Cristina Koleci - consilier în carieră pentru adolescenți

Nu toate apelurile pe care le am cu părinții interesați se finalizează cu începerea consilierii adolescentului/-ei. Pentru că nu toate doleanțele părinților pot fi satisfăcute în consilierea cu mine. Ce tip de solicitări nu am onorat?

• „Vă rog să îmi convingeți copilul să dea la ...(X facultate)”. Nu, nu pot face asta. Eu nu conving pe nimeni de nimic. Eu evaluez un adolescent și explorăm împreună cele mai potrivite opțiuni pentru el/ea, iar EL/EA face alegerea finală, cea mai potrivită cu personalitatea, vocația, abilitățile și interesele LUI/EI!
• „Aș vrea să completeze doar testele de personalitate și pe cel vocațional și să ne trimiteți rezultatele.” Asta aș putea face, dar părinții și adolescentul/-ta n-ar înțelege nimic. Ce înseamnă pentru ei indice de consistență 2? Cum sunt aliniate profilurile în hexagon? Dar indicele de diferențiere? Orice raport are nevoie de o interpretare.
• „Vreau să îi spuneți că este mai bine să studieze în străinătate decât în țară.” Nici asta nu pot face. Dacă acel copil este introvertit, anxios, cu stimă de sine scăzută, dependent... plecarea în străinătate doar l-ar dezintegra! O altă cultură, un alt sistem de educație, altă limbă, alți prieteni (sau nu!), departe de familie... N-ai idee câți astfel de copii aflu că au abandonat aceste studii și au revenit copleșiți în țară, cu depresie și anxietate, căutându-și, din nou, drumul!
• „Copilul meu vrea să dea la facultatea Y, dar eu vreau o evaluare, eu aș vrea să dea la facultatea Z, iar dacă nu i se potrivește, vă rog să îmi spuneți doar mie.” Deci NU! NU!!!

Nu este etic. Nu este professional. Nu este corect! Nu este de ajutor copilului!

Rolul meu, aici, este să vin cu cele mai bune soluții doar pentru ei!

Îți doresc alegeri inspirate! ❤️

Săptămâna trecută am fost invitată să susțin un workshop la o clasă a 5-a pe tema dependenței de ecrane. Desigur, n-am vrut să-i pierd din start folosind cuvântul „dependență”, am vrut mai degrabă să îi fac să conștientizeze cine deține controlul.

A fost amazing și horror în același timp!

Jur! Amazing pentru că:
• De îndată ce le-am spus copiilor că nu am venit să îi judec și să fiu moralizatoare, ci să discutăm deschis, ei s-au simțit imediat confortabil să spună tot! Dar tot! (bineînțeles că unii încercau să braveze!)
• Nu mi-am imaginat că unii dintre ei, la 11-12 ani, sunt foarte informați despre dopamină, „hormonul” recompensei și cm dă asta dependența!
• Au venit cu 1 milion de idei de ce ar putea face când nu sunt „pe telefon”!

Horror de ce?

Nu au stare! Sunt atât de suprastimulați, încât capacitatea lor de a urmări o discuție se rezumă la doar câteva secunde. Funcționează pe viteză mare permanent, deși aproape toți erau interesați de discuție și cu mâna pe sus!!

Am aflat așa:
• Unii dintre ei petrec adesea între 6-10 ore pe zi în jocuri online. Părinții nu sunt acolo. Sunt ușurați că nu au grija lor în acest timp. Că nu le cer nimic.
• Cei mai mulți dintre ei au simptome precum amețeală, greață, senzație de vomă, dureri de ochi, dureri de cap după timp îndelungat petrecut pe internet.
• Unul dintre ei (cel mai vocal!) ne-a povestit cum, într-o dimineață, tatăl lui a intrat în camera lui și i-a spus: „Bravo, mă bucur că azi te-ai trezit devreme!” Dar el nu se culcase încă!!!!

Vestea bună? Aproape toți mi-au spus că își doresc copilăria aia mișto, cu cățărat în copaci, biciclete, fotbal și alergat până nu mai pot respira! Doar că nu au cu cine.

Cine poate schimba asta? Doar părinții!

BTW, workshop-ul a fost cerut ce un părinte îngrijorat. Chapeau!

Fii conectat(ă) cu copilul tău! ❤

Când un copil își găsește menirea, el și tot Universul (lui!) ar trebui să conspire pentru realizarea visului său.

Am cunoscut o astfel de tânără în consiliere. Una dintre cele mai amazing persoane pe care le-am întâlnit!

A ales un domeniu de nișa-nișei-mamelor-nișei!! Nu îl spun, că ar putea fi recunoscută cu maximă ușurință de cunoștințele comune. Normal că nu a sunat prea reconfortant pentru nimeni din familia ei! Adică... m-am pus în pielea lor... și mi-a stat puțin inima în loc, adică înțeleg perfect!

