04/08/2026
Cum se construiesc obiectivele în Focus
Astăzi, între 10:30 și 13:30, am stat online pe WhatsApp video cu o mamă și am lucrat, pas cu pas, pe nouă obiective din programul Focus. La prima vedere, poate părea „prea mult”: atâtea ore pentru nouă obiective. În realitate, aici se vede esența Focus: nimic nu este generic, nimic nu este „din carte”, totul este construit împreună cu părintele, în viața reală a copilului.
În momentul de față suntem mult în zona de cerere spontană, ascultare activă și autonomie în contexte de zi cu zi.
De ce nu pot stabili singură aceste contexte
Ca specialist, pot să definesc obiectivele, să știu ce antrenăm, ce indicatori urmărim și ce pași trebuie să urmeze copilul ca să ajungă acolo. Dar nu pot să stabilesc singură contextele naturale în care vor fi antrenate aceste obiective.
Un copil nu trăiește într-un laborator, ci în rutina lui: cu diminețile lui, cu crema mamei de pe noptieră, cu metroul spre școală, cu crănțenelele preferate, cu plastilina de pe masă, cu locul lui de răsfăț din casă. Eu nu văd aceste nuanțe zi de zi. Părintele da.
De aceea, spun mereu:
Eu sunt expertă în dezvoltarea copilului. Părintele este expertul în copilul lui.
Programul Focus se bazează pe ambele expertize, puse la aceeași masă.
Cum arată, concret, o ședință de stabilire a obiectivelor
În ședința de astăzi, am luat, pe rând, fiecare obiectiv și l-am coborât în contexte naturale, din viața lor de zi cu zi. Îți dau câteva exemple, ca să vezi cm arată „din interior”.
1. Se uită la tine și vocalizează – transformăm privirea în întrebare
Un prim obiectiv a fost „se uită la tine și vocalizează”. În spatele acestui obiectiv, noi ne dorim ca ea să ajungă să pună întrebări, să-și folosească curiozitatea.
Împreună cu mama, am întrebat:
„În ce momente din zi se trezește, natural, curiozitatea ei?”
Am găsit contexte foarte simple, dar extrem de bogate:
Dimineața, când mama își pune mască sau cremă.
Când pregătesc ceva ce îi place, de exemplu clătite sau brioșe: punem laptele, ouăle, zahărul pe masă.
Când scoatem plastelina și avem mai multe cutii, unele pline, altele goale.
În aceste momente, așteptăm privirea ei curioasă: acela este semnalul. Pe acea privire modelăm întrebarea:
„Unde?”
„Ce?”
Sau adăugăm un ingredient nou, un obiect nou, o culoare nouă.
Fără mama, eu nu aș fi știut că „momentul cu crema dimineața” este magic pentru ea. Fără mine, mama nu ar fi văzut că privirea ei poate fi transformată într-o întrebare. Aici se întâlnesc expertizele.
2. Să ceară variat – răsfăț, crănțenele, activități mici plăcute
Un program nou discutat astăzi a fost „cererea variată” – adică nu doar „Vreau + obiect” în aceeași formă, la nesfârșit, ci să își schimbe modul de a cere.
Împreună cu mama, am căutat contexte unde ei îi place lucrul acesta:
Momente de răsfăț: creme, parfumuri, sare de baie, spumă de baie.
Crănțenele prezentate „ca la hotel de cinci stele”, pe tavă, în mai multe sortimente.
Activități mici plăcute, cu obiecte preferate, puse pe tavă.
Regula aici este să descurajăm cererea consecutivă identică.
Când ea cere la fel de două ori, mama „ridică puțin sprânceana”, se face că nu înțelege, iar acolo este spațiul nostru să o ajutăm să ceară altfel: să schimbe forma răspunsului.
Acest nivel de detaliu – ce fel de crănțenele, cm le prezentăm, ce îi place cu adevărat – nu poate veni dintr-un manual. Vine din viața lor și din felul în care mama își cunoaște copilul.
3. Cererea de pauză – între școală, logopedie și social
Am lucrat mult pe „cererea de pauză”, pentru că știm că o va ajuta în trei mari contexte:
La activități de tip școală.
La logopedie.
În interacțiuni sociale, când vrea să rămână puțin singură.
Aici nu ne-am limitat la „spune: vreau pauză”. Împreună cu mama și terapeuta, am:
Observat semnele – când se încruntă, răspunde greu, se opune.
Modelat un gest de pauză, clar, pe care îl înțeleg toți.
Gândit o „cutie de reglare” sau un loc (un puf, o canapea) unde se poate retrage.
Ne-am gândit la cm putem duce acest gest din casă, la școală sau la logopedie. Aici, rolul meu este să văd nevoile pe termen lung, iar rolul mamei este să îmi spună ce există, real, în casa lor, în viața lor.
4. Ascultarea activă – cuvântul secret și soneria
Un alt obiectiv important a fost ascultarea activă. Mama a povestit că merg cu metroul, iar când ajung la stația ei, fetița nu recunoaște stația. Pentru mamă, acest obiectiv este esențial.
Nu am spus: „Trebuie să fie atentă”. Am construit un joc:
Am introdus „cuvântul secret” pe care îl așteptăm – de exemplu „mama”.
Când îl auzim, îl semnalăm cu o sonerie.
Am început cu suport vizual: poza cu mama, alte imagini, alte cuvinte.
Când ea spune „mama” și apăsăm soneria, urmează un moment de drăgăleală, pentru că asta își dorea de fapt.
Mama a adus povestea cu metroul, eu am adus structura jocului și modul în care transformăm acest joc într-un exercițiu de ascultare activă. Din nou, expertiza copilului și expertiza dezvoltării s-au întâlnit.
5. După ce termină sarcina – se uită, verifică, se mândrește
Un alt obiectiv a fost să se uite după finalizarea sarcinii. Avem nevoie de acest lucru la școală, dar și acasă.
Am stabilit cinci contexte:
La scris și citit.
La îmbrăcat – mergem la oglindă, se admiră, se uită în ochii părintelui, iar acolo modelăm „cum îmi stă”.
La planșa cu nisip kinetic colorat – facem un panou, un șablon, verificăm împreună.
Și, treptat, introducem calificative ușoare, pregătind terenul pentru ideea de școală.
Părintele știe ce activități îi plac copilului. Eu știu ce competențe avem de antrenat pentru școală. Contextele nu pot fi inventate de mine, ci construite împreună.
6. „Mi-e foame”, prosopul și șervețelul
Tot în zona de variație a cererilor, am lucrat pe:
Cum să spună „Mi-e foame”, nu doar să ceară crănțenele.
Cum să ceară prosop, șervețel când varsă.
Ne folosim de consecința naturală: apa vărsată, mopul, șervețelul. Practic, prin repetiție, ea ajunge să aleagă răspunsul cel mai eficient pentru ea: șervețelul, nu să șteargă cu mâna sau să dea pe jos.
Aceste mici detalii de viață – ce varsă, unde varsă, cm reacționează mama – vin din experiența părintelui. Eu doar le așez într-o structură de învățare.
7. Metroul, cardul și respirațiile profunde
Am lăsat la final două obiective:
Intră independent la metrou – unde încă observăm dacă își alege singură cardul de metrou, ținând cont că este „domnișoară” și are și card de Revolut.
Respirațiile profunde – pe care am decis să le intensificăm, să le practicăm mai des.
Mama a adus grija pentru autonomie, pentru metrou, pentru faptul că are carduri. Eu am adus partea de structurare a pașilor și de reglare emoțională prin respirații.
Ce vreau să știe părinții care mă urmăresc
Părinții care privesc Focus „din afară” văd, de multe ori, rezultatul: copilul cere mai clar, se reglează mai bine, este mai autonom, mai conectat. Ce se vede mai puțin este munca comună din spate.
Când lucrăm pe obiective în Focus:
Eu vin cu schema de dezvoltare și cu 957 de indicatori comportamentali în minte.
Părintele vine cu viața reală a copilului lui, cu toate nuanțele ei.
Obiectivele și contextele lor nu sunt impuse, ci sunt co-create: le discutăm, le adaptăm, le testăm, le ajustăm.
Fără experiența părintelui, mie mi-ar fi practic imposibil să inventez contextele în care copilul reacționează autentic.
De aceea, pentru mine, părintele nu este „beneficiarul programului”. Este partener de lucru și expert în copilul lui.
Focus nu este un program în care specialistul „știe tot” și părintele „execută”.
Focus este un program în care punem laolaltă două tipuri de expertiză:
Expertiza mea în dezvoltarea timpurie, comunicare și comportament.
Expertiza părintelui în copilul lui – în rutina lor, în lucrurile mici care îi plac, în fricile lui, în momentele lui de bucurie.
Abia de aici încolo, obiectivele devin vii. Și abia atunci, copilul are șansa reală să le ducă cu el, din casă, la școală, în metrou, în viața lui de zi cu zi.
