Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava Așezământ de educație și cultură prin care valorile vor dăinui peste veacuri

22/05/2026
22/05/2026
📖 Cu inimile pline de tristețe, ne luăm rămas bun de la domnul profesor și fost director al Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suce...
02/09/2025

📖 Cu inimile pline de tristețe, ne luăm rămas bun de la domnul profesor și fost director al Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, Enache Mircea, un om care și-a dedicat întreaga viață școlii, copiilor și educației.
Între 20 octombrie 1964 și iunie 2001, timp de 37 de ani, a fost prezent zi de zi în viața acestei școli ca profesor de limba română și director. Cu dăruire și pasiune, a format generații de elevi, insuflându-le dragostea pentru literatură și pentru frumos. Pentru mulți dintre noi, a fost nu doar un profesor, ci și un mentor, un sprijin, un model de seriozitate și omenie.
Ca director, a știut să fie ferm și corect, dar și apropiat și înțelegător. Ne vom aminti mereu de felul în care știa să asculte, să sfătuiască și să încurajeze, dar și de bucuria cu care sărbătorea fiecare reușită a școlii și a colegilor săi. Pentru noi, a fost mai mult decât un conducător – a fost un părinte spiritual, un prieten, un om care a știut să ne apropie și să ne unească.
🌿 Moștenirea sa rămâne vie în tot ceea ce a clădit: în sufletele noastre, în munca noastră de zi cu zi și în imaginea școlii pe care a iubit-o și a slujit-o cu atâta credință.
✝️ Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dăruiască odihna binemeritată, iar familiei îndurerate îi transmitem toată compasiunea, respectul și sprijinul nostru!
Colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale Nr. 6

📢 ANUNȚ IMPORTANT – ÎNSCRIERI LA GRĂDINIȚĂ 🎒Dragi părinți,Grădinița Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava mai poate primi câți...
15/08/2025

📢 ANUNȚ IMPORTANT – ÎNSCRIERI LA GRĂDINIȚĂ 🎒

Dragi părinți,
Grădinița Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava mai poate primi câțiva preșcolari pentru anul școlar 2025–2026!

📘 Ce oferim?
●Activități educaționale conform Curriculumului național pentru educația timpurie
●Sprijin emoțional și social pentru o dezvoltare armonioasă
●Cadre didactice calificate, titulare, cu experiență și pasiune pentru educație
●Săli de clasă moderne, dotate cu materiale didactice variate
●Spații de joacă interioare și exterioare sigure și atractive

🏫 Programul grădiniței:
Program scurt: 08:00 – 12:00

😍 Grupe mici, mijlocii și mari

📍 Locația: strada 22 Decembrie nr. 189, Suceava

🌺 Credem că fiecare copil este unic și merită să fie valorizat și ghidat cu blândețe și profesionalism.
Vă așteptăm cu drag să ne cunoaștem! 🌟🌞

O zi cu mari emoții pentru generația de foști elevi ai Scolii Gimnaziale Nr. 6 Suceava !Data de 19 iulie 2025 va rămâne ...
22/07/2025

O zi cu mari emoții pentru generația de foști elevi ai Scolii Gimnaziale Nr. 6 Suceava !
Data de 19 iulie 2025 va rămâne în mintea, inima și sufletul foștilor elevi și dascăli, ca o amintire vie. Promoția 1974-1975 și-a adunat elevii.
50 de ani au trecut ca un freamăt, peste copiii, acum adulți care la acest ceas aniversar și-au depanat amintirile despre ei, despre ce au realizat în viață, despre vise și dorințe împlinite, alături de cei dragi.
Întâlnirea care a avut loc la școală, chiar în aceeași sala de clasă în care au învățat 8 ani, a fost plină de bucuria revederii. Frumoasele gânduri adresate de doamna Tatiana Sumovschi (Rotariu), șefa de promoție, au înduioșat ochii tuturor. Cuvintele ei au trezit nostalgii atât foștilor dascăli cât si foștilor colegi.
Strigarea catalogului a prilejuit un moment intens de emoții. Fiecare din cei de față a rostit câte un sfios ,,Prezent", apoi au povestit crâmpeie din viața lor.
Dirigintele clasei, fostul profesor Enache Mircea, a înmânat Diplome de Recunoștință fiecărui fost elev, acum oameni realizați, cu familii frumoase, cu rost bine definit în viață.
Gânduri frumoase și emoționante au fost transmise și de domnii profesori Lup Angela și Demetriu Sergiu.
Fotografiile realizate au surprins chipurile blânde și senine ale doamnelor și domnilor ,,elevi". Mulțumirea și bucuria a radiat de pe fețele lor.
Activitatea s-a încheiat cu îmbrățișări și cu dorința de a se revedea și în anii următori.
A urmat un moment de reculegere la mormântul doamnei învățătoare Curelariu Viorica cu un pios omagiu adus acesteia, prin slujba oficiată de fostul elev, actualmente preot, Duțuc Viorel.
Ca reprezentantă a colectivului de cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr 6 Suceava, am transmis mesajul de felicitare pentru activitatea desfășurată și am trăit emoții uriașe alături de acești oameni minunați și frumoși.

🎾🏫 Terenul de sport al școlii noastre este deschis în vacanță și în weekend! 🌞Dragi părinți și elevi,În baza hotărârii C...
30/06/2025

🎾🏫 Terenul de sport al școlii noastre este deschis în vacanță și în weekend! 🌞

Dragi părinți și elevi,
În baza hotărârii Consiliului Local, vă informăm că terenul de sport al școlii este accesibil gratuit elevilor în perioada vacanței de vară și în weekenduri.

