09/05/2026
✍️ În ședința de azi, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 pentru finanțarea Programului Național „Masă sănătoasă".
Acest program se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Mai multe informații sunt disponibile în linkul din comentarii. 👇