27/07/2026
"– Tati... îmi cumperi și mie o trotinetă electrică, așa ca a lui George de la patru?
I-am cerut și mamei, dar ea nu vrea să-mi cumpere. Zice că sunt prea mic..."
Tatăl ridică privirea din telefonul în care scrola pe TikTok și zâmbi.
"– Hmmm... prea mic? S-o creadă ea! Ai terminat clasa a patra. Ești băiat mare deja. Vrei să-ți zic ce făceam eu când eram de vârsta ta...?"
Ochii tânărului David se luminaseră instant când vazu cm părintele îl privea de-acum ca pe un bărbat adevărat și nu mai era copilul drăgălit de mamă.
"– Tati, chiar îmi iei o trotinetă electrică?
– Da! O să-ți comand una mai mare, să-ți fie bună și la anu'."
Când mama auzi discuția, se împotrivi imediat.
"– Are doar zece ani! Nu vezi câte accidente dau ăștia la știri zilnic cu prostiile astea de trotinete.
Vrei să îți vină Poliția la ușă pentru fiu-tu?"
"– Ei, hai! Exagerezi femeie, răspunse tatăl. Până ce și lu' copchilu ăla de la etajul patru i-o luat tac-su trotinetă. Nu vreau ca băiatul să fie mai prost în fața celorlalți.
O să invețe el. Că toți am fost copii și am învățat.
În următoarele zile, tatăl căută pe internet și comandă o trotinetă de pe un site din China. Era una puternică, frumoasă, cu suspensii și chiar mai ieftină decât cele ale celorlalți copii.
"– Păi nu-i iau eu băiatului!" spuse bărbatul mândru după ce făcu plata cu cardu.
După câteva zile coletul ajunse prin curierat și începu să-i asambleze copilului noua achiziție.
Băiatul își privea trotineta ca pe cea mai frumoasă comoară din lume.
"– Mulțumesc, tati! E cea mai tare! Ești cel mai tare!"
Tatăl lăsă șurubelnița din mână și îi ciufuli părul din frunte, îmbărbătându-l.
"– Păi ce... mă-sii! Un băiat am. Las' să te bucuri, că de-aia e vacanță."
Mama îi privea pe cei doi în tăcere. Voia să se bucure, însă în suflet avea o neliniște pe care nu și-o putea explica.
În fiecare zi, David ieșea afară, în jurul blocului, cu prietenii. Toți îi admirau noua trotinetă.
"– Uau! A ta merge mult mai repede! spuse George."
David zâmbi mândru. Pentru prima dată se simțea important în fața celorlalți copii.
La un moment dat, gașca hotărâ să meargă în cartierul vecin. David acceleră trotineta pe trotuar, iar la trecerea de pietoni din entuziasm și din încrederea că „mașinile vor opri”, intră dorect în traversare cu viteză.
Tot cu viteză venea și o mașină din dreapta. Bărbatul de la volan îl văzu, însă mult prea târziu, căci copilul îi apăruse pur și simplu în față.
Urmează un scrâșnet puternic de frâne, o bubuitură în bara din față și apoi liniște. Multă liniște și nimeni în jur, căci toți ceilalți copii fugiseră.
Trotineta se rostogoli câțiva metri mai departe și rămase nemișcată. Tot nemișcat, pe asfalt, în fața mașinii încinse era acum și copilul.
După câteva ore îl gasim pe un pat de spital, conectat la aparate, cu fața-i plină de zgârieturi și mai toată acoperită de firele și bandajele care-l țineau imobilizat.
„– Doamne... ia-mi mie anii și dă-i-i lui...” Se auzea printre lacrimile mamei.
Tatăl îl privea acum tăcut de pe un scaun.
Își acoperea din când în când fața cu palmele și pufnea la fiecare trecere cu mâinile peste față, căci copilul pe care el îl văzuse deja „bărbat” era, de fapt, doar un băiețel de zece ani. Un copil care încă dormea cu lumina aprinsă, care încă trebuia să fie protejat de propriile impulsuri ale inocenței.
Tot impulsurile erau și cele care acum se auzeau regulat din difuzoarele aparatelor: bip... bip... bip...
Dragilor,
Am scris această istorioară doar pentru a vă face să înțelegeți că există cadouri pe care ați face bine să le cumpărați la timpul lor.
O jucărie mai poate aștepta. Un nou tip de trotinetă electrică... cu siguranță va apărea și anul viitor, însă viața copilului vostru nu poate fi răscumpărată niciodată, oricât de mult ați încerca.
Poate că cel mai mare act de iubire al unui părinte nu este să-i ofere copilului tot ceea ce își dorește, ci să aibă curajul să îi spună:
„Încă nu, fiule! Te iubesc prea mult ca să te pierd dintr-o prostie."
Seară faină să aveți!