📅 Program de funcționare:
▪️ Vară: 08:00 – 21:00
▪️ Iarnă: 08:00 – 18:00
Programul poate suferi modificări în funcție de activități sau concursuri sportive.

📌 Condiții de utilizare și reguli obligatorii:
✅ Accesul este permis doar pentru activități sportive (jocuri cu mingea).
🚫 Nu se admit: biciclete mari, trotinete electrice, motociclete, animale de companie.
🚫 Este interzis:
• consumul de alcool, tutun sau droguri
• aruncarea cojilor de semințe
• comportamentul vulgar, altercațiile, limbajul neadecvat
• focul deschis sau materialele pirotehnice
• accesul persoanelor în stare de ebrietate
• accesul cu arme sau spray-uri lacrimogene
• vopsirea sau mâzgălirea cu markere a suprafețelor
• nerespectarea rândului sau a programului de funcționare
• lăsarea terenului murdar

⚠️ Atenție!
Terenul se folosește pe propria răspundere.
❗️Școala nu răspunde pentru accidentările survenite din nerespectarea regulilor.
📌 Cei care deteriorează bunurile vor suporta costurile reparațiilor.

👮‍♂️ Respectarea regulilor va fi verificată de Poliția Locală.
📍 Nerespectarea prevederilor se sancționează cu amenzi între 500 și 1.000 lei.

📞 Pentru sesizări:
Poliția Locală Suceava: 0230 212 192
Primăria Suceava: 0230 212 696

🌱 Terenul este un bun comun. Împreună îl păstrăm sigur, curat și funcțional!

ANUNȚ IMPORTANT PENTRU PĂRINȚI ȘI ELEVI – ACCES LIBER LA TERENURILE DE SPORT ÎN VACANȚĂ ȘI WEEKEND

Primăria Municipiului Suceava reamintește că, în baza hotărârii de Consiliu Local, directorii unităților de învățământ care au primit notificări oficiale sunt rugați să pună la dispoziția elevilor terenurile de sport pe perioada vacanțelor și în weekenduri, respectând programul stabilit

Având în vedere că ne aflăm deja în vacanța de vară, această măsură trebuie aplicată imediat. Ne dorim cât mai multe zone de joacă și sport în care siguranța copiilor să nu fie pusă în pericol de traficul intens și urbanizarea excesivă. Considerăm esențial să oferim alternative concrete pentru mișcare, sport și socializare. Combaterea obezității infantile și promovarea unui stil de viață activ sunt priorități pentru noi.

Reguli de bază pentru terenurile de sport și locurile de joacă:

• Program: zilnic între orele 08:00 – 21:00 pe timp de vară și 08:00 – 18:00 pe timp de iarnă.

În unele locații, programul poate suferi modificări în funcție de activități sau concursuri sportive.

• Este strict interzis consumul de alcool, tutun, droguri și aruncarea cojilor de semințe în incinta terenurilor și a locurilor de joacă.

• Pe terenurile de sport se permite doar jocul cu mingea. Nu se admit biciclete mari, trotinete electrice sau motociclete (cu excepția celor pentru copiii mici).

• Accesul animalelor este interzis pe aceste suprafețe.

• Pe terenurile de joacă se lasă curățenie.

• Este interzisă folosirea focului sau a materialelor pirotehnice.

• Este interzis accesul cu arme sau spray-uri lacrimogene.

• Este interzis accesul persoanelor în stare de ebrietate.

• Este interzis comportamentul vulgar, limbajul vulgar și altercațiile între participanți.

• Este interzisă aplicarea de vopsea, graffiti sau marcaje cu markere pe elementele de pe terenul de sport.

• Este obligatorie respectarea programului de funcționare pe timp de vară și iarnă.

• Este obligatorie purtarea unei ținute decente.

• Este obligatoriu să se respecte indicațiile agenților de pază.

• Utilizatorii care folosesc terenurile de sport vor răspunde pentru pagubele produse.

• Se va respecta ordinea de utilizare a terenului: cei care sunt deja pe teren își vor încheia activitatea sportivă înainte ca alți utilizatori să intre.

* ⁠Instituțiile de învățământ sau primaria nu răspund pentru eventualele accidentări survenite din nerespectarea regulilor impuse.

Vă reamintim că aceste terenuri și locuri de joacă sunt bunuri publice, aparțin tuturor, iar reparațiile și întreținerea lor se fac din bugetul local, de aceea, vă rugăm să fiți vigilenți și să semnalați orice comportamente antisociale.

Respectarea acestor reguli va fi verificată de Poliția Locală. Pentru nerespectarea prevederilor se vor aplica sancțiuni între 500 și 1.000 lei.

Număr de contact Poliția Locală Suceava: 0230 212 192
Primărie: 0230 212 696

22/06/2025

↗️Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2025) începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română.
↗️A doua probă scrisă (matematică) va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în limba și literatura maternă se va desfășura vineri, 27 iunie.
🕛Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 - 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.
🙋‍♀️Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.
📝Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.
✌️Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.
📔Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
🕗Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Aceștia trebuie să aibă asupra lor uun act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.
🕘Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).
⏳️Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2025.
⛔️Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
⛔️Totodată, în sălile de examen este interzisă introducerea următoarelor obiecte: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea (elevii au obligația de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen). Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptați în examen. Probele sunt monitorizate audio-video.
✍️Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
☎️Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Succes tuturor!

Address

Strada 22 Decembrie Nr. 189
Suceava
720133

Opening Hours

Monday 08:00 - 14:00
Tuesday 08:00 - 14:00
Wednesday 08:00 - 14:00
Thursday 08:00 - 14:00
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava:

Shortcuts

Share

Category