vieții – Ediția a II-a”, cu tema „Cuvinte despre solidaritate și speranță”, organizat în cadrul Lunii pentru viață 2026.
🫂Tema concursului își propune să evidențieze importanța solidarității umane, în mod special în contextul Lunii pentru viață, luând ca reper tema „Solidaritate pentru amândoi”. Aceasta subliniază nevoia de sprijin real oferit atât mamei, cât și copilului, dar și ambilor părinți aflați la început de drum în întemeierea unei familii.
✒️ Categorii de creație:
🖋 Poezie
🖋 Proză
🖋 Teatru
💞 Tema încurajează studenții să exploreze modul în care empatia, responsabilitatea și grija pot crea adevărate rețele de sprijin care să susțină viața, demnitatea și nădejdea celor care trec prin momente de fragilitate.
📩 Înscrierile se realizează în perioada 13–30 martie 2026, prin trimiterea lucrărilor (max. 1 creație pentru fiecare categorie) organizatorilor.
🎤 Lucrările selectate vor fi citite în cadrul evenimentului, iar câștigătorii vor fi desemnați în funcție de voturile primite de la studenții participanți.
🎁 Premii speciale vor fi oferite celor mai apreciate creații literare din fiecare categorie!
13/03/2026
😇 Prelegerea tematică „Serviciile medico-sociale și planul de intervenție pentru familia dezavantajată” - eveniment organizat la inițiativa pr. lect. univ. dr. Ilarion Mâță, joi, 12 martie 2026, în cadrul Lunii Asistenței Sociale, având ca invitată pe Emilia Gheorghiasa, asistent social principal, coordonator al Centrului de Suport pentru Situații de Urgență/Criză al Fundația Medicală Providența, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
👩🏻💼 Întâlnirea a oferit studenților o perspectivă aplicată asupra rolului și responsabilităților asistentului social într-o unitate medicală, evidențiind modul în care intervenția asistentului social completează actul medical și contribuie la abordarea integrată a nevoilor pacientului, din perspectivă bio-psiho-socială.
🗣️În cadrul prezentării, invitata a împărtășit din experiența activității sale profesionale, detaliind atribuțiile specifice ale asistentului social în cadrul clinicii, etapele elaborării și implementării planului de intervenție pentru pacienții și familiile aflate în situații de vulnerabilitate, precum și inițiativele comunitare dezvoltate de Policlinica Providența, printre care și caravanele medicale menite să faciliteze accesul la servicii și sprijin pentru persoanele din medii izolate sau defavorizate.
🤗 Mulțumim pentru prezență doamnei Emilia Gheorghiasa, care ne-a impresionat prin delicatețea, răbdarea și grija pe care o manifestă față de oamenii pe care îi sprijină, arătând cm profesia de asistent social nu înseamnă doar competență profesională, ci și o sensibilitate față de suferința și nevoile aproapelui!
12/03/2026
🥰Responsabilitate și solidaritate umană – o întâlnire „de suflet” cu experiențele de viață
⚡️În contextul activităților dedicate Lunii pentru viață, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” prin specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială a organizat cea de-a II-a ediție a dezbaterii „Dreptul la viață vs. Drepturile individuale”, în cadrul Cercului de Asistență Socială „Mitropolit Pimen Georgescu”.
👥Întâlnirea a adus față în față studenții specializării Teologie Ortodoxă Asistență Socială, coordonați de lect. univ. dr. Polixenia Nistor, și seniorii Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din Iași, îndrumați de asistent social Ionela Brînză-Abunei, într-un dialog profund despre valoarea vieții, responsabilitate și solidaritate, moderat de asist. univ. drd. Oana-Andreea Neagu.
🗣️Studenții au deschis dezbaterea, lansând întrebări de reflecție, iar bunicii au răspuns cu darul lor cel mai prețios: experiența vieții și înțelepciunea vârstei. Am ascultat împreună mărturii emoționant de frumoase, dar și istorii sfâșietor de dureroase, care ne-au reamintit că fiecare viață poartă o cruce, dar și o lumină.
❤️ Admirăm sinceritatea și prețuim căldura bunicilor, care ne-au oferit lecții de viață, credință și demnitate umană!
🙏 Felicităm studenții care au răspuns chemării la acest dialog viu, arătând interes, sensibilitate și dorință de implicare!
🙏 Mulțumim gazdelor noastre, Protopopiatul II Iași și Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, pentru primire și transmitem toată aprecierea pentru grija constantă față de vârstnici!
🫂 Astfel de întâlniri ne arată că viața devine cu adevărat deplină atunci când este trăită în comuniune, iar generațiile se ascultă, se sprijină și se îmbogățesc reciproc!
11/03/2026
🏫În Sala Eclesia din cadrul Muzeul Mitropolitan Iași a avut loc, marți, 10 martie 2026, Masa rotundă „Solidari în lupta cu frica de a întemeia o familie”, un eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, în contextul Lunii pentru viață.
🌟La iniţiativa Părintelui Decan, conf. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, întâlnirea a reunit cadre didactice, specialiști și studenți de la toate cele trei specializări ale facultății – Teologie Pastorală, Teologie Ortodoxă Asistență Socială și Artă Sacră.
✨Evenimentul, concentrat în jurul unei teme actuale, a fost moderat de monahia Lect. univ. dr. Polixenia Nistor şi asist. univ. drd. Oana Neagu.
⭐️Doamna preoteasă Diana Elena Siminciuc , consilier în comunicare prin metoda ESPERE, a abordat tema dintr-o perspectivă practică și psihologică. În intervenția sa, a prezentat cele trei niveluri de comunicare: rațional, emoțional și simbolic, subliniind importanța comunicării autentice în relațiile de cuplu și a evidențiat ideea că relațiile sănătoase se construiesc prin asumare, sinceritate și capacitatea de a vedea, asculta și înțelege pe cel de lângă noi.
⭐️Doamna asistent social Vasiliu Elena , din cadrul Primăriei Comunei Aroneanu, a vorbit despre trăirea personală a fricii, dar și despre nevoia de abandon în mâinile lui Dumnezeu, cu scopul de a primi cea ce are de oferit viața. Pornind de la experiența directă a lucrului cu familii aflate în situații diverse, dumneaei a subliniat rolul solidarității umane în depășirea situațiilor de frică.
⭐️Pr. lect. univ. dr. Cristian-Alexandru Barnea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a subliniat ideea că Taina Cununiei reprezintă o chemare la jertfelnicie, responsabilitate și creștere duhovnicească, iar frica de a întemeia o familie poate fi depășită atunci când relația se întemeiază pe credința în ajutorul lui Dumnezeu, pe încrederea reciprocă și bucuria de a face binele cu toată inima.
⭐️Părintele Ghelasie, starețul Mănăstirii Făgețel, Harghita, a subliniat faptul că frica apare atunci când omul își pierde reperele spirituale și când privește viitorul exclusiv prin prisma incertitudinilor lumii.
🌸Discuțiile au fost completate de intervențiile studenților, care au adus în dialog propriile îngrijorări și întrebări legate de relațiile de cuplu, responsabilitatea familială și provocările generației tinere.
🙏Mulțumim tuturor invitaților și participanților, care au făcut parte din această frumoasă și constructivă întâlnire!