22/11/2013
Dragi (fosti) colegi.
Doresc sa va povestesc o mica istorioara.
In limba germana m-as putea exprima mai bine si mai exact, dar ma gandesc ca nu toti colegii inteleg germana foarte bine, deci, incerc sa scriu romaneste. Pentru ca nu mai prea scriu mult si des romaneste si nici nu mai sunt 'up to date' in limba romana, va rog de-acum sa ma scuzati!
Deci, iata povestioara mea:
Anul trecut in noiembrie eram cu firma la o expositie (electronica) in München. Produsele expuse nu sunt pentru consumatori, ci in general pentru industria electronica. Firmele care iau parte (anul trecut au fost aproape 2700) sunt 'imprastiate' pe 12 sali. Intr-o zi eu cautam un posibil furnizor pentru un anumit produs si asa am inceput sa razbat toate salile. Nu va spun ca d**a vreo 10 sali pentru care am avut nevoie de ore intregi eram cam... obosit si dezamagit, dar mi-am zis ca voi reusi si ultimele sali! Intr-o sala gasesc un 'pavilion' romanesc (deci mai multe standuri mici de firme dintr-o anumita tara care sunt impreunate). Imi zic: "Ia sa vad, ce produc romanasii..." si trecand pe la toate firmele realizez ca produsele lor electronice nu par a fi calitativ mai slabe decat altele. Dar din produsele expuse nu gasesc nimic potrivit pentru noi si imi vad de drum. In aceeasi sala la standul unei firme germane, stand in fata la un fel de pupitru, m-i se pare ca recunosc fata unei doamne cunoscute. Trecand pe langa ea, ma uit lung la ea, dar nu-mi pot aminti de unde o cunosc. D**a cateva momente imi zic ca poate este o cunostinta din mediul firmei (pentru ca in timpul expositiei am intalnit multe persoane din acest mediu care le cunosteam doar d**a nume sau de la telefon). Merg mai departe si iarasi ajung la pavilionul romanesc. Dintr-o data fac legatura: doamna respectiva Romania...de ce...n-am habar. Imi masacrez creierul, dar.... nu stiu de unde o cunosc.... Imi zic: "Ia sa trec inca o data pe-acolo, poate are pe piept o placuta cu numele ei" (placuta mea era in buzunar). Zis si facut. Trecand inca o data pe la standul ei recunosc de departe ca are o placuta! Cand ajung prin apropiere incetinesc prefacindu-ma ca ma intereseaza produsele expuse, dar cu ochii caut numele ei. In sfarsit sunt atat de aproape ca il pot citi, si ce descifrez?:
MONIKA ANDREI
Daaaaaa... gata, a picat fisa!!!
Ma duc direct la ea. Ea:
- Buna ziua. Va intereseaza produsele noastre?
Eu:
- Nu. Dar pot sa va intreb ceva personal?
Ea (cam derutata):
- Ähm...da, poftiti.
Eu:
- Ati fost cumva candva profesoara?
Ea (holband ochii):
- ...da!?!
Eu:
- In Romania?
Ea:
- Da!
Eu:
- In Fagaras?
Ea (total derutata):
- Daa!
Eu:
- Atunci ati fost profesoara mea. Mai bine zis: diriginta mea!
Gata! Trasaturile fetei i-au deraiat...
- Pai...cum...cine esti...cand...
Ii povestesc cand si cm ne-am 'cunoscut' si nu pot sa-i iau in rau ca nu m-a recunoscut, pentru ca nu am fost mult timp elevul ei.
Aflu ca prin '92-'93 a plecat si ea in Germania, iar aici nu a mai reusit ca profesoara, dar d**a diferite scolarizari acum lucra la o firma cu produse electronice in Pforzheim ca distribuitoare. Ma intreaba unde locuiesc si d**a ce ii zic ca pe la Heilbronn langa Stuttgart, imi spune ca stie unde este orasul, pentru ca fratele ei locuieste acolo!
Concluzie: ce coincidenta sa intalnesti d**a 22 de ani o fosta profesoara din Fagaras in München la o expositie cu peste 73.000 de vizitatori, afland ce ea locuieste la 80km si fiind dese ori in orasul tau!
