Educație muzeală - Muzeul Național de Istorie a României

Educație muzeală - Muzeul Național de Istorie a României

Share

Pagină oficială a Muzeului Național de Istorie a României dedicată activităților de educație

16/07/2024

Ateliere educative în vacanța de vară, la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României organizează, în lunile iulie și august 2024, o serie de ateliere de creație și educație muzeală care valorifică două dintre expozițiile temporare disponibile publicului în această perioadă.
Îndrumați de educatorii muzeali, participanții vor avea ocazia să descopere tainele colecțiilor muzeale și poveștile unor artefacte deosebite prezentate în expozițiile Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și DAR – Donații, achiziții, recuperări, descoperiri arheologice.
Oferta educativă de vară, ce se adresează copiilor aflați în vacanță (6-14 ani), cuprinde patru tipuri de ateliere care se vor desfășura de luni până joi, începând cu ora 11:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.
Participarea se face pe bază de înscriere, cu cel puţin două zile înainte de data la care va avea loc atelierul, prin e-mail, la adresa: [email protected].
Pentru mai multe detalii privind desfășurarea atelierelor, vă invităm să accesați următorul link: https://www.mnir.ro/educatie-muzeala/vacanta-de-vara-la-muzeu/.

Vă așteptăm!

Photos from Educație muzeală - Muzeul Național de Istorie a României's post 07/06/2024

Dragi prieteni,

Vă propunem un atelier de joacă de acasă, pentru cei mici, dar nu numai, creat de către colegele noastre care se ocupă cu educația muzeală: cm să reproducem, din pastă sărată, frumoasa aplică de harnașament sub formă de vultur, descoperită în al doilea mormânt princiar gepid de la Apahida (Cluj), datat în a doua jumătate a secolul V d. Hr și descoperit în 1968.
Piesa poate fi admirată în expoziția permanentă "Tezaurul Istoric".

Urmăriți pașii de mai jos, succes și împărtășiți-ne realizările voastre!

Sarmații de pe Columna lui Traian 29/12/2023

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți un episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă povestea sarmatilor, pe care o putem descoperi pe Columna lui Traian, dar și prin intermediul vasului zoomorf de la Olănești, din colecțiile Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, partenerul MNIR în cadrul expoziției „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, găzduită de Museo Nazionale Romano – Termele lui Dioclețian de la Roma.

https://www.youtube.com/watch?v=zuaJhZjVwyE&ab_channel=MiciiistoriciMNIR

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm la muzeu!


Sarmații de pe Columna lui Traian Alexandru Scorțar prezintă povestea sarmaților, reflectată pe Columna lui Traian și în obiectele arheologice.

08/12/2023

Dragi prieteni,

Entuziastul nostru voluntar, Alexandru Scorțar, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București, a participat la emisiunea „Educația la putere”, realizată de Monica Ghiurco, difuzată pe 7 decembrie 2023 la TVR 2. În cadrul emisiunii, Alexandru a discutat despre educație muzeală, pasiunea sa pentru istorie și participarea la „Atelierul micilor istoric” și la ghidajele susținute în cadrul MNIR.

Link👉: https://www.tvrplus.ro/emisiuni/educa%C8%9Bia-la-putere-199-17155

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm la muzeu!

www.tvrplus.ro

Expoziția ”Dacia. Ultima frontieră a romanității” 27/05/2023

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți un episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă povești din expoziția-eveniment ”Dacia. Ultima frontieră a romanității”, în care Alexandru va prezenta pe 1 iunie povestea Coifului de la Coțofenești.
https://www.youtube.com/watch?v=lqKIsQ0Gg0A

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!


Expoziția ”Dacia. Ultima frontieră a romanității” Alexandru Scorțar prezintă povestea fascinantă a obiectelor din expoziția ”Dacia. Ultima frontieră a romanității”.

Photos from Educație muzeală - Muzeul Național de Istorie a României's post 19/02/2023

Dragi prieteni,

Vă propunem un atelier de joacă de acasă, pentru cei mici, dar nu numai, creat de către colegele noastre care se ocupă cu educația muzeală: cm să reproducem, din pastă sărată, frumoasa sculptură "Domnișoara Pogany", realizată de către Constantin Brâncuși, de a la cărui naștere se împlinesc astăzi, 19 februarie, 147 de ani.

Urmăriți pașii de mai jos, succes și împărtășiți-ne realizările voastre!

Palatul Cercului Militar Național 100 de ani 03/02/2023

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți un episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă povestea Palatului Cercului Militar Național, care celebrează un secol de la inaugurare.

https://youtu.be/n5sqM_HgdWI

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!


Palatul Cercului Militar Național 100 de ani Alexandru Scorțar prezintă istoria Palatului Cercului Militar, care a fost inaugurat în urmă cu un secol, la 4 februarie.

Maria Rosetti Simbol al României Moderne 02/02/2023

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți un episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă povestea Mariei Rosetti, care a fost una dintre personalitățile feminine, devenită simbol a României moderne.

https://youtu.be/cnX3BP0Mviw

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!



Maria Rosetti Simbol al României Moderne Alexandru Scorțar prezintă povestea Mariei Rosetti, care a devenit simbolul României Moderne prin implicarea în Revoluția de la 1848 și în susținerea Unirii...

Felicitări de Crăciun 27/12/2022

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți un episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă istoria Crăciunului și ne oferă câteva imagini frumoase cu felicitări și machete de timbre.
https://youtu.be/0kiiEZNcM_M

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!

Felicitări de Crăciun Alex Scorțar ne prezintă povestea feicitărilor de Crăciun. Atelierul prezintă felicitări și machete de timbre care au tematica sărbătorilor de iarnă.

Legăturile istorice dintre Marea Britanie și România 07/11/2022

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți al XXIX-lea episod din "Atelierul micilor istorici", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentat de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă legăturile istorice dintre Marea Britanie și România și trece rapid în revistă câteva elemente pe care le putem regăsi în istoria celor două state.
https://www.youtube.com/watch?v=EsP5XH1qALU

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!

Legăturile istorice dintre Marea Britanie și România Clipul de astăzi prezintă legăturile istorice dintre Marea Britanie și România și trece rapid în revistă câteva elemente comune pe care le putem regăsi în is...

Povestea brățărilor dacice 13/09/2022

Dragi prieteni,

Vă invităm să urmăriți al doilea episod din seria "Curiozități din lumea istoriei", creat de către colega noastră Cristina Barbu și prezentată de entuziastul nostru voluntar Alexandru Scorțar, elev în clasa a V-a, la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” din București.
Atelierul prezintă curiozități despre brățările dacice din expoziția permanentă "Tezaurul Istoric", a căror operațiune de recuperare a inspirat un film documentar, precum și detalii despre semnificația cultural-istorică a acestora.
https://www.youtube.com/watch?v=Q-xqC8ZR3Ck

Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm, cu drag, la muzeu!

Povestea brățărilor dacice În Tezaurul Istoric, la Muzeul Național de Istorie a României puteți descoperi povestea brățărilor dacice, a căror operațiune de recuperare a inspirat un fil...

13/09/2022

În acest weekend, 17 – 18 septembrie 2022, vă așteptăm cu drag, alături de partenerii noștri de la Terra Dacica Aeterna Filiala București, la cea de-a doua ediție a festivalului de reconstituire istorică daco-romană „Zilele Columnei”.

Programul evenimentului este următorul:

Sâmbătă, 17 septembrie

10:00-18:00 – ateliere meștesugărești

13:30-14:00 – ritualuri romane și lupte de gladiatori

17:00-17:30 – demonstrații militare

Duminică, 18 septembrie

10:00-16:00 – ateliere meștesugărești

12:00-12:30 – reconstituirea unui proces roman

13:30-14:00 – lupte de gladiatori

15:00-15:30 – demonstrații militare.

Mai multe detalii: https://www.mnir.ro/portfolio/festivalul-de-reconstituire-istorica-daco-romana-zilele-columnei-editia-a-ii-a-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/

Parteneri mediaꓽ HISTORY și Magic FM.

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Address

Calea Victoriei 12
Bucharest
030026

Opening Hours

Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00