Universitatea ″Lucian Blaga″ din Sibiu, în parteneriat cu Universitatea ″Dunărea de Jos″ Galaţi, organizează începând cu septembrie 2014, cursuri de formare pentru 1.400 de cadre didactice din întreaga țară, în mentoratul educaţional al persoanelor cu dizabilităţi şi instruire în utilizarea TIC în cadrul proiectului POSDRU/157/1.3/S/140877, E-Mentor: Dezvoltarea de competențe și abilități TIC și Mentorat educațional al persoanelor cu dizabilități, pentru profesori. Demersul celor două universități partenere urmăreşte creşterea nivelului abilităţilor, competenţelor şi informării cadrelor didactice din învăţământ cu privire la Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC), metode interactive de e-learning şi lucrul cu persoanele cu dizabilităţi. Toate aceste competenţe şi abilităţi ar urma să fie utilizate în mod extensiv în activitatea didactică din întreaga ţară, în scopul îmbunătăţirii rezultatelor procesului educaţional, precum şi creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi la educaţie. Programele de formare TIC oferite nu se rezumă la a oferi competențe TIC de bază, ci urmăresc un set mai larg de competențe orientat către tehnologii actuale, interactive și colaborative tip Web 2.0 (creare de conținut), eLearning (învățare digitalăatât în sensul larg al cuvântului „utilizarea oricărei TIC în educație”, cât și în sensul restrâns și specific „utilizarea mediilor virtuale de învățare, inclusiv a platformelor e-learning)”, „instruire mobilă” (mobile learning-instruire cu ajutorul dispozitivelor inteligențe mobile de tip telefon, tabletă etc.), creare de mijloace educaționale (inclusiv multimedia), în special curriculum adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Grupul ţintă va fi format din 1400 participanţi – cadre didactice care vor beneficia de instruire teoretică şi practică printr-un:
Program de formare în mentoratul educațional acreditat CNFP – diplomă de certificare a formării;
Program de formare profesională în domeniul TIC și elearning (nivel începător și mediu/avansat) acreditat CNFP – diplomă de certificare a competențelor dobândite. Facilități de care beneficiați în calitate de participant la grupul țintă al proiectului :
Cazare, masă şi decontarea transportului, pe perioada desfășurării cursurilor, pentru participanții care se deplasează de la peste 50 de km distanță față de centrul de formare;
Decontarea transportului şi asigurarea mesei pentru participanții care se deplasează de la mai puțin de 50 km față de centrul de formare, pe perioada desfăşurării cursurilor;
Instruire teoretică și practică, în cadrul a două centre de formare dotate cu echipamente necesare formării în mentorat educaţional şi instruirii TIC, în cadrul Universității ″Lucian Blaga″ Sibiu şi Universităţii ″Dunărea de Jos″ Galaţi. Fiecare participant va beneficia de 2 programe de formare acreditate : mentorat educațional și TIC
Instruire și evaluare asistată prin calculator prin intermediul platformei E-learning (Moodle)
Acordarea de premii pentru rezultate deosebite pentru un număr de 45 de participanți din grupul ţintă formați la centrele de formare din Universitatea ″Lucian Blaga″ din Sibiu și Universitatea ″Dunărea de Jos″ din Galați. Acordarea premiilor va consta în participarea ca și reprezentanți ai proiectului în cadrul a trei vizite de studiu la universități din Spania, Italia și Marea Britanie. Participanții vor fi selectați în urma unui concurs transparent.