12/06/2026
Avocati din Arges
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Avocati din Arges, B-dul I.C. Brătianu, nr. 7, Pitesti.
12/06/2026
11/06/2026
📢 UNBR Info | Reformă istorică în legea avocaturii: Avocații pot deveni administratori de companii și asociați unici!
Proiectul legislativ, demarat în urma Rezoluției Congresului Avocaților din 2025 și susținut activ printr-un dialog permanent între UNBR și Parlament, a fost adoptat definitive de Camera Deputaților.
Votul reprezintă materializarea directă a unui efort comun UNBR și Parlament.
Avocații vor putea deține
- Calitatea de administrator sau membru în Consiliul de Administrație (CA) al unei societăți comerciale.
- Calitatea de acționar, asociat sau asociat unic.
Condiția este ca activitatea firmei să nu aducă atingere demnității sau confidențialității profesiei, iar patrimoniul profesional să fie clar delimitat de cel comercial.
UNBR adresează mulțumiri inițiatorilor proiectului legislativ – Cătălin-Daniel Fenechiu, Robert-Marius Cazanciuc, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, Ion-Cristinel Rujan, Nicolae Vlahu și Constantin-Ciprian Iacob – precum și tuturor deputaților și senatorilor care au susținut adoptarea acestuia.
08/06/2026
Proiectul Fii avocat în școala ta se dezvolta !
04/06/2026
UNBR Info | Webinar gratuit pentru avocați: Arestul preventiv și alternativele la detenție în Europa
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), în calitate de membru al Consiliului Barourilor și Societăților de Drept din Europa (CCBE) și partener al Fundației Avocaților Europeni (ELF – European Lawyers Foundation) în proiectele cu finanțare europeană, anunță webinarul internațional Pre-Trial Detention and Alternatives to Detention – What European Lawyers Need to Know.
Evenimentul se adresează avocaților care activează în domeniul dreptului penal și al protecției drepturilor fundamentale, oferind o perspectivă actualizată asupra standardelor europene privind arestul preventiv și măsurile alternative la detenție.
Detalii de participare
Data: 12 iunie 2026
Ora: 09:00–11:00 CET / 10:00–12:00 (ora României)
Format: online, pe platforma Zoom
Limba de desfășurare: engleză
Participare: gratuită, cu înscriere prealabilă
Înscrierile sunt deschise până la 11 iunie 2026.
Evenimentul este cofinanțat de Uniunea Europeană.
Despre organizatori: Consiliul Barourilor și Societăților de Drept din Europa (CCBE) reprezintă barourile din Europa și este recunoscut drept vocea a peste 1 milion de avocați în fața instituțiilor europene și internaționale. Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) este membru deplin al CCBE din anul 2007 și partener ELF în proiectele cu finanțare europeană.
Fundația Avocaților Europeni (ELF) a fost înființată de CCBE pentru a implementa proiecte europene și pentru a asigura formarea profesională continuă a avocaților din statele membre, facilitând accesul gratuit la expertiză juridică de nivel înalt.
03/06/2026
Laureații ediției 2026 a concursului de eseuri „Premiile Naumescu” au fost desemnați
Juriul concursului de eseuri „Premiile Naumescu” a finalizat evaluarea lucrărilor înscrise în ediția 2026 și a decis acordarea a 17 distincții: trei premii și 14 mențiuni speciale pentru lucrările care au obținut medii de peste 9,50.
Premiul I
Tarța Lavinia Viorica (Baroul Satu Mare)
Pentru lucrarea: „Lex sau likes? – limitele etice ale publicității avocatului în era digitală”
Premiul al II-lea
Mihnea-Andrei Șerban și Claudia Ana Maria Stanciu (Baroul București)
Pentru lucrarea: „Habeas fama: identitatea avocatului între gloria din mediul online și tăcerea dintre dosare”
Premiul al III-lea
Roxana Constantinescu (Baroul Cluj)
Pentru Lucrarea: „Avocatul în fața singularității tehnologice și coordonatele (esențiale?) ale suveranității umane”
Mențiuni speciale
● Iulia-Valentina Cucu (Baroul Galați) – Roba la început de drum: între vocație și insecuritate profesională
● Darius-Alexandru Ghiță (Baroul Sibiu) – Balaurul cu șapte capete: provocările avocatului în societatea contemporană
● Bogdan Horațiu Suciu (Baroul Timiș) – Între formarea și deformarea adevărului judiciar
● Răzvan Obârșie (Baroul Timiș) – Relația tripartită avocat – inteligență artificială – justițiabil
● Diana Valeria Ceaușu (Baroul București) – Inteligența artificială generativă și limitele delegării actului juridic
● Oana Masichevici (Baroul București) – Identitatea profesională a avocatului în spațiul digital: între libertatea de exprimare și protecția reputației
● Ioana Maria Andreea Guliman (Baroul Sibiu) – Apărare în orb: dimensiunea umană a insecurității profesiei de avocat în arena imprevizibilă a oficiului
● Diana Albu (Baroul București) – Strategia juridică în fața inteligenței artificiale: între păstrarea rolului avocatului și reconfigurarea răspunderii sale
● Dan Sima (Baroul Cluj) – Răspunderea profesională pentru utilizarea inteligenței artificiale
● Gabriela Dorofte (Baroul București) – Riscurile consultanței juridice prin platforme AI
● Robert Brătescu (Baroul București) – Avocatura în zodia incertitudinii: insecuritate profesională, criza eficienței și impactul inteligenței artificiale
● Loredana Tufaru (Baroul Iași) – Rolul U.N.B.R. în salvgardarea activităților rezervate avocaților
● Alexandru Șerpe (Baroul București) – Pledoaria avocatului începe când se taie curentul
● Emanuel Antonescu Petrov (Baroul București) – Inteligența artificială generativă și limitele delegării actului juridic: între asistență legitimă și riscul substituirii avocatului
Pe lângă cele 17 lucrări distinse de juriu, alte 32 de lucrări au fost selectate pentru publicare în revista Avocatul, publicație dedicată Congresului Avocaților 2026. Selecția editorială reflectă diversitatea temelor abordate și contribuția valoroasă a tinerilor avocați la analiza provocărilor actuale ale profesiei.
Organizată cu sprijinul Fundației Constantin Naumescu, competiția dedicată tinerilor avocați a reunit în acest an lucrări provenite din barouri din întreaga țară și s-a remarcat printr-un nivel profesional deosebit de ridicat. Diferențele minime dintre punctajele obținute au făcut ca ediția 2026 să fie una dintre cele mai competitive de până acum.
Uniunea Națională a Barourilor din România felicită toți participanții pentru calitatea lucrărilor transmise și pentru contribuția lor la consolidarea dialogului profesional și a culturii juridice din cadrul avocaturii române.
02/06/2026
🔹 UNBR continuă dialogul instituțional pentru o justiție mai eficientă și mai predictibilă.
La 2 iunie 2026, la sediul UNBR, a avut loc o întâlnire de lucru dedicată analizării mecanismului de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea reală de procesare a instanțelor judecătorești.
✔️ Au fost realizate simulări privind funcționarea mecanismului pentru instanțe cu diferite grade de încărcare, inclusiv din București.
✔️ Au fost analizate efectele practice asupra duratei procedurilor judiciare, organizării activității instanțelor și exercitării drepturilor procesuale.
✔️ UNBR și Baroul București au apreciat deschiderea CSM pentru consultări și caracterul transparent al soluțiilor analizate.
UNBR își reafirmă disponibilitatea de a contribui activ la identificarea celor mai bune soluții pentru un sistem judiciar eficient, predictibil și adaptat nevoilor justițiabililor.
Pentru informarea completă, vă rugăm să accesați linkul din comentarii
02/06/2026
UNBR: Justiția discontinuă ne afectează pe toți. UNBR solicită protocol de criză și consolidarea Pactului pentru Justiție
București, 2 iunie 2026 – Formele de protest declanșate astăzi de personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete, constând în suspendarea parțială a activității în intervalul 08:00–12:00 în perioada 2–5 iunie 2026 și în oprirea totală a activității în data de 4 iunie, determină o funcționare discontinuă a serviciului public al justiției, cu efecte directe asupra predictibilității procedurilor judiciare, accesului la justiție și exercitării efective a dreptului la apărare.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că aceste măsuri s-au luat, din nou, fără consultarea avocaților, ca parteneri indispensabili ai actului de justiție și fără asigurarea unui cadru general unitar valabil pe întreg teritoriul țării.
În absența unor repere unitare de organizare la nivel național, utilizarea sintagmei generale „cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente” riscă să genereze practici neunitare între instanțe, cu impact asupra egalității de tratament și a securității juridice a justițiabililor.
Aceste disfuncționalități nu rămân însă la nivel administrativ, ci se propagă direct asupra tuturor participanților la actul de justiție. În practică, avocații sunt determinați să preia efectele acestor dezechilibre, acționând ca amortizori de șoc ai sistemului, pentru a asigura continuitatea legăturii dintre justițiabili și instanțe. Așa cm s-a dovedit în ultima perioadă, soluțiile de acest fel nu au condus la rezultatele scontate, dimpotrivă, au adus cu ele un deficit major de imagine, la care s-a adăugat o încărcare suplimentară a activității instanțelor/parchetelor.
Pentru prevenirea acestor consecințe și asigurarea unui cadru minim de predictibilitate a funcționării sistemului judiciar, UNBR reiterează necesitatea consolidării efective a Pactului pentru Justiție, ca mecanism fundamental de cooperare instituțională între profesiile și autoritățile implicate în realizarea actului de justiție, indispensabil pentru menținerea coerenței sistemice inclusiv în situații excepționale sau de perturbare a activității.
În logica acestui Pact, UNBR consideră necesară activarea unui Plan de Continuitate a Activității (protocol de criză), menit să asigure reguli unitare de funcționare în perioade de disfuncționalitate temporară, evitând fragmentarea practicii la nivel teritorial și menținând continuitatea serviciului public al justiției. Acest mecanism ar trebui să includă:
● definirea unitară la nivel național a cauzelor și lucrărilor cu caracter urgent;
● emiterea unei circulare către curțile de apel privind măsuri administrative unitare pe durata formelor de protest, inclusiv în gestionarea orelor de ședință și a cererilor de amânare sau preschimbare a termenelor, în scopul evitării consecințelor procedurale sau a sancțiunilor generate de împrejurări obiective și independente de voința părților și a apărării;
● asigurarea funcționării minime, continue și previzibile a serviciilor administrative esențiale (registratură și arhivă);
● garantarea continuității înregistrării actelor de procedură, inclusiv prin mijloace electronice (ECRIS / portal);
● comunicarea publică unitară și în timp util către barouri a modului de organizare a activității fiecărei instanțe și a fiecărui parchet.
UNBR își exprimă disponibilitatea deplină de dialog instituțional în vederea implementării acestor măsuri, în cadrul obiectivelor asumate prin Pactul pentru Justiție, astfel încât disfuncționalitățile temporare să nu se transforme în blocaje sistemice cu impact asupra dreptului la apărare și a încrederii în actul de justiție.
UNBR a trimis deja adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, prin care a solicitat măsuri unitare pentru asigurarea continuității actului de justiție și protejarea efectivă a dreptului la apărare.
În link-urile din primul comentariu puteți consulta:
● Adresa UNBR către Consiliul Superior al Magistraturii ref. asigurarea unui cadru unitar de desfășurare a activității instanțelor în perioada 2–5 iunie 2026;
● Adresa UNBR către Ministerul Justiției ref. asigurarea unui cadru unitar de desfășurare a activității instanțelor în perioada 2–5 iunie 2026;
● Adresa UNBR către Sindicatul Național al Grefei Judiciare „DICASTERIAL” ref. obligativitatea asigurării continuității serviciului public al justiției în perioada 2–5 iunie 2026.
29/05/2026
Lovitură împotriva avocaturii frauduloase: Baroul Argeș a determinat peste 160 de societăți să renunțe la activități juridice nelegale.
Baroul Argeș, prin Decan av. Nicolescu Dragos-Andrei și consilierul av.Radu Cătăniciu, a obținut rezultate semnificative în cadrul uneia dintre cele mai ample acțiuni desfășurate în ultimii ani pentru combaterea exercitării nelegale a activităților juridice.
În urma verificărilor efectuate pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, au fost identificate aproximativ 160 de societăți comerciale care aveau înscris în obiectul de activitate codul CAEN 6910 – cod destinat activităților juridice, domeniu rezervat profesiilor reglementate de lege.
După notificarea transmisă de Baroul Argeș, peste jumătate dintre aceste societăți au procedat la modificarea actelor constitutive și au eliminat codul CAEN 6910, înțelegând incompatibilitatea dintre activitatea desfășurată și regimul juridic aplicabil profesiei de avocat.
Pentru societățile care au refuzat să se conformeze, Baroul Argeș a deschis acțiuni în justiție la Tribunalul Argeș. Presiunea demersurilor judiciare și soliditatea argumentelor prezentate au determinat peste 90% dintre pârâte să soluționeze amiabil litigiile și să renunțe la codul CAEN aferent activităților juridice chiar în timpul procesului.
În prezent, în litigiu au mai rămas aproximativ 14 societăți. Una dintre acestea a recunoscut integral pretențiile formulate de Baroul Argeș și a solicitat instanței admiterea cererii de chemare în judecată, precum și dizolvarea societății.
Cazul cel mai grav vizează însă o societate care, potrivit documentelor depuse în dosar, a recunoscut că desfășoară în mod constant activități juridice și a prezentat inclusiv contracte de asistență juridică încheiate cu beneficiari. În urma acestor constatări, Baroul Argeș a formulat plângere penală.
Potrivit informațiilor disponibile, organele de urmărire penală au dispus începerea urmăririi penale în cauză, cercetările fiind în plină desfășurare.
Reprezentanții Baroului Argeș consideră că rezultatele obținute până acum reprezintă un semnal ferm împotriva fenomenului de avocatură frauduloasă și o confirmare a necesității protejării actului de justiție și a cetățenilor împotriva practicilor desfășurate în afara cadrului legal.
Acțiunea continuă până la eliminarea tuturor situațiilor identificate și până la clarificarea răspunderii persoanelor care au exercitat activități juridice fără drept.
***
Imagine creată cu AI
Discursul domnului Traian Briciu,
la acordarea Disticției Sarmiza Bilcescu
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Website
Address
Pitesti
110003