20/05/2026
După o pauză lungă, revin cu o temă nouă, pe care o adulmec de foarte mult timp de la distanță: istoria restaurării.
https://patrimoniulconstruitconteaza.wordpress.com/2026/05/20/care-monument-a-fost-restaurat/
31/01/2026
Azi vă propun un tip de material inedit pentru această pagină, într-o zonă pe care și eu abia o descopăr.
Unul dintre motivele pentru care am creat această pagină este că îmi propun să explorez latura de popularizare a domeniului. Nu înseamnă că mi-e ușor, fiind formată în sens complet opus - de specializare și supra-specializare. Cum ar veni, înveți cu mare dificultate "o limbă", doar pentru ca apoi să înveți cm s-o traduci pe limba altora. Păi... asta e o știință în sine, care depășește domeniul meu.
Ceea ce aduc platformele AI - și aș spune că e senzațional, cel puțin până la un punct - este o capacitate uimitoare de a transforma un tip de conținut într-un altul. Am experimentat rapid cu o carte de specialitate, pe care NotebookLM a transpus-o într-un audio de cca 16 minute și într-o prezentare de 12 slideuri. Niște sinteze suuuper-super comprimate, care-ți redau firul roșu din materialul sursă. Să zicem că prezentarea de tip slides e așa-și-așa, dar materialul audio e chiar foarte smart. E gândit ca o conversație între două persoane care au citit cartea și îți extrag cele mai importante idei din ea, pe înțelesul oricui. Ei bine, astea sunt instrumentele ideale care te pot ajuta să decizi, într-un altfel de "browsing" (baleiere, pe românește), cu care carte să începi dintre zecile pe care le ai în lista de așteptare. Mă gândesc acum mai mult la studenți decât la cercetători, pentru care există instrumente și mai avansate.
Am făcut experimentul pe o carte aflată în lista mea scurtă pentru un articol în pregătire despre morfologia urbană: Oliveira, V., 2016. Urban Morphology: An Introduction to the Study of the Physical Form of Cities, The Urban Book Series. Springer International Publishing, Cham. https://doi.org/10.1007/978-3-319-32083-0
Dacă nu prea aveți habar cu ce se mănâncă morfologia urbană, vă invit să dați click pe linkurile de mai jos.
Pdf (din care am extras și imaginea)
https://drive.google.com/file/d/1orMc_zUbk9qGSlEUzVqdX9bKt1JEJCDp/view?usp=sharing
Audio (16 minute)
https://drive.google.com/file/d/1sDuMnCQWGFMKI3uPP4S6stC4Lq8UE-NQ/view?usp=sharing
11/01/2026
Un prim material din secțiunea "utile". Sper să vă folosească!
Planurile istorice ale orașului București – unde le găsim și cm lucrăm cu ele?
E o temă pe care mă văd nevoită să o reiau în diverse ocazii – fie cu studenții, la facultate, fie cu persoane care vor să descopere orașul în mai multă profunzime. Pentru surse am două link-…
14/12/2025
Când am văzut imaginea din stânga (făcută în aprilie 2008) mi-am zis că sigur a fost pusă la pământ și înlocuită între timp. De data asta realitatea mi-a întrecut așteptările: casa a supraviețuit. A fost reparată, iar fațada reconfigurată corespunzător unor alte nevoi. Evident, ceea ce vedem aici nu e autorizat, dar e o reminiscență a unei practici constructive atemporale care fascinează tocmai pentru că a devenit excepția, nu regula. Sau, cm s-ar putea spune dintr-o altă perspectivă a zilelor noastre, casa a fost salvată de sărăcie (nicidecum de statutul de protecție al zonei). NB, datează dinainte de 1895/9. Str. Preot Vasile Lucaci 7, Zona Protejată 38, Labirint.
29/11/2025
Aici nu s-a demolat nimic, "doar" s-a construit o clădire de tip "ecran" într- una dintre cele mai valoroase intersecții istorice din oraș...
28/11/2025
Str. Bărăției 40 București
Zona Construită Protejată 4 Magheru-Brătianu
https://maps.app.goo.gl/QMXKSn5CAyvoE45i9
27/11/2025
Un exemplu relevant pentru efectele unor schimbări aparent minore asupra fațadelor istorice în zona golurilor de ferestre - dintre cele mai sensibile la schimbare:
(1) alterarea proporțiilor (prin renunțarea la elementele intermediare din zidărie) și coerenței (prin schimbarea ritmului și lipsa unei înțelegeri minimale a conceptului);
(2) compromiterea detaliilor decorative (vezi arcele ancadramentului);
(3) alterarea aspectului de ansamblu al ferestrei prin folosirea materialelor inadecvate (tâmplărie din PVC, cu profilaturi dimensionate diferit de cele originale).
Toate conduc la scăderea valorii culturale a clădirii și implicit, prin cumulare cu alte intervenții nepotrivite, a zonei.
27/11/2025
Schimbarea la față a unei zone construite protejate. Ce n-au apucat să mai demoleze comuniștii… continuăm noi, cu sau fără protecție legală.
13/11/2025
Schimbarea la față a unei zone construite protejate. Ce n-au apucat să mai demoleze comuniștii… continuăm noi, cu sau fără protecție legală.
https://patrimoniulconstruitconteaza.wordpress.com/2025/11/13/inlocuire-002-str-poiana-florilor-22-bucuresti/
04/11/2025
Extinderile pe verticală sunt o specie aparte a transformărilor patrimoniului construit – dintre care am prezentat până acum fațade istorice alterate și înlocuiri. Extinderile pe verticală presupun mai mult decât alterarea calităților arhitecturale, intervenind și asupra volumetriilor – cu efecte asupra calității urbanistice a fondului construit.
Deschid seria cu exemplele “culese” de pe un singur tronson al străzii Lânăriei (frontul nordic al segmentului dinspre Parcul Carol). Între numerele poștale 100 și 148, din cele cca 24 de case am selectat patru care se înscriu curat la supraetajări după 2008 (așadar, documentabile – nr. 108, 142, 144 și 148).
Deși am ilustrat cazuri (relativ) variate, mă interesează în mod deosebit extinderile mai importante (de mai mult de un nivel), care se pot documenta dinspre spațiul public. Nu atât pentru efectele asupra străzii, cât pentru a mă apropia de o temă care-mi dă târcoale de niște ani buni: cm se mărește o casă, de fapt? (Și, mai ales pentru epocile mai îndepărtate cu care m-am preocupat mai mult, cm se recuperează o casă avariată de cutremur, incendiu etc.) Se rade și se reconstruiește, sau se înglobează zidăriile existente (și încă solide) în structura extinsă? Din ce-am observat pe șantierele vizibile din stradă, mai degrabă se înglobează decât se rade; nu vorbesc despre șantiere mari și investiții cu pretenții, și nici de cazurile în care sunt mai degrabă constrângeri decât alegeri libere.
#extinderi pe verticală 001
Extinderile pe verticală sunt o specie aparte a transformărilor patrimoniului construit – dintre care am prezentat până acum fațade istorice alterate (v. 1-4) și înlocuiri. Exti…