24/07/2026
Ziua de ieri a fost una intensă, cu mult consum de energie, atât la propriu, cât și la figurat.
La ora 3 dimineața porneam din Sibiu spre București, cu un singur gând: să fim alături de băiatul nostru cel mare într-un moment care marchează sfârșitul unui capitol și începutul altuia. Din student, a devenit arhitect.
Festivitatea a fost încărcată de emoție, dar și de inspirație. În mod surprinzător, mi-a confirmat unul dintre cele mai importante concepte pe care le învăț în : .
Un arhitect nu își permite să se oprească din învățat. Cercetează, studiază, observă, pune întrebări și își definește cu răbdare nișa. Doar așa poate crea proiecte durabile, care rezistă timpului și îi aduc recunoaștere.
Seara a venit cu un nou moment ce mi-a rămas în minte, când Ion Cataraga ne-a arătat că același principiu se aplică și în comunicare. Înainte să scrii, înainte să vinzi și înainte să convingi, trebuie să cercetezi. Să înțelegi oamenii, nevoile, emoțiile și poveștile lor.
Mi-am dat seama că, indiferent dacă proiectezi clădiri sau construiești un brand, fundația este aceeași: research-ul.
Iar atunci când fundația este solidă, tot ceea ce construiești deasupra are șanse reale să dăinuie.