03/12/2025
Am ajuns la a treia zi din Christmas ADVENT 💫
În această zi, te invit în culisele călătoriei mele profesionale, acolo unde educația, cercetarea și pasiunea pentru biologie s-au transformat într-o misiune: aceea de a aduce știința mai aproape de oameni.
“Educația schimbă vieți. De asta m-am îndrăgostit de biologie — nu doar ca știință, ci ca limbaj al lumii, ca mod de a înțelege cine suntem, cm funcționăm și cm putem crește. Pentru mine, biologia nu a fost doar o facultate. A fost începutul unei povești de familie.
Ne-am cunoscut în prima zi de facultate și ne-am îndrăgostit. Unul de altul și amândoi de … biologie, care, a și devenit modul nostru de viață. O trăim, o discutăm, o studiem, o explicăm. Face parte din toate conversațiile noastre, din felul în care privim lumea și, de 7 ani, din felul în care ne creștem copiii. Este fundația visului numit Biologie pentru tine.
👩🏼🏫De 13 ani predau biologie pentru BAC. Iar de 4 ani sunt și profesor de gimnaziu și liceu. Fiecare generație m-a învățat ceva nou despre răbdare, curiozitate și puterea unui mentor care crede în elevii lui.
🧠Am absolvit facultatea cu licența în Chimie, dar și cu o pasiune puternică pentru genetică, domeniu în care am făcut și practică într-un laborator specializat. Drumul a continuat cu Master în Neurobiologie, iar în 2014 am descoperit ceva ce avea să-mi schimbe complet viziunea: neuroplasticitatea — capacitatea creierului de a se remodela, de a învăța, de a se transforma indiferent de vârstă. Din acel moment, am început să predau diferit, să gândesc diferit, să cred diferit în potențialul fiecărui elev.
🔬Tot în 2014 am intrat în cercetare, studiind celule de cancer pancreatic și canale ionice implicate în dezvoltarea tumorilor. Din 2016, mi-am dedicat anii doctoratului, am coordonat teze de licență și dizertație, am publicat articole științifice, am participat la conferințe naționale și internaționale și am primit premii în domeniu. A fost o perioadă intensă, profundă, care mi-a format atât mintea, cât și disciplina.
🧫Apoi a apărut Selena, iar odată cu ea am descoperit altceva: puterea de a duce știința către cei mici. Am început să creez ateliere interactive de biologie și știință pentru copiii de peste 3 ani, în grădinițe, școli și centre educaționale. Să văd curiozitatea din ochii lor mi-a confirmat că educația începe mult mai devreme decât credeam… și că știința poate fi magie, dacă o explici cu suflet.
Astăzi, prin Biologie pentru Tine, continui să îi susțin pe elevi în drumul lor către examene importante — BAC, admitere la medicină, farmacie, stomatologie sau medicină veterinară — prin sesiuni individuale sau de grup. Și o fac cu aceeași bucurie cu care am început în urmă cu 13 ani.
Pentru că educația nu înseamnă doar memorare.
Înseamnă încredere. Înseamnă transformare.
Înseamnă oameni care susțin și cred în alți oameni.
Iar asta este povestea mea.
Povestea noastră.
Povestea în care biologia devine punte, limbaj și trăire.
Biologie pentru Tine – acolo unde știința devine viață.” Roxana Ștefania Drăgan