Dar ea... OMG! De o inteligență rară, activistă devotată în multe zone, cu pasiuni variate din care deja câștigă bani la 16 ani. Așa determinare n-am întâlnit în viața mea! I-am spus că o vizualizez ca pe o tornadă care va „spulbera” pe oricine va încerca să îi stea în cale.

În maximum 10 ani preconizez că va fi un om de știință despre care presa va scrie. Și atunci, cu acordul ei, desigur, voi relata povestea ei pe larg.

Uneori, (de multe ori!), tot ce au nevoie este să fie văzuți! Doar atât am făcut eu, am văzut-o. Maria, you will rock the world! ❤️

Părinți care impun facultatea

Din fericire nu se întâmplă des, însă când se întâmplă, nu sunt povești cu final tocmai fericit. Respect cu strictețe confidențialitatea discuțiilor din consiliere, așa că voi sublinia niște concluzii generale.

Unii părinți țin cu tot dinadinsul să impună copiilor o facultate anume (de obicei Automatică, Medicină sau Drept). Din varii motive. Că este o dorință a lor neîmplinită, că e o tradiție în familie să lucrezi în domeniul respectiv, că este o profesie stabilă și bănoasă sau pur și simplu pentru că este o profesie cu reputație.

Copiii adolescenți, în multe cazuri, se supun acestor dorințe. Fie nu știu să își argumenteze alegerile și să-i convingă, fie nu știu ce își doresc, fie pur și simplu au învățat să fie supuși, să nu iasă din cuvântul părinților.

Apoi vin la mine, în consiliere. De ce?
• Cedează după primul an de studii, în pragul unei depresii; pur și simplu nu fac față! Vor să o ia de la capăt, de data aceasta pentru ei, pentru ceva ce li se potrivește.
• Cedează cu câteva luni înainte de admitere și aleg altceva (să știi că aceasta este relativ și povestea mea, pe care o voi împărtăși săptămâna viitoare). Unii aleg să nu mai dea la facultate, de teama eșecului.
• Cedează în fața părinților, termină facultatea, dar nu profesează în domeniu (What??? După atâta efort??)
• Se revoltă și dau la o facultate care nu are legătură nici cu alegerea părinților, nici cu a lor – da-da, ai citit bine, se răzbună, doar că și împotriva propriei persoane!

Din nou, din fericire, orice final de poveste poate fi schimbat. Am exemple în viața mea când o schimbare radicală de carieră este posibilă și la 50 de ani! Sunt fericită și privilegiată să-i inspir să-și atingă visul. ❤

Diana Vasile este o psiholoagă pe care o urmăresc, o citesc și o ascult cu toate ocaziile și cu toată admirația. Într-un articol pe care îl consider excelent, scris pentru Vocativ, ea subliniază greșelile pe care le facem adesea încercând să fim părinți cât mai buni: vrem cu orice preț ca ai noștri copii să nu greșească. Și-atunci devenim „părinți elicopter” și încercăm să îi ferim de orice problemă sau dificultate.

Însă ea menționează că „sănătatea mintală a copiilor noștri nu înseamnă absența completă a problemelor, ci capacitatea de a fi productiv, de a gestiona dificultățile, pierderile și stresul. (...) Din păcate, unii părinți nu mai au răbdarea necesară sau se tem că efortul copilului va duce la suferință. Și atunci preiau controlul: fac în locul copilului, mai repede, mai bine, mai eficient. Toată lumea pare mulțumită – mai puțin copilul, care nu mai are ocazia să învețe.”

Un articol pe care îl recomand părinților de copii de toate vârstele. ❤️

https://vocativ.ro/diana-vasile-psiholoaga-copilul-nu-are-nevoie-doar-de-succese-ci-si-de-esecuri/?fbclid=IwY2xjawP0SEpleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEeypnDY-aS_MN2Sa3Cg9csErbx0tEFDGZ9NN00q_ETgZC3LsR2eomYXQmawYU_aem_2kWGXXuq4OHFrSgNC16yvQ

Diana Vasile, psiholoagă: „Copilul nu are nevoie doar de succese, ci și de eșecuri” - Vocativ - Ghid Educational Diana Vasile, psiholoagă: „Copilul nu are nevoie doar de succese, ci și de eșecuri” – Idei, resurse și strategii practice pentru părinți și profesori.

VIOLETA. Așa scrie pe ecuson, cu cel mai frumos scris de mână pe care l-am văzut vreodată. Impecabil! Și îi spun asta.

Începem cursul. Uneori, cobor sau urc din "stratosfera" adolescenților și țin traininguri cu adulți. Rar, pentru că aleg doar traininguri cu sens.

Training de leadership cu asistente șefe și directori de îngrijiri din Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Lucrăm, râdem, învățăm, râdem, reflectăm. Apoi ieșim la cină.

