Hambarul cu Carte

Hambarul cu Carte un proiect al Asociației „Colț de Banat”

Un stâlp al Hambarului cu Carte, un om de cultură deosebit, un om de comunitate de prețuit - Sergiu Petru Dema.🫶
02/09/2026

Un stâlp al Hambarului cu Carte, un om de cultură deosebit, un om de comunitate de prețuit - Sergiu Petru Dema.🫶

Sergiu Dema (40 de ani, Jimbolia, Timiș)

Sergiu are o pasiune pentru istoria Jimboliei, dar ceea ce îl face special este că nu o păstrează pentru el. O caută, o documentează și o transformă în povești pe care ceilalți le pot descoperi. În proiecte precum „Cu toate țiglele pe casă” și „Stories on Wheels”, a adus istoria și patrimoniul mai aproape de oameni, inclusiv de cei care descoperă Banatul pe bicicletă. A contribuit la expoziții, documentare, interviuri și evenimente culturale și a adus în jurul proiectelor istorici, scriitori, oameni de cultură și voluntari. Sergiu ne demonstrează că voluntariatul poate însemna și să ai grijă de locul în care trăiești încât să nu lași poveștile lui să se piardă.
Nominalizat de: Asociația „Colț de Banat”

Cum am fi putut începe școala de vară „Stupul cu povești” altfel decât cu o primire de poveste a copiilor? Stupul nostru...
31/08/2026

Cum am fi putut începe școala de vară „Stupul cu povești” altfel decât cu o primire de poveste a copiilor? Stupul nostru a fost atât de primitor, încât toți am zumzăit de bucuria revederii - voluntarii la vederea copiilor, ei la regăsirea cu doamnele lor. Am fost înconjurați de decorațiuni minunate în tematica aleasă și totul ne-a stârnit curiozitatea de a afla cât mai multe despre viața acestor insecte.

Ne-a purtat prin poveste Anna-Mária Gal, pe rând, cu răbdare și cu imensa bucurie de a fi în mijlocul copiilor din Comloș. Ne-a prezentat-o pe Matilda, o albinuță-lucrătoare, datorită căreia, urmărindu-i jurnalul ( cartea Jurnalul unei albinuțe, Stepanka Sekaninova), am aflat cm trăiesc albinele, ce rol are fiecare în stup și în natură. Și , bineînțeles, despre rolul lor vital în mersul lumii.

Și, rând pe rând, am creat seed-bombs pe care le vom planta pentru ca din acestea să răsară flori pentru albine; apoi am fost arhitecți ai stupului; ne-am creat mici jurnale - lap-book-uri ori ilustrații cu albine, reproducând elemente aflate din poveste privind alcătuirea acestor insecte. Am lucrat cu pământ, cu semințe, cu carton și lipici, atenți, în echipe și mereu cu poftă de descoperit.

Abia-abia ne-a ajuns timpul, dar am reușit să ne și jucăm, să răsfoim cărți despre albine, să ne bucurăm de atmosfera bună din stupul nostru magic.

Mulțumim, Anna-Mária Gal, pentru că ai deschis cutia magică a poveștilor în școala noastră de vară! Vocea caldă, răbdarea, activitățile inedite și bucuria cu care i-ai întâmpinat pe copii ne-au încărcat pentru toată săptămâna. Îți suntem tare recunoscători și te așteptăm oricând în cuibul nostru de povești, de bine.

Așa a fost ziua 1!🌟🌟🌟🌟🌟

În stupul cu povești au fost exploratori elevii a trei clase din ciclul de achiziții fundamentale, 0-2 , din Comloșu Mare și Comloșu Mic. I-au ghidat învățătoarele lor, facilitatori invitați și părinți inimoși. Le-au fost alături voluntarii cei mai faini care, vară de vară, au pregătite cele mai calde îmbrățișări, cele mai frumoase zâmbete, răbdare cât cuprinde, bucurie și suflet mare. Acolo am fost și noi, echipa Colț de Banat, cu sufletul plin și recunoștință pentru toți cei care fac posibile aceste zile de învățare pentru copiii din comunitatea noastră. Și pentru creșterea noastră , odată cu cei mici.

Școala de vară „Stupul cu povești” - Comloșu Mare 2026 este parte a proiectului LiterACT 3.0 și se întâmplă cu sprijinul Fundaţia Comunitară Timişoara prin Fondul de generozitate, al sponsorilor organizației și al comunității.

  este o minunată poezie scrisă de Grigore Vieru - În limba ta, sărbătorind,  astfel,  Ziua Limbii Române.Să o cinstim, ...
31/08/2026

este o minunată poezie scrisă de Grigore Vieru - În limba ta, sărbătorind, astfel, Ziua Limbii Române.

Să o cinstim, să o vorbim curat și frumos, să-i prețuim vorbitorii și scriitorii!



Foto : Lumea Poeziilor

Din curtea Hambarului,  zumzetul de poveste și-a făcut stup în curtea cu castani a școlii mici din Comloș. Și-i va învăl...
23/08/2026

Din curtea Hambarului, zumzetul de poveste și-a făcut stup în curtea cu castani a școlii mici din Comloș. Și-i va învălui de mâine pe școlarii cei mici, purtându-i prin zile magice.🏡📖

📣Știu și albinuțele, știu și copiii, chiar și florile freamătă de încântare. Începe școala de vară dulce și colorată a e...
20/08/2026

📣Știu și albinuțele, știu și copiii, chiar și florile freamătă de încântare. Începe școala de vară dulce și colorată a elevilor mici din Comloșu Mare.

🐝STUPUL CU POVEȘTI zumzăie de săptămâna viitoare în curtea cu castani a școlii mici din Comloș și are pregătiți faguri cu învățare, cu bucurii, cu experiențe de tot felul. Pătrundem adânc în tainele vieții albinelor. Parola este ”POVESTE”, dar, odată intrați, deschidem mari ochii, urechile și mintea pentru a învăța, prin jocuri și activități diverse, despre această minunată vietate : ALBINA. Dar despre toate acestea vom povesti pe îndelete, căci se anunță o săptămână interesantă.

🔎În stupul cu povești vor deveni exploratori elevii a trei clase din ciclul de achiziții fundamentale, 0-2 , din Comloșu Mare și Comloșu Mic. Îi vor ghida învățătoarele lor, facilitatori invitați și părinți inimoși. Le vor fi alături voluntarii cei mai faini care, vară de vară, au pregătite cele mai calde îmbrățișări, cele mai frumoase zâmbete, răbdare cât cuprinde, bucurie și suflet mare. Acolo suntem și noi, echipa Colț de Banat, cu sufletul plin și recunoștință pentru toți cei care fac posibile aceste zile de învățare pentru copiii din comunitatea noastră. Și pentru creșterea noastră , odată cu cei mici.

🤝Școala de vară „Stupul cu povești” - Comloșu Mare 2026 se întâmplă cu sprijinul Fundaţia Comunitară Timişoara prin Fondul de generozitate, al sponsorilor organizației și al comunității.

👉Dacă vrei să contribui la creșterea acestor școlari o poți face prin donație în contul asociației sau accesând link-urile de mai jos:

ASOCIAȚIA COLȚ DE BANAT
Cont IBAN : RO34 BRDE 360S V854 3472 3600
Link-uri donații: https://coltdebanat.ro/sustine/
https://donate.stripe.com/28o28P89fdzRapG3cd

🫶Urmăriți-i pe copii, încurajați-i, veniți să-i vedeți! Sprijinul virtual, prin aprecieri și distribuiri ale postărilor despre școala de vară este la fel de important.

🍯Să înceapă zile dulci, de poveste !

E luni din nou, iar noi ne asigurăm că aveți recomandări de carte în aceste zile călduroase. O carte minunată s-a mișcat...
17/08/2026

E luni din nou, iar noi ne asigurăm că aveți recomandări de carte în aceste zile călduroase. O carte minunată s-a mișcat pe rafturile bibliotecii Hambarului, auzindu-se așa...un tropăit. 😉 Ce să fie oare? Iat-o! Tranchila Tropatrop - o țestoasă de neoprit, scrisă de Michael Ende, ilustrată de Michael Bayer, apărută la Editura Arthur.

„«Dacă toate animalele, mari și mici, june și vârstnice, trupeșe sau pirpirii, zbicite sau lunecoase sunt invitate la nuntă», și-a zis Tranchila în sinea ei, «atunci înseamnă că și eu sunt invitată. Atunci de ce n-aș merge și eu la cea mai frumoasă petrecere din câte s-au pomenit vreodată?» După ce a chibzuit cât a fost ziua de lungă, și-apoi și noaptea întreagă, hotărârea ei a fost luată.“

E rost de veselie în regat, căci preamăritul sultan își serbează nunta, iar toate făpturile, cu mic, cu mare, sunt invitate să benchetuiască. La auzul veștii, după îndelungi frământări și chibzuială, țestoasa Tranchila Topatrop pornește să se alăture alaiului, cu mers greoi și împovărat. Dar timpu-i scurt, iar drumul lung și anevoios, greu de parcurs pentru o țestoasă. Unde mai pui că toți cei întâlniți în cale o dojenesc și râd de ea, povățuind-o să se lase păgubașă. Cum să bată atâta drum o biată făptură înceată, când alții mai sprinteni nici n-ar visa? „Pas cu pas", le răspunde Tranchila de fiecare dată.

„Continuând seria cărți simpatice de citit micilor mei curioși am dat peste Tranchila Tropatrop o țestoasă de neoprit scrisă de Michael Ende și ilustrată de Michael Bayer. Cine ar fi crezut că țestoasele sunt de neoprit? Ei bine, acesta este și mesajul poveștii, faptul că de cele mai multe ori aparențele înșală. Nu vi s-a întâmplat să fiți suprinși de oameni doar pentru că i-ați subestimat? Această carte ne ghidează să îi ajutăm pe cei mici să nu aibă astfel de prejudecăți și să nu judece după aparențe. Un alt aspect important al volumului este abordarea perseverenței.”

Vârsta recomandată : 6+

Sursa : Editura Arthur

Vârstă provocatoare, situații provocatoare, toate în ultimul volum al scriitoarei Adina Rosetti , apărut la Editura Arth...
27/07/2026

Vârstă provocatoare, situații provocatoare, toate în ultimul volum al scriitoarei Adina Rosetti , apărut la Editura Arthur și care constituie în Hambar.

„Un roman care sondează frământările și anxietățile desprinderii de copilărie în lumea contemporană

Patru colegi aflați în pragul adolescenței se regăsesc într-o situație neașteptată, care-i poartă dincolo de plictiseala programului obișnuit, compus din școală, teme și meditații pentru examenul de Evaluare Națională.

Alex e pasionat de fotbal, dar o accidentare îi amenință visul de a juca într-un turneu internațional. Între părinții divorțați, lipsa prietenilor și apropierea examenului, Ezra se refugiază în studiul erelor geologice și în pasiunea pentru dinozauri. Mara și-a pierdut tatăl și-și dorește mai mult decât orice să fie acceptată cu adevărat de prietenele din noua ei clasă. Iar Erika, în spatele măștii de popularitate, ascunde multe secrete ale căror consecințe nu vor întârzia să apară, sub forma unui emoji în formă de bombă ce poate fi o amenințare pentru toată școala. ”

Vârsta recomandată : 12+

Sursa : Editura Arthur

Address

425
Comlosul-Mare
307120

Opening Hours

11:00 - 12:30

Telephone

+40744768346

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Hambarul cu Carte posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Hambarul cu Carte:

Shortcuts

Share

Category