01/06/2026
La data de 27 mai, elevii au participat la o activitate despre bugetul pe termen lung al Uniunii Europene și rolul Parlamentului European în procesul bugetar european. Ambasadorii juniori, Marina și Matei, au prezentat ce reprezintă bugetul Uniunii Europene, principalele domenii finanțate și modul în care deciziile europene influențează viața cetățenilor. La finalul prezentării, elevii au aflat și câteva informații mai puțin cunoscute despre bugetul Uniunii Europene.
În a doua parte a activității, a fost realizat jocul interactiv „Cine salvează Europa?”, prin care elevii, împărțiți în patru grupe, au avut sarcina de a împărți un buget limitat între mai multe domenii importante. Pe parcurs au apărut diferite crize-surpriză, iar grupurile au fost nevoite să reorganizeze bugetul și să sacrifice anumite domenii pentru a le salva pe altele. Scopul jocului a fost acela de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă cât de dificil este procesul de împărțire a bugetului Uniunii Europene și cât de important este rolul Parlamentului European în luarea deciziilor.
La final, activitatea s-a încheiat printr-o concluzie și o serie de întrebări, pentru consolidarea informațiilor și conștientizarea importanței Uniunii Europene în viața de zi cu zi.