În fața mea, VIOLETA, alături de colegele ei. VIOLETA emană lumină și energie. Începem conversații despre copii. Îmi spune că are 2 copii mari, adulți, și unul mic. "Adoptat!", sare una dintre colege. "Pacientul nostru!", adaugă colega.

Aflu că VIOLETA este asistentă șefă ATI într-un spital, la pediatrie. În urmă cu mulți ani, au avut un bebe pacient cu probleme cardiace majore. Ele îmi spun exact, dar mie îmi dau deja lacrimile și nu mai pot reține decât emoția. Cred că îmi spun că bebelușul a stat 3 luni de zile cu inima în afara corpului lui. Deja nu știu sigur, pentru că așa ceva este de neimaginat pentru mine. Părinții bebelușului decid să îl abandoneze, că pare că nu are nicio șansă la viață. Toate asistentele devin Părinții lui. Și luptă și îl iubesc ca și cm ar fi al lor și iar luptă să îl facă bine, să vină părinții după el.

Îl fac bine. Părinții nu mai vin. Este redirecționat către sistemul de stat. VIOLETA și familia ei se luptă cu balaurii și cu tot sistemul, cu drumuri și bani investiți, cu protocoale de adopție imposibile... până le fac posibile.

Copilul lor mic are acum 12 ani. Este sănătos și-și ține în brațe, într-o poză de familie, nepoții, copiii copiilor mari ai VIOLETEI.

Eu plâng deja, la fel ca asistentele care își amintesc toată povestea. E cea mai duioasă imagine pe care am privit-o vreodată. VIOLETA, ești eroina mea!

Îți sunt recunoscătoare pentru cine ești și pentru miracolele pe care le faci!

I-am spus asta. Ce mi-a răspuns? "Ba nu, copilul ăsta a făcut un miracol cu noi!" ❤️

„Cristina, am niște părinți foarte cool, îmi spun că pot deveni orice vreau eu și să aleg orice domeniu vreau eu, că ei mă vor susține. Dar mie mi-e foarte frică să decid ceva!! De unde să știu eu???”

Da, se pare că toate cursurile de parenting la care au participat părinții moderni au schimbat comportamentele și mentalitatea lor. Thank GOD și OMG!!! Doamne, câți adolescenți n-am avut în consiliere care aveau un traseu impus de părinți, dar care nu simțeau că e ce trebuie??

De ce adolescentul nu poate lua această decizie conștient (reactiv, da, dar nu vrei, ca părinte, o asemenea decizie!)? Simplu!

Creierul adolescenților este încă în dezvoltare. Partea responsabilă de planificare, autocontrol și evaluarea consecințelor – cortexul prefrontal – se maturizează complet abia în jurul vârstei de 25 de ani. În schimb, zonele implicate în emoții și recompensă sunt foarte active. De aceea, adolescenții tind să reacționeze mai impulsiv, să caute senzații tari și să subestimeze riscurile. Nu este lipsă de inteligență, ci un creier aflat încă „în construcție”.

Ce poți face tu, ca părinte? Să îi oferi sprijin. Însoțește-l cu tot ce poți tu în această alegere (resurse, oameni cheie, informații, motivare etc.). Voi veni cu informații specifice în curând.

Nu pune pe el povara luării unei decizii! Este nedrept!

P.S. Deși mă aștept la niște comentarii din categoria „Pe vremea mea....”, îți reamintesc că pe vremea noastră era un pumn de opțiuni. Și nici măcar din acelea nu am ales, unii dintre noi, bine. Acum, doar în București, sunt 734 programe de licență. Tu știi care este cel mai potrivit pentru adolecentul tău?

Se vede în poza asta cât sunt de fericită? Se vede?? 😁Dar emoțiile se văd??? Se văăăăd!!! 🥹

Astăzi am început un vis. Un vis pe care-l visez de ani de zile, până a devenit realitate: formarea în Psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului şi adultului. Este o formare pe care mi-o doresc de ani de zile, la care am visat, am renunțat și pe care iar am îndrăznit s-o visez, cu care am fost back and forth de 1000 de ori, la gândul: „E momentul? Nu e prea târziu pentru mine? O să fiu în stare? O să am timp? Sunt îndeajuns de bună?”. Am trei oameni cărora le sunt recunoscătoare și le mulțumesc pentru că m-au convins să aplic: Rita, Florian Koleci și Alina Todor. ❤

Ce înseamnă asta? Formarea se derulează în FIECARE WEEKEND, timp de 3 ani. Proiectul meu de grup, ”Choose for YOURself!”, se derula în weekend-uri. Îl voi re-gândi și te voi ține la curent cu noua modalitate de desfășurare. Până atunci, continui consilierile în carieră și dezvoltarea personală pentru adolescenți individual, în cursul săptămânii.

Nu e ușor să renunț la ceva ce eu am creat doar ca să fiu și mai bună în consilierea adolescenților mei dragi! So help me God! ❤

Nu uita să visezi până la capăt! ❤