03/04/2026
În perioada asta am văzut multe de activități dedicate programului Săptămâna Verde.
Frumoase ❤️ Creative ❤️ Colorate ❤️
Dar cel mai frumos lucru nu sunt decorațiunile, ci sunt oamenii din spatele lor.
Cadrele didactice nu lucrează cu hârtie, lipici și fișe, ci cu suflete.
Îi învățăm să țină creionul.
Îi învățăm să aștepte.
Îi învățăm să împartă.
Îi învățăm să spună mulțumesc.
Îi învățăm să spună iartă-mă.
Îi învățăm să creadă că pot.
Vocația noastră nu se termină când se termină programul. Și, de cele mai multe ori, nu se vede în poze. Dar se vede peste ani, în oameni.
Respect tuturor cadrelor didactice care, chiar și obosite, intră dimineața în clasă și spun cu zâmbetul pe buze: „Bună dimineața!”
03/04/2026
Elevii școlii noastre au participat cu bucurie la activitățile organizate de Palatul Copiilor – Filiala Țibănești, unde au avut ocazia să descopere noi pasiuni și să își dezvolte creativitatea.
Aceștia au luat parte la două ateliere interactive — artizanat și muzică — iar experiența a fost completată de o captivantă demonstrație de karting, care a stârnit mult entuziasm și curiozitate. A fost de un real interes și vizita la Fierărie, vizionarea modului în care se confecționează/ modelează acesta.
Vestea bună este că elevii pot beneficia gratuit de aceste activități în fiecare weekend, prin înscrierea la Palatul Copiilor – Filiala Țibănești.
Încurajăm toți copiii să profite de aceste oportunități educative și recreative, care contribuie la dezvoltarea talentelor și la petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și constructiv!
03/04/2026
Elevii școlii noastre au participat la o activitate deosebit de importantă: o sesiune de instruire în acordarea primului ajutor, susținută de un voluntar al Crucii Roșii Iași.
Copiii au învățat noțiuni esențiale despre cm pot reacționa corect în situații de urgență, cm să ofere sprijin unei persoane aflate în dificultate și cât de important este să își păstreze calmul până la sosirea echipajelor specializate.
Mulțumim voluntarului Crucii Roșii Iași pentru implicare și pentru informațiile valoroase oferite elevilor noștri. Educația pentru siguranță înseamnă responsabilitate și grijă față de cei din jur ❤️
03/04/2026
Consiliere parentală În cadrul celei mai recente activități de consiliere parentală, am îmbinat informații esențiale cu momente de reflecție și introspecție, dar și cu activități interactive.
Subiectele abordate au evidențiat impactul familiei asupra dezvoltării copilului, importanța colaborării școală-familie, dar și efectele tehnologiei, ale comparațiilor și ale diferitelor stiluri parentale asupra relației dintre părinți și copii.
Vă mulțumim pentru prezență și implicare!
Prof. consilier școlar, Frunză Loredana Maria
29/03/2026
Mândri de parcursul foștilor noștri elevi, mai ales când aceștia continuă arta dăruirii! Felicitări domnișoara profesor și mult succes!
𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝑼𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒊̂𝒕̦𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒊𝒏𝒕𝒂̆ 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒑𝒂 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒆𝒔𝒐𝒓𝒊! 📚
✨ Alăturați-vă nouă într-o excursie fascinantă prin tainele 𝐛𝐢𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 alături de 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚-𝐌𝐚̆𝐝𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐔𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞𝐚𝐧𝐮, o minte strălucită și dedicată lumii științifice.
Descoperiți cm pasiunea pentru explorarea vieții sub toate formele sale și dorința de a împărtăși cunoașterea cu tinerii, o definesc ca profesor.
𝐕𝐫𝐞𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞? 𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐥𝐢𝐧𝐤𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐝𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢, 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞, 𝐬̦𝐢 𝐚𝐝𝐯𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢.
29/03/2026
🌿 Săptămâna Verde în școala noastră 🌿
Săptămâna viitoare se va desfășura Săptămâna Verde, un program dedicat învățării prin experiență, colaborare și respect față de natură. Elevii vor participa la activități diverse și interactive, menite să dezvolte spiritul civic, responsabilitatea și creativitatea.
📌 Printre activitățile organizate se numără:
& exerciții de prim ajutor, coordonate de Crucea Roșie Iași;
& excursii culturale și vizitarea patrimoniului local;
& jocuri și activități în natură;
& activități interactive și ecologice;
& activități de voluntariat
& atelier de pictură
& ateliere organizate la Palatul Copiilor Țibănești (miercuri);
& simulări de robotică (joi);
& întâlniri cu foștii absolvenți ai școlii;
& ziua comunității rrome(spectacol artistic);
& participarea la conferințe;
& plantarea de pomi și acțiuni dedicate protejării mediului(cu Ocolul Silvic Băcești).
Ne dorim implicare, responsabilitate și seriozitate din partea tuturor participanților, pentru ca această săptămână să devină o experiență autentică de învățare experimentală și dezvoltare personală.
🌱 Împreună învățăm să avem grijă de natură și de comunitatea noastră!
25/03/2026
„Pentru a educa un copil, e nevoie de un sat întreg, de o comunitate unită.”
Acest gând a prins viață prin activitățile desfășurate împreună astăzi, în care educația, relația autentică cu elevii și celebrarea reușitelor au adus laolaltă oameni dedicați și implicați.
Adresăm mulțumiri sincere profesorilor pentru profesionalismul și dăruirea lor, comunității locale și reprezentanților Primăriei pentru sprijinul constant, precum și părinților care ne sunt parteneri de încredere în formarea și susținerea elevilor noștri. Împreună am demonstrat că educația devine mai valoroasă atunci când este construită prin colaborare, respect și implicare.
Mulțumim, de asemenea, Echipei Asociatia Pentru Valori In Educatie - AVE Romania și partenerilor locali pentru susținerea și participare activă, energie și contribuția adusă la reușita acestor momente speciale.
Ne bucurăm că, împreună, construim o comunitate în care fiecare elev este susținut să crească, să învețe și să își descopere propriul drum. 🤍
25/03/2026
Mulțumim Asociației Asociația PISC - Profesorii Inovează Școala pentru oportunitatea oferită elevilor școlii noastre de a participa la activitățile din cadrul proiectului „FIND your Voice”! 🤍
Prin acest proiect, elevii au avut ocazia să își descopere ”vocea”, să își dezvolte încrederea în sine și să participe la experiențe educative care promovează echitatea și șansele egale pentru toți. Activitățile desfășurate au adus inspirație, curaj și dorința de implicare activă în comunitate.
Adresăm mulțumiri speciale echipei Amazon Development Center Romania pentru ospitalitatea, deschiderea și dăruirea demonstrate pe parcursul programului. Sprijinul oferit, generozitatea în care elevii au fost primiți au contribuit semnificativ la crearea unei experiențe memorabile și motivante pentru toți participanții.
Apreciem implicarea, profesionalismul și dedicarea tuturor partenerilor implicați și ne bucurăm că împreună putem contribui la dezvoltarea armonioasă a elevilor noștri.
Alese mulțumiri! 🌟