20/05/2024
Evenimentul „Zilele celor mici” ajunge în 2024 la ediția a 12-a. Îmi place s-o numesc „apostolică”, după numărul apostolilor, la fel cm unii vorbesc despre nunți „de argint”, „de aur” ș.a.m.d. Ediția aceasta ar mai putea fi numită și „a perechilor” – voi explica mai jos de ce.
Zăbovesc totuși, înainte de orice altceva, asupra câtorva gânduri publicate de Gabriel Liiceanu. Într-un eseu intitulat „Cum învață puii de oameni să vâneze”, acesta explică:
„Sunt convins că cititul între 8 și 14 ani este echivalentul din viața oamenilor al deprinderii vânatului la feline. Căci, așa cm învățarea vânatului este partea esențială a «educației» pentru puiul de tigru, cărțile îi arată copilului care sunt pozițiile fundamentale pe care trebuie să le ocupe de la bun început pentru ca parcursul vieții să fie străbătut în mod onorabil. Numai în virtutea acestor «poziții», selectate și transmise prin povești de la o generație la alta, va putea puiul de om să distingă până la sfârșitul vieții sale între bine și rău. Sunt tot mai înclinat să cred că «oamenii răi», cei care îndeobște se îndeletnicesc cu chinuirea semenilor lor, sunt în general fie oameni care nu au citit, fie care nu au citit când trebuia, nu au citit ce trebuia sau au citit prost.”
(Dan C. Mihăilescu, editor, Cărțile care ne-au făcut oameni, ediția a II-a, Humanitas, 2017, pp. 60-61)
🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰
M-am gândit adeseori că viața mea, dacă nu ar fi fost umplută de cărți încă din perioada claselor I-IV, ar fi arătat cu totul altfel. M-am întrebat cm ar fi fost o astfel de viață alternativă și, privind în jurul meu, mi-am imaginat că aș fi semănat cu X sau, poate, cu Y… Oricum, nu voi ști niciodată. Cărțile, rămânând în spectrul comparației liiceane, m-au învățat să vânez într-un anumit fel și, aș completa eu, dezvățul este foarte greu sau chiar imposibil. Cărțile devin cărămizi în clădirea vieții noastre, cunoștințe în sertarele memoriei noastre, idei și energii în creierul nostru.
😘😘😘😘😘😘😘😘
Copiii, mai mult decât adulții, au un fel aparte de a citi, vorace, cu pofta aceea specifică exploratorilor care știu că îi așteaptă ceva nou, nemaivăzut, la capătul drumului. Mi-ar plăcea să mai pot citi cărți așa cm o făceam în urmă cu câteva decenii! Noi, adulții, din păcate, am pierdut – într-o anumită măsură – arta de a citi. Citim și noi, nu zic nu… Citim pentru studiile noastre, citim pentru că ne este de folos la job, citim pentru a găsi răspunsuri sau rezolvări la unele probleme, dar nu mai știm cm e să citești de parcă ai întinde mâna și, agățându-te de tivul unui nor, să te înalți în văzduh spre un fel de veșnic Paradis borgesian